Gândacul de bucătărie, în ciuda repulsiei pe care o trezeşte pe bună dreptate, are şi câteva atuuri extraordinare. Este incredibil de rezistent. Nu se ştie dacă ar supravieţui unei apocalipse nucleare, dar asta şi pentru că este puţin probabil ca cercetătorii britanici să reziste, la rândul lor,  calamităţii. Şi dacă vă închipuiţi, de exemplu, că gândacii rezistenţi s-ar găsi doar în Ţara Soarelui Răsare, vă înşelaţi. Avem şi noi specii la fel de tenace care se strecoară, de pildă, pe coridoarele Casei Poporului. Îi şi vezi uneori, dar numai atunci când nu se ascund rapid pe la colţuri, unde îşi întind antenele în întuneric sau în sălile în care se întâlnesc în secret. Până ce deschizi o uşă, se risipesc cu toţii, la fel de iute. 

De regulă, unde apare unul se strâng şi ceilalţi şi, dacă simt că e rost de hrană, bunăoară de vreo pensie specială, fiindcă şi gândacii se pensionează, am uitat să vă spun, nu colindă aşa, toată viaţa, după firimituri de pâine şi contracte cu statul, încep să agite antenele frenetic şi, fie chiar un colţ de pâine, îl acoperă cu totul şi îl devorează. Gândacii din Casa Poporului mai au şi alte atuuri faţă de cei japonezi sau faţă de cei din bucătăria dumneavoastră. Ştiu să scrie, să citească, ba chiar modifică legi! Aţi auzit! Legi! 

De exemplu, chiar zilele trecute, se discuta despre cum Deratizarea Naţională Antigândaci (un fel de instituţie din asta care încearcă să îi strângă de pe holurile Parlamentului şi să îi mute în locuri securizate, de unde să nu mai poată intra în sertarele cu documente legislative), ar tinde să fie transformată, încet-încet, dintr-un RAID letal într-un parfum cu note de primăvară. O să spuneţi că mă contrazic, am uitat să vă spun că gândacii mai şi discută uneori, au şedinţe, se îmbracă la costum, poartă ceasuri scumpe, au maşini cu şofer. 

"Hai, lasă-ne!", parcă vă aud. "Astea sunt poveşti! Păi dacă ar face nişte gîndaci toate astea nu ne-am sesiza? Nu am observa?", veţi spune. 

Să-mi fie cu iertare, dar eu asta văd zilnic şi nimeni nu strigă, nimeni nu bate din picior. Gândacii trec liniştiţi pe acolo ca şi cum ar fi la ei acasă, beau cafea, circulă cu liftul, poartă cravată. Uneori, câte unul dispare la zdup, ţup-ţup, dar sunt alţii care îşi depun ouăle, adică rudele, ca să înţelegeţi, şi nu se termină niciodată. Şi uite că nimeni nu le face nimic. 

Şi ştiţi ce e culmea? Că gândacii ăştia, ca şi ăia de la Hiroshima şi Nagasaki, pot supravieţui exploziilor nucleare, pot să treacă peste apocalipse şi deratizări, dar nu sunt chiar aşa atotputernici. Pot să fie stri-viţi, domnule! Da, da! Carevasăzică, dacă v-aţi pus vreodată întrebarea sau v-o puneţi acum, pentru că probabil nu ştiaţi ce fel de creaturi mişună prin Casa Poporului, vă zic de acum care e soluţia. Nu e RAID. Tot talpa ţării striveşte gândacii din Casa Poporului.