Prima lecţie de economie capitalistă de după 1990 am primit-o de la un profesor român întors din America. Opinia lui suna cam aşa: „Numai proştii trăiesc din banii lor. Oamenii deştepţi trăiesc din împrumuturi, lucru care s-ar traduce că e mai confortabil şi rentabil să trăieşti pe banii altora”. Sigur că era vorba despre o referinţă la plata datoriilor de către Ceauşescu, altă manifestare a orgoliului naţional care nu voia să se lase călcat în picioare de către străinii haini şi aroganţi de la FMI şi din Occident.

Cea mai bună descriere a societăţii occidentale am primit-o de la un psiholog şi nicidecum de la un sociolog, politolog sau politician, aşa cum m-aş fi aşteptat. Şi ea suna cam aşa:

„Occidentalii au învăţat din războaiele şi crizele prin care au trecut că cea mai importantă valoare a unei societăţi este predictibilitatea. Şi ea se traduce în comportamentul politicului, a instituţiilor statului, a oamenilor de pe stradă sau a vânzătorilor din magazine. În Occident, ei nu vor comportamente imprevizibile care să îţi creeze angoase sau stări de nesiguranţă. Şi atunci şi-au construit imaginarul social pe această idee, care nu se manifestă ca atare, dar este prezentă în tot comportamentul lor.''

Cea de-a treia poveste vine din domeniul afacerilor. În urmă cu puţină vreme, în plină criză, am avut de-a face cu cinci companii care activează pe piaţa românească şi cărora trebuia să le oferim posibilitatea de a-şi distribui produsele de divertisment în centre noi, aflate în reţele din mall-uri. Cu alte cuvinte, cele cinci firme, reprezentante ale unor multinaţionale pentru care piaţa românească aproape că nu există, aveau posibilitatea de a-şi mări încasările fără niciun efort din partea lor. Reacţiile lor au fost elocvente pentru ceea ce presupune experienţa de business globală aplicată local. Cea mai rapidă în a semna şi a folosi oportunitatea a fost compania cu capital israelian, care deşi avea un conflict nerezolvat cu noi, a sesizat oportunitatea de afaceri şi a fost prima care a folosit-o în beneficiul propriu (să facem nişte bani). Următoarele trei au fost reprezentantele companiilor cu headquarter-ul la Londra, care s-au mişcat într-o relativă indiferenţă birocratică, pentru că ştiau că lucrurile pur şi simplu se îndreaptă în respectiva direcţie şi că e suficient să se acopere cu hârtii şi nimic mai mult (business as usual). Cea care a negociat cel mai dur, interminabil, aproape jignitor, dincolo de orice logică de afaceri şi care s-a răzgândit de cel puţin trei ori, pentru că nu era sigură că mall-urile deja deschise vor fi acolo şi peste cinci ani, a fost compania grecească, care a folosit în negociere, în mod permanent, faptul că ei sunt o companie respectabilă care nu se încurcă cu oricine (noi suntem speciali, banii sunt subsidiari).

Să revenim la frustrările noastre. 

Etichetarea grecilor (masiv din partea de dreaptă) vine din frustrarea noastră cu noi înşine

O parte a publicului nostru i-a călcat pe greci în picioare şi le-a pus etichete absolut grosolane, care au mers până la zona de „putori leneşe”. Pe lângă faptul că majoritatea etichetelor sunt întemeiate pe poveşti care încep cu „eu când am fost în Grecia i-am văzut cum stau degeaba”, aş spune că nu avem dreptul să ne supărăm prea tare pe acest gen de manifestare. Pentru că dacă ne-am supăra ar trebui să fim consecvenţi cu noi şi să ne revoltăm şi atunci când auzim că „vasluienii sunt toţi violatori”, „moldovenii sunt beţivi ordinari”, „ardelenii sunt înceţi la minte”, iar „bucureştenii sunt nişte mitici”.

Da, etichetarea grecilor (masiv din partea de dreaptă) vine din frustrarea noastră cu noi înşine. Noi suntem cei frustraţi că dementul de Ceauşescu (care e la mare preţ în toate sondajele actuale) şi-a bătut joc de România şi de economia românească din motive de orgoliu şi închipuită demnitate (şi aici Tsipras nu e departe de model, deşi el a ales exact opusul). Noi suntem cei frustraţi că ne-am purtat exact invers decât Polonia şi suntem la cel puţin o decadă în urma ei, nici nu mai vorbim de Vest. Noi suntem cei frustraţi că în timp ce grecii furau cu două mâini, au reuşit măcar să facă nişte autostrăzi, o infrastructură cât de cât funcţională şi de bine de rău, ei au trimis bănci în România, nu noi în Grecia. Dar e o frustrare legitimă, bazată pe un sentiment de neputinţă cât se poate de real şi de dureros. Asta nu înseamnă că nu e o prostie să te descarci pe greci, chiar şi simbolic.

Diferenţa dintre greci şi noi e că ei au avut ocazia şi au priceput că e bine să trăieşti pe banii altora, aceşti alţii fiind în primul rând Europa şi finanţele internaţionale. La noi, elita a crezut că alţii suntem noi, ceilalţi. Aici se opreşte diferenţa. În rest, ambele elite au fost construite pe furat cât se poate. Pe ei însă îi salvează restul lumii în timp ce noi ne-am fi înecat aici ca proştii dacă nu ar fi existat DNA-ul.

Şi aici am ajuns la stânga noastră, devenită peste noapte un fel de Internaţională Grecească, care plânge de mila elenilor şi sărbătoreşte victoria. Simptom cert de dileală a celui care crede că începutul garantează şi finalul învingător. Aşa că atunci când te uiţi la textele şi analizele de stânga te apucă durerea de cap, la fel de serioasă ca cea produsă de dreapta intransigentă. Răscoale şi revoluţii peste tot. Nimic echilibrat. Troika e condusă de reptilieni care vor să stăpânească lumea şi să îngenuncheze mândrele popoare sud-estice, latine, ortodoxe şi socialiste.

Lumea e prea mare şi prea complexă ca să o schimbi cu tricouri cu Che Guevara.

Atât alint şi plânset ridicol, atâtea analize economice şi atâta revoluţie la 25 de ani de la comunism, mai rar. Mai rămâne să ne punem tricouri roşii cu Varoufakis şi să mărşăluim pentru înfrăţirea nedreptăţiţilor soartei din Vaslui în Heraklion. Nu văd nicio legătură între Troikă şi sărăcia din Botoşani. Dar văd o legătură între săracii noştri şi guvernele din ultimii 25 de ani. Nu văd nicio legătură între Troikă şi pensionarii care nu îşi mai pot scoate banii de la băncile greceşti. Dar văd una între guvernul Tsipras care a stat pe loc, fără soluţii şi fără nicio intenţie clară de a face ceva reforme, în schimb s-a dedat la propagandă anti-europeană şi anti-germană cât cuprinde. O să îşi hrănească poporul cu rezultatul referendumului.

Aşa că Grecia şi colapsul ei nu se referă la bani, ci la sisteme. Lumea e prea mare şi prea complexă ca să o schimbi cu tricouri cu Che Guevara. Ai nevoie de predictibilitate ca să poţi trăi pe banii celorlalţi, iar actele de bravură sunt pur şi simplu prostii propagandistice pentru hrana popoarelor care nu înţeleg pe ce lume trăiesc. Grecii nu sunt putori leneşe, sunt prizonierii propriei ţări, aşa cum am fost şi noi 25 de ani. Nu de mult, primeam oferta de a deveni români mândri. Slavă celui de sus (oricine ar fi el) că am refuzat-o. Mai bine plictisit, decât imprevizibil.