Proba competenţei celor trei în materie de nicolicism a fost dată zilele acestea, odată cu încercarea lor de a bloca moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîţu. Ei pretind că o parte dintre semnăturile de susţinere a moţiunii, depuse vineri seara, ar fi false, întrucât unii semnatari, aflaţi în provincie, şi-ar fi scanat semnătura originală şi ar fi transmis-o electronic. Argumentul ar fi putut fi valabil de vineri seară până luni dimineaţă, răstimp în care PNL şi PSD au boicotat două şedinţe ale Birourilor Permanente. Dar luni dimineaţa, această suspiciune ar fi trebuit să înceteze.

Acum şi semnăturile astea trebuie înţelese şi evaluate în funcţie de scopul pentru care se cer. În unele cazuri, cum ar fi la notariat sau în controlul judiciar, semnătura atestă prezenţa fizică a semnatarului într-un anume loc – în faţa notarului sau în perimetrul fizic impus prin control judiciar. La bancă, specimenul de semnătură atestă identitatea dintre titularul oficial al contului şi persoana care, fie că e prezentă fizic sau nu, revendică ceva asupra acelui cont.

În alte cazuri, semnătura atestă doar o manifestare de voinţă – politică sau de altă natură – a unei persoane şi nu o poate contesta, dacă într-adevăr e vorba de un fals, decât cel căruia îi este atribuită. Dacă el o confirmă, nimeni altcineva nu poate interveni să o pună în discuţie. Exact aceasta este şi situaţia semnăturilor pentru moţiunea de cenzură: o manifestare de voinţă.  

Câtă vreme luni dimineaţă, ca urmare a insinuărilor lansate de liberali peste week-end, zeci de parlamentari stăteau la uşa sălii de şedinţă ca să-şi confirme semnăturile date vineri, refuzul majorităţii PNL-PSD de a lua act de această manifestare de voinţă reprezintă un semn clar că avem de-a face cu sabotarea unui drept constituţional: cel de a depune o moţiune de cenzură, iar această să fie dezbătută şi votată în termenele impuse de Constituţie şi de Regulament.

Dovada sabotajului o oferă însăşi cererea formulată de PNL, care prin vocea lui Daniel Fenechiu, a cerut ca verificarea semnăturilor să fie făcută de către Comisia pentru Statut într-un termen de două săptămâni. De ce două săptămâni? Pentru că „aşa apreciem noi”, a justificat Fenechiu. Băi, eşti nebun? Două săptămâni ca să verifici vreo treizeci de semnături, când semnatarii îţi stau ciorchine la uşă ca să ţi le confirme?

Cum poate un om minim alfabetizat să creadă că acesta este un demers de bună credinţă, când Congresul PNL este tot peste două săptămâni, iar o aripă din PNL are nevoie ca de aer ca până atunci să nu treacă nicio moţiune de cenzură care să-l vizeze pe Florin Cîţu?

Ei bine, pe acest grosier fals juridic se sprijină tot ce s-a întâmplat de vineri încoace: boicotul a cinci şedinţe de Birouri Permanente, care au făcut imposibilă înregistrarea moţiunii şi punerea sa pe ordinea de zi a Plenurilor.

Nu ştiu dacă din convingere sau din calcul politic, ori poate din amândouă, Ludovic Orban a trimis totuşi moţiunea la Guvern, chiar dacă nu avea binecuvântarea Birourilor Permanente, şi împreună cu preşedinta Senatului, Anca Dragu, a convocat Plenul reunit pentru joi, pentru citirea moţiunii. Orban şi-a explicat demersul prin aceea că o decizie CCR din 2010 spune că o moţiune de cenzură, odată depusă, nu poate fi blocată în niciun fel, pentru că asta ar însemna încălcarea flagrantă a unei garanţii constituţionale. Orban a prezentat numărul deciziei, data, şi citate relevante.

Deputatul Florin Roman a ieşit public şi i-a replicat că există alte două decizii CCR care susţin contrariul. L-am contactat pe dl. Roman ca să-mi furnizeze numerele celor două decizii, iar răspunsul său a fost mai mult decât elocvent: „Nu le am la mine. Le-am văzut ieri la un jurnalist”. Am apelat atunci, cu aceeaşi solicitare, şi la Alina Gorghiu, dar aceasta nu a răspuns nicicum. Asta spune mult despre baza legală pe care se sprijină geniile din jurul lui Florin Cîţu. De fapt, ei nu se sprijină pe o bază legală, ci pe un fals juridic, validat prin votul (sau prin boicotul) unei majorităţi. 

Închipuiţi-vă că la un meci de fotbal, tribunele şi echipa gazdă pot decide, prin vot, că regula ofsaidului se aplică doar echipei oaspete. V-ar plăcea? Sigur nu - dacă sunteţi microbist. Probabil că da - dacă ţineţi cu echipa gazdă, dar vă asigur, vă veţi plictisi rapid. Este democraţie? Este: majoritatea decide. Dar mai e ăla fotbal?

Pe acelaşi fals juridic se va baza şi tot ce urmează să se întâmple: boicotarea Plenului reunit la citirea şi dezbaterea moţiunii, precum şi disputa de la Curtea Constituţională pe care a iniţiat-o Guvernul Cîţu. Cel mai probabil, ca urmare a alianţei tacite dintre PNL şi PSD, moţiunea aceasta nu va ajunge să fie votată, cel puţin nu până la Congresul PNL. Artizanii acestei mizerii vor fi câştigat timp şi vor spune că sunt politicieni abili, care şi-au atins obiectivul.

Însă orice ar crede ei despre ei înşişi şi orice ar spune cotarlele lor din presă, rămâne neşters preţul plătit: Eugen Nicolicea nu mai e în Parlament, dar moştenirea sa e valorificată plenar de alde Roman, Gorghiu, Fenechiu şi câţi or mai fi cei care au orchestrat acest periculos precedent, cei care scriu această oribilă pagină din istoria PNL...

PS: Dacă dinspre preşedintele Iohannis nu mai am nicio aşteptare în ceea ce priveşte apărarea Constituţiei atunci când aceasta contravine intereselor sale, stranii sunt consimţământul şi chiar participarea PSD la un asemenea viol. Dacă ăştia de dreapta ajung într-un final să se înţeleagă cumva, iar PSD rămâne în Opoziţie adevărată, nu din aia mimată, cum ar fi ca viitoarele sale moţiuni să fie tratate în acelaşi mod? Să se voteze în Birourile Reunite că semnăturile lor, oricât de originale or fi, s-ar putea să fie chiar false şi să fie date în verificare la Comisia pentru Statut aşa, pentru vreun an de zile, poate doi...