După ce ieri s-au bătut pe sinecuri în Parlament, PNL şi USR se întrec azi în sesizări la CCR pe tema Iordache

După ce ieri s-au bătut pe sinecuri în Parlament, PNL şi USR se întrec azi în sesizări la CCR pe tema Iordache

Florin Iordache

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat că grupurile parlamentare ale partidului vor ataca la Curtea Constituţională numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Şi liderul USR Dan Barna a făcut un anunţ similar şi a precizat că votul în plenul reunit al Parlamentului nu respectă legea de funcţionare a Consiliului Legislativ

Ştiri pe aceeaşi temă

Grupul parlamentar PNL va depune o sesizare la CCR referitoare la neconstituţionalitatea alegerii domnului Florin Iordache, în fruntea Consiliului Legislativ. PNL are numărul necesar de semnături pentru atacul la CCR şi dorim să venim în sprijinul colegilor de la USR, care nu au matematic numărul necesar de semnături. Nu am primit o solicitare scrisă sau verbală pentru semnături, motiv pentru care colegii jurişti vor depune rapid sesizarea la CCR”, a afirmat Florin Roman, potrivit unui comunicat de presă al PNL.

Liderul deputaţilor liberali a mai spus că Florin Iordache este autorul infamei OUG 13 care a scos sute de mii de români în stradă care au vrut să apere democraţia şi prin urmare nu are ce căuta la şefia Consiliului Legislativ.

„Florin Iordache, autorul infamei OUG 13, cea care a scos în stradă sute de mii de români dornici să apere democraţia, nu are ce căuta în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Este de neacceptat ca în 2020 să avem  într-o funcţie atât de importantă o slugă a lui Dragnea, asta deşi pesediştii susţin că s-au rupt de epoca Dragnea. Votul de ieri arată exact contrariul, arată chiar că cele mai nocive personaje din epoca Dragnea sunt promovate în funcţii cheie în statul român”, a conchis Roman.

Şi USR va sesiza la CCR numirile făcute marţi de Parlament la Consiliul Legislativ, întrucât candidaţii nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.Legea 73/1993, legea Consiliului Legislativ, prevede că numirea preşedintelui şi a preşedinţilor de secţii se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, mai precizează Dan Barna. Plenul reunit a votat numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

„Grupurile parlamentare ale USR vor sesiza Curtea Constituţională pentru invalidarea numirilor făcute ieri de parlament, întrucât candidaţii nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege. Legea 73/1993, legea Consiliului Legislativ, prevede că numirea preşedintelui şi a preşedinţilor de secţii se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Această sintagmă tehnică înseamnă că trebuie 50%+1 din votul TUTUROR parlamentarilor, nu doar al celor prezenţi, mai precis numirile trebuie făcute în parlamentul actual cu 233 de voturi cel puţin”, a scris Dan Barna miercuri pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările