Dispute primejdioase

Am parcurs în weekend cam tot ceea ce s-a scris în presă despre incidentele ce s-au petrecut între români şi maghiari în cimitirul de pe Valea Uzului în cursul zilei de 6 iunie.  6 iunie  însemnând pentru români, Ziua eroilor şi sărbătoarea Înălţării.

Mărturisesc că nu mi-a fost chiar foarte simplu să dobândesc o imagine cât de cât limpede nici asupra cauzelor, dar nici asupra desfăşurării faptelor. Şi aceasta fiindcă informaţiei nude, clare, reci, profesioniste, sau analizei neînfierbântate, bazate pe o bună cunoaştere a antecedentelor, adică a istoricului cimitirului transformat în obiect de dispută, dar şi pe relatări obiective asupra înlănţuirii faptelor li s-au substituit pasionalităţi nepotrivite, în egală măsură distribuite şi de-o parte şi de cealaltă, ca şi un tot mai puternic apetit pentru scenarită.

Observ încă o dată, şi nu fără îngrijorare, că pentru marea majoritate a ziariştilor, dar şi pentru mulţi analişti, unii dintre ei nu doar cu vechime, ci şi cu firmă, în România nu s-ar mai putea întâmpla nimic fără implicarea serviciilor, a Budapestei şi a Moscovei. Despre respectivul amestec au făcut vorbire unii dintre cei care au scris despre acea zi neagră când mult mai bine şi mai în folosul aflării adevărului, dar şi în vederea evitării unor escaladări viitoare ar fi fost căutarea vinovăţiilor în taberele celor care au devenit părţi beligerante.  Fără să se gândească nici un moment că Valea Uzului şi ceea ce se află acolo, un loc de reculegere şi de amintire, ar putea deveni oricând un al doilea Târgu Mureş din martie 1990.

În ceea ce mă priveşte, nu cred deloc că în evenimentele inimaginabile în Europa europeană a veacului al XXI-lea, evenimente consumate joia trecută cine ştie ce reprezentanţi, unii dintre ei lăsaţi la vatră, ai intelligence-ului, fie el românesc sau din străinătate, ori interesele oculte ale lui Vladimir Vladimirovici Putin au avut vreo implicare. Profesioniştii dezbinării şi-au făcut simţită prezenţa doar după aceea. Moscova are mari interese în România, îşi bagă în destule locuri coadă, Scufiţa roşie este vizibilă, are politicieni români pe care îi laudă, vrea să influenţeze evoluţia ţării într-o direcţie convenabilă lupului de la Moscova, însă de data asta cred că şi-a luat o zi de pauză. Budapesta a intervenit, adică l-a invitat la o discuţie sau, mă rog, l-a convocat la sediul ministerului maghiar de Externe, pe ambasadorul ţării noastre în Capitala Ungariei, dl. Marius Lazurca. Aceasta şi datorită faptului că autorităţile, dar şi politicienii maghiari au declarat şi reafirmat în repetate rânduri că sunt direct interesaţi şi se simt responsabili faţă de tot ceea ce înseamnă maghiarime. Indiferent dacă aceasta este trăitoare între frontierele actuale ale Ungariei sau oriunde altundeva în străinătate. Există, de altminteri, chiar şi înţelegeri diplomatice care atestă dreptul autorităţilor de la Bucureşti, dar  şi ale celor de la Budapesta de a se interesa de ceea ce se întâmplă cu minorităţile. Din păcate, domnul Lazurca nu a răspuns invitaţiei, probabil nu ca urmare a unei decizii personale, ci punând în aplicare instrucţiuni primite din Centrala de la Bucureşti. Instrucţiuni, în opinia mea, nu tocmai foarte inspirate fiindcă absenţa d-lui Lazurca a prilejuit şi favorizat ea însăţi tensionarea relaţiilor româno-maghiare, dar le-a şi facilitat diplomaţilor  ca şi altor oficiali maghiari emiterea uno comunicate şi opinii deloc favorabile românilor şi României. Dl. Lazurca ar fi putut profita de invitaţie sau, mă rog, de convocare pentru a preda la Ministerul de Externe al Ungariei o notă din care să reiasă că istoria cimitirului de pe Valea Uzului nu este una eminamente maghiară, aşa cum fals şi interesat pretind capii UDMR-ului care iarăşi şi-au vârât coada. Un UDMR care prin vorbele nepotrivite ale fals moderatului Kelemen Hunor şi-a mai arătat o dată lipsa devotamentului şi a loialităţii faţă de România

În cimitirul devenit obiect de dispută sunt înmormântaţi şi eroi români, iar românii au dreptul să şi-i onoreze şi să socotească deplasată intenţia naţionaliştilor  şi politicienilor maghiari din România de a privatiza şi confisca în scopuri deloc cinstite istoria, adevărul şi mormintele. Se cuvine să o facă demn şi fără a leza sensibilităţile maghiarilor care, în nici un caz, nu trebuie privită ca parte adversă. Trebuie admis că în ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută pe Valea Uzului au avut un nedorit spaţiu de manevră naţionaliştii români care nu au ratat ocazia de a tensiona şi mai mult situaţia. De a o face să degenereze în mod inadmisibil.

De greşit au greşit şi încă cu vârf şi îndesat autorităţile care i-au încredinţat comanda trupelor însărcinate cu reinstaurarea ordinii atât de compromisului domn Sebastian Cucoş. Nimeni altul decât personajul care conducea Jandarmeria Română în ziua de 10 august 2018, atunci când actuala putere pesedisto-aldistă şi-a dat arama pe faţă. 

Dincolo de toate acestea, văd în deplorabilele întâmplări de acum câteva zile încă o dovadă că mai avem multe de făcut pentru ca între noi şi maghiari să existe încredere reciprocă deplină. La ea nu se va ajunge însă în nici un caz prin afirmaţii iresponsabile, defăimătoare la adresa României de genul celor care au ieşit din gura, pixul şi tastele computerelor liderilor UDMR.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro