Normalitate şi dezvoltare. Normalitatea României înseamnă azi pentru noi  să ne respectăm propriul statut în interiorul Uniunii Europene. Suntem o ţară cu o suprafaţă şi populaţie semnificative, cu o diasporă puternică, cu o economie în creştere şi cu un potenţial departe de a fi fost atins. Acestea sunt datele obiective care trebuie să funcţioneze ca premise ale prezenţei noastre politice în instituţiile europene, în care e preferabil să abandonăm timiditatea şi improvizaţia, înlocuindu-le cu îndrăzneala şi claritatea proiectelor de dezvoltare. Într-un cuvânt, e nevoie ca la Bruxelles să ne luptăm pentru România cu fermitatea şi clarviziunea cu care, o ştiu ca fost primar, ne batem aici în ţară, de prea multă vreme, cu administraţia centrală.

Normalitatea şi dezvoltarea ar trebui aşadar să caracterizeze orice administraţie centrală şi locală care acţionează în interesul cetăţenilor. Iar pentru a exista premisele normalităţii şi dezvoltării administrative ai nevoie, în primul rând, de un cadru legislativ. Aici, în ţară schimbarea cadrului legislativ ne este cu adevărat la îndemână, iar simplificarea şi elasticitatea se impun.

La fel de la îndemână ne sunt exemplele de succes. Oraşe mari din Europa, precum şi regiuni ale Uniunii Europene, au înţeles cum funcţionează mecanismul. Au înţeles şi pus în practică principii de bază ale construcţiei europene. Subsidiaritatea nu a rămas un simplu concept, ci a fost transpusă în proiecte de dezvoltare ale comunităţilor. Sunt cazuri de manual în ceea ce priveşte dezvoltarea regională: Spania, Germania etc.

Iar din modelele de succes trebuie să învăţăm şi noi. Nu mai trebuie să lăsăm modernizarea României în seama întâmplării. Uniunea Europeană nu poate interveni dacă noi încurajăm, tacit, lipsa reformelor. Am văzut cum inacţiunea autorităţilor centrale a fost un inamic timp de ani buni. Dar situaţia începe să se schimbe, iar semnale pozitive vin atât dinspre guvernarea de la Bucureşti, dar şi de la Bruxelles şi Strasbourg.

Guvernul pregăteşte un act normativ care prevede descentralizarea managementului Fondurilor Europene structurale şi de investiţii la nivel regional. Ce înseamnă mai exact acest lucru pentru autorităţile locale? Pe scurt şi pe înţelesul tuturor: un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean  nu mai trebuie să bată drumul până la Bucureşti pentru aprobarea proiectelor şi a contractelor de finanţare. Deciziile vor putea fi luate, începând cu perioada de programare 2021-2027, la nivelul regiunilor, prin agenţiile de dezvoltare regionale, unde vor funcţiona autorităţile de management.

Din păcate, România a rămas printre ultimele state ale Uniunii care până acum nu au avut posibilitatea administrării fondurilor europene în mod descentralizat. Degeaba putea să vină un grup de oraşe cu un pachet de investiţii integrat, pentru că lipsea cadrul necesar. „Oraşele trebuie să fie văzute ca motoare ale economiilor naţionale şi regionale”, se preciza în studiul „The Role of Cities in Cohesion Policy” realizat de Parlamentul European în 2014. Ştim bine cum ne-am uitat la polonezii care au atras fonduri prin care au devenit un model de dezvoltare a regiunilor. Am mers în numeroase vizite în comunităţi din state occidentale şi am înţeles ce înseamnă o administraţia eficientă.

Puţini aleşi locali din ţară au înţeles ideea dezvoltării mediului urban şi a alianţei între oraşe pentru consolidare. Nici situaţia internă nu a ajutat prea mult. În schimb, în prezent începe procesul de debirocratizarea mai ales pe domenii de interes general pentru toţi românii, pentru că beneficiarii direcţi şi finali ai demersului sunt cetăţenii României. Autorităţile locale au aşteptat descentralizarea Programului Operaţional Regional mai bine de un deceniu, un deceniu în care noi am avut de pierdut. Decizia Guvernului a fost un semnal al opririi aplecării spre subzistenţă, aşa cum ne-au obişnuit guvern după guvern, în ultimii opt ani.

Alianţa Vestului (AVE), structură din care am făcut şi eu parte ca primar al Aradului, a salutat decizia de la Bucureşti privind procesul de descentralizare a managementului fondurilor europene, unul din principiile de bază anunţate în statutul AVE. Alianţa a susţinut şi promovat ideea valorificării directe şi mult mai bine a oportunităţilor financiare oferite de Uniunea Europeană, prin programele acesteia, încă de la înfiinţare.

Reamintesc aici unele dintre obiectivele Alianţei, mai ales pe partea de mobilitate între cele patru oraşe (Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj): accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania; susţinerea şi urgentarea proiectului Austostrada ViaCarpathia, dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între cele patru oraşe sau susţinerea mobilităţii de muncă.

Problemele generate de infrastructura rutieră şi infrastructura feroviară afectează cetăţenii pe mai multe paliere. În primul rând, lipsa unor autostrăzi şi a unor reţele de transport feroviar duce la încetinirea vitezelor de deplasare între puncte-cheie din ţară. Un exemplu pentru a înţelege mai bine. O deplasare cu maşina din Bucureşti până la Arad, fără să ţinem cont de opriri, durează aproape opt ore. Gândiţi-vă ce ar însemna o autostradă. Mai puţin de cinci ore de mers. Aşadar, timp economisit. Apoi, existenţa drumurilor bune şi rapide înseamnă o deplasare mai uşoară a mărfii. Prin urma, produse mai ieftine la rafturile magazinelor.

Infrastructura e doar o piesă din puzzle. Exemplele pot continua, dar cred că e mai bine să urmărim impulsul care va fi dat de crearea cadrului legal. Să vedem proiectele, fezabilitatea lor şi faptul că ce e scris negru pe alb va fi respectat întocmai. Până atunci, tot ce le pot transmite foştilor mei colegi din administraţia locală e românescul, „la treabă”!