De aici cred că am putea trage concluzia că nu am prea avea deloc motive să le găsim scuze ori să acceptăm drept scuză pentru faptele abominabile comise de torţionari ticăloasa fraza „aşa au fost vremurile“ cu care a încercat să îşi justifice crimele împotriva umanităţii, între alţii, torţionarul Alexandru Vişinescu. Mort zilele trecute în închisoarea în care a fost încarcerat în februarie 2016, după o condamnare pronunţată în vara anului 2015.

M-am ocupat în câteva rânduri în comentariile mele de pe adevărul.ro de cazul Vişinescu. În august 2013, de pildă, îmi exprimam scepticismul că respectivul Vişinescu va ajunge să plătească vreodată pentru crimele comise. Graţie eforturilor d-nei Monica Macovei şi ale profesorului Ioan Stanomir, s-a introdus şi în legislaţia românească prevederea imprescriptibilităţii acestor crime. Aşa că scepticismul căruia i-am dat expresie în comentariul din august 2013 a fost, slavă Domnului!, infirmat de fapte.

O lună mai târziu, în septembrie 2013, tot pe adevarul.ro, dădeam expresie exasperării faţă de încetineala cu care sunt livrate numele torţionarilor din anii comunismului. Exasperarea respectivă rămâne şi astăzi intactă fiindcă nu ştiu cum se face dar de câţiva ani încoace nu am prea mai aflat mare lucru despre alţi inşi din categoria unui Vişinescu sau Ioan Ficior şi nu numai.

Cred că s-ar cuveni dezvăluiţi şi puşi să plătească nu doar torţionarii anilor 50, activiştii comunişti din vremea lui Dej şi angajaţii Securităţii din aceeaşi epocă, ci şi „organele de partid“ alese şi pretinşii „securişti buni“ din vremea „anilor-lumină“. Şi aceasta fiindcă socotesc că are dreptate profesorul Vladimir Tismăneanu care, în cartea Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului al XX-lea (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013), scria „trecutul nu trebuie şi nu ar trebui negat, uitat sau acoperit de carapacea reprobabilă a uitării“. De asemenea, nu cred că ajunge ceea ce se cheamă justiţia morală. Este nevoie de acţiuni concrete. Care înseamnă cu totul altceva decât răzbunarea oarbă.

Este îngrijorător să aflăm că recentele modificări la legile justiţiei sunt de natură a pune în pericol continuarea şi ducerea la bun sfârşit a operaţiunile menite să ducă la aflarea adevărului, identificarea şi pedepsirea vinovaţilor din câteva momente-cheie ale istoriei recente a ţării. De la Revoluţia din Decembrie până la autorii violenţelor din 10 august. Modificările în chestiune pun în primejdie şi aducerea în faţa justiţiei a continuatorilor unui Vişinescu sau Ficior. Încetineala despre care vorbeam în editorialul din septembrie 2013 s-a transformat în inacţiune desăvârşită. Şi totuşi. De ce ar fi astfel? Doar sunt atâtea asemănări între cei aflaţi la putere astăzi şi cei ce ocupau rândurile din faţă în tribunele manifestaţiilor de dinainte de Decembrie 1989 şi cei care îi păzeau de excesul de simpatie populară.