Chiar dacă jocurile politice sunt complicate, cetăţeanul implicat şi atent la ce se întâmplă în societatea în care trăieşte are toate şansele să înţeleagă dezgustat cam care este dinamica politică din aceste zile. O coaliţie aflată la guvernare, cu tabere diferite ideologic şi cu agende politice separate şi deloc conectate între ele sau la cetăţean, se bat pentru puterea în guvern şi în propriile partide. Dacă ar fi să ne hazardăm la o alegorie cu lumea animală, actuala coaliţie guvernamentală se comportă ca o haită de hiene flămânde care nu reuşesc să îşi împartă carcasa golită de carne a unei capre slăbănoage şi amărâte.

Ghinionul „caprei” (hai să o numim România!) este că se trezeşte condusă de trei partide fundamental diferite:

  • PNL este un partid pestriţ, eterogen, constituit în proporţii variabile din ceva foşti penelişti vechi (cei care nu au devenit aldişti cu Tăriceanu), o bună parte din PDL şi cam o treime din pesediştii mediu-radicali (cei talibani au defectat către partide mai coerente ideologic, PER sau AUR). Vizibil din satelit este efortul vechilor pedelişti de a captura întreg partidul liberal. Se mai adaugă aici un Preşedinte tăcut, fără o agendă clară şi care reacţionează adesea impulsiv, chiar dacă pe sub masca unui calm saxon. Ideologic, PNL oscilează între naţionalism creştin ortodox şi liberalism social progresist. Da, este adevărat, nici o denumire nu pare coerentă ideologic cu nimic din ce a înregistrat ştiinţa politică.

  • USRPLUS este o construcţie artificială bicefală, foarte similară cu acele maşini rupte în două prin accidente rutiere şi sudate laolaltă din două epave. Alegoria este foarte transparentă dacă ne uităm la listele echipelor care candidează pentru conducerea formaţiunii: Cioloş cu „doar” plusişti pe listă, Barna cu „decât” userişti pe listă. Nu s-a contaminat nici un grup în urma fuziunii. Pare că ambele formaţiuni aşteaptă congresul şi eşecurile guvernării pentru a putea avea prima motivul „divorţului”. La USRPLUS măcar scandalul a avut loc înainte de intrarea la guvernare prin epurări pesediste ale celor care aveau opinii contrare şefilor, iar conducerile filialelor locale s-au rezolvat prin de acum celebra metodă „autobuzul”.

  • UDMR joacă simplu cartea guvernării prin maximizarea atuului că fără ei nu se poate guverna în actuala structură parlamentară. În lumina ultimelor evenimente (mai ales celebrul amendament legat de SIIJ), pare că sunt mai degrabă atraşi de un joc al negocierii mai facile cu PNL decât de asumarea unor reforme „neproductive”.

Pentru a încerca oarece explicaţii ce ţin de psihologia umană, trebuie lămuriţi un pic termenii alegorici prezenţi în titlul acestei opinii:

Hiene...” - comportamentul personajelor implicate direct şi indirect în lupta pentru putere (atât în USR, cât mai ales în PNL) aduce cu „orbirea” hienelor atunci când se hrănesc. Frenezia foamei o face pe hienă să muşte nu doar din cadavrul hrănitor, ci şi din celelalte „surate” pentru a-şi securiza o halcă mai consistentă de carne sângerândă. Legătura cu miliardele PNRR-ului şi cu alte fonduri posibil a fi alocate discreţionar (chiar dacă sunt împrumuturi externe la niveluri ameţitoare) este mai mult decât vizibilă. Iar „orbirea” se referă la lipsa oricărui instinct de conservare electorală fiindcă pentru „hiene” nu mai contează câtuşi de puţin faptul că „măcelul” public produce daune electorale masive. Inclusiv daune psiholgogice-afective în rândul propriului electorat (explic un pic mai spre final acest impact!).

„..umflate” – este aproape şocantă aroganţa cu care par să se auto-eternizeze în funcţie conducătorii actualelor partide din coaliţia de guvernare! Poate singurul lucru care ar trebui să fie constant în background-ul minţii oricărui politician este că funcţia în care se află este „vremelnică”, temporară şi, oricât de sus ai ajunge (mai ales în zone „rarefiate”), urmează şi decăderea. De aici, orice om cu instincte de conservare, îşi va calcula „căderea”, ieşirea demnă de pe scena politică. Autosuficienţa, aroganţa uşii ţinute deschise, „domneala” şi plecăciunea subalternilor umflă exagerat orgolii de oameni mărunţi care nu vor rezista în structuri competitive de performanţă.

„...de foame” – un amic, sportiv şi antreprenor de succes mi-a vorbit într-o zi de cea mai dăunătoare situaţie într-o negociere sau ofertare: „Nu contează de cât timp nu ai mai mâncat, dacă vorbeşti ceva în business, să nu se răsufle foamea! Chiar dacă eşti cel mai mare furnizor, dacă ţi se simte foamea (de profit – n.n.), clienţii vor începe să te ocolească fiindcă transmiţi neîncredere”. Vorbă mare, „foamea” asta... Politicieni care îşi simt micimea şi pe baza căreia dezvoltă complexe de superioritate, ajung în sfârşit la „masa bogaţilor”, acolo „sus” şi se comportă ca ultimii flămânzi rupţi în fund. Iar cei care i-au trimis acolo să îi reprezinte nu înţeleg de ce unii care se pretindeau „salvatori”, „reformatori” şi care promiteau măcar o bucată de pâine în plus pentru toţi, ajung să se târâie în mocirlă pentru propria lor „foame”.

Încălcarea oricăror principii, renunţarea la minimele aparenţe de decenţă, ignorarea oricărei agende a cetăţeanului înspăimântat de facturi la gaze, boală şi pandemie, rate crescute de un leu blegit şi de preţul zburător al benzinei, toate acestea deschid calea către extreme. Ignorarea unui electorat care are pretenţii democratice din ce în ce mai mari, care şi-a pus speranţa în nişte reprezentanţi şi care vede acest spectacol jenant va conduce la dezamăgiri extreme, la absenteism electoral extrem, la opinii extreme la ascultarea celor care răcnesc soluţii extreme. Ce se întâmplă azi reprezintă extremismul de mâine. Doar că o hienă umflată de foame nu poate privi mai departe de halca din faţa ochilor.