Ciolacu, despre rectificarea bugetară: E făcută în bătaie de joc şi în dispreţul realităţii. O vom corecta în Parlament
0Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat că rectificarea bugetară propusă de Guvernul PNL nu rezolvă problemele majore ale României şi este făcută „în bătaie de joc”. Preşedintele Camerei Deputaţilor a oferit asigurări asupra faptului că Parlamentul va corecta această rectificare bugetară când va ajunge pe traseul legislativ.
„O rectificare a răzbunării faţă de popor! O rectificare bugetară care nu rezolvă niciuna dintre marile probleme ale ţării, făcută în bătaie de joc şi în dispreţul realităţii! Tăierile de venituri, anunţate de Putere drept ”cele mai mari creşteri” nu doar că sunt contrare legilor în vigoare, dar ele sfidează realitatea dată de explozia preţurilor şi de scăderea nivelului de trai”, a scris Marcel Ciolacu vineri pe Facebook.
Acesta a mai precizat că, prin această rectificare, „Puterea şi-a asigurat continuarea unui terorism politic prin racolarea de primari din fonduri guvernamentale”.
„O rectificare bugetară prin care Puterea şi-a asigurat continuarea unui terorism politic prin racolarea de primari din fonduri guvernamentale şi dovada clară a bătăii de joc faţă de viitorul României. Bani doar de rapt şi de racolat! Nu investiţii, nu sprijin pentru agricultura românească afectată de secetă sau pentru economia naţională pusă pe butuci de măsuri aberante”, a completat Ciolacu.
Liderul social-democrat a mai spus că rectificarea a vizat doar „asigurarea luxului prezidenţial”.
„O rectificare prin care s-a vizat doar asigurarea luxului prezidenţial, prin care s-au premiat serviciile şi s-au penalizat instituţiile care şi-au permis să controleze tunurile date sub pretextul pandemiei. O rectificare pe care, vă asigur, o vom corecta în Parlament!”, a conchis Marcel Ciolacu.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că a fost convocat Consiliul Economic şi Social pentru avizul asupra rectificării bugetare, iar proiectul de ordonanţă a fost transmis şi către Consiliul Legislativ. ”Dacă avem îndeplinite condiţiile, vom adopta rectificarea bugetară”, a spus el.