După pierderea umilitoare a alegerilor prezidenţiale din noiembrie anul trecut, multă lume se aştepta ca Victor Ponta să demisioneze din fruntea partidului şi a guvernului. Nu a făcut-o în zilele şi săptămînile critice în care a simţit cu siguranţă gheara rece a înfrîngerii pe şira spinării. După care lucrurile s-au aşezat în ordinea şi disciplina dictate de baronii partidului. Pentru că aşa cum baronii PSD i-au cerut lui Ponta să se facă preşedinte, pentru a-i proteja de mîna justiţiei, tot astfel activul de partid şi asociaţii din umbră l-au legat de scaunul de şef al guvernului. Dacă PSD nu a putut lua toată puterea, atunci greii partidului s-au văzut nevoiţi să facă stînga-mprejur, cu aceeaşi marionetă în rolul de prim-ministru.

Din primăvara lui 2012, de cînd Ponta şi asociaţii s-au instalat în fruntea executivului, guvernele (patru la număr, susţinute de USL, iar ulterior de USD) conduse de Victor Ponta au pierdut numeroşi miniştri, fie incompatibili, fie incompetenţi, fie, cei mai mulţi, urmăriţi penal sau condamnaţi pentru corupţie. Ultimul, dar cu siguranţă nu cel din urmă, este protectorul baronilor locali, Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, sentinţa nefiind definitivă.

Un sondaj recent realizat de INSCOP relevă că atunci cînd Klaus Iohannis şi Victor Ponta au puncte de vedere diferite, preşedintele şi prim-ministrul trebuie să găsească soluţii de compromis. Din acelaşi sondaj reiese că 58,5% din subiecţi consideră că Guvernul Ponta trebuie să îşi încheie mandatul la termen, adică după alegerile parlamentare din 2016. Interesant este că sondajul INSCOP măsoară încrederea românilor în personalităţile publice, Ponta fiind creditat de doar 24,4% din respondenţi. Preşedintele Iohannis îşi păstrează primul loc în topul încrederii, cu 65%. Întrebarea care se pune este cum de mai mult de jumătate din români vor să fie guvernaţi în continuare de guvernul condus de Ponta, în timp ce mai puţin de un sfert acordă încredere şefului guvernului. Fie avem de a face cu o mulţime amorfă de cetăţeni turmentaţi, fie Ponta este perceput ca o marionetă trasă de sfori de puternicii zilei, unii la vedere, alţii controlînd din umbră jocul politic. Nu doar în tabăra PSD, ci şi în aceea a liberalilor. Liberali care sînt percepuţi şi acum, după schimbarea la faţă determinată de ieşirea de la guvernare şi din USL, drept nişte farseori, farisei care trăiesc acum nostalgia latifundiarului USL.

O analiză demnă de reflecţie face fostul consilier al fostului preşedinte, Sebastian Lăzăroiu:

“Ca să fie credibili opozanţi la PSD, liberalii trebuie să îşi recunoască deschis erorile trecutului, mai ales că multe dintre ele revin astăzi în atenţia publică în toată <<splendoarea>> lor. Uniunea Social Liberală a fost un proiect al clasei politice, în stare avansată de putrefacţie, împotriva interesului cetăţenilor. A fost o ultimă bulă de oxigen de care partidele politice s-au agăţat pentru a salva ordinea nescrisă a corupţiei şi impunităţii. Poate că la un moment dat se vor deschide arhivele şi va ieşi la iveală natura ascunsă a înţelegerii între câţiva lideri politici şi oameni de afaceri care a propulsat pe scena publică cea mai toxică alianţă post­decembristă.”(revista 22, 19 mai 2015)

Rămîne un mister cine îl susţine pe Ponta în fruntea guvernului, în afară de PSD, fracturat şi acesta în urma anchetelor şi arestărillor DNA. Este adevărat că liberalii nu ar avea majoritatea necesară pentru reuşita unei moţiuni de cenzură, la fel cum activul PSD nu se situează majoritar împotriva fantoşei de la Palatul Victoriei, de care are nevoie.

O serie de penali, scăpaţi deocamdată de ofensiva DNA, mai speră încă în rămînerea în libertate şi păstrarea averilor pentru ei, pentru urmaşii lor şi urmaşii urmaşilor lor.

Ponta ar fi trebuit să fie pînă acum anchetat şi eventual condamnat pentru furt intelectual (“celebrul” plagiat), pentru afacerile avocăţeşti cu Dan Şova, pentru furtul voturilor românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale. Ponta ar fi trebuit să plătească: o dată în justiţie iar a doua oară în faţa partidului. Este, cum am scris înainte, un mister că fantoşa baronilor, acum mulţi dintre ei cercetaţi penal, arestaţi, trimişi în judecată sau condamnaţi, conduce încă executivul.

Preşedintele Iohannis, al cărui un milion de voturi în faţa lui Ponta nu s-au datorat numărului de români din diaspora care l-au votat, ci tonului, indignării, revoltei acestora transmise acasă, tace într-un mod suspect. A promis în campanie şi a cuprins în programul său electoral dezbateri serioase, de amploare, pe teme importante precum educaţia, sănătatea, justiţia, o nouă aşezare politică, dezvoltarea rurală. Şi multe altele asemenea. Nu am trăit nici debutul, nici efervescenţa unor asemenea dezbateri.

Nu cred în scenarii, dar sînt lucruri la care nu avem încă un răspuns. Nu ştim dacă Ponta a fost sau n-a fost agent acoperit. Nu ştim cîţi şi cine sînt ofiţerii sau agenţii acoperiţi din justiţie, din presă, din slujitorii Bisericii. Nu ştim cum s-a petrecut miracolul între cele două tururi de scrutin, în urma căruia Iohannis a cîştigat două milioane de voturi în turul doi, faţă de precedentul – un milion să-l egaleze pe Ponta, iar alt milion să-l înfrîngă umilitor.

Nu ştim, în fine, cine e priceputul păpuşar care trage sforile în lumea politică şi în aceea a oamenilor de afaceri de mucava, care deţin milioane şi milioane de euro doar pe hîrtie. Banii adevăraţi, aceia care într-adevăr nu au miros, nu sînt îngropaţi nici în vile de lux, nici în bolizi care traversează străzile oraşelor.

Aceşti bani fără miros cred că sînt unul din stîlpii care-l ţintuiesc pe Ponta în scaunul de prim-ministru.

Autorul acestui articol este George Arun.

Textul a fost publicat pe dw.de.