Cine este Florin Cîţu, economistul cu o carieră politică fulminantă şi un trecut controversat care vrea să preia şefia PNL

Cine este Florin Cîţu, economistul cu o carieră politică fulminantă şi un trecut controversat care vrea să preia şefia PNL

Vara anului 2021 a adus şi o serie de dezvăluiri despre trecutul premierului Florin Cîţu.

Florin Cîţu candidează la preşedinţia PNL din poziţia de favorit, după ce peste 30 de lideri de organizaţii au anunţat că îl sprijină pentru a-i lua locul lui Ludovic Orban.

De asemenea, deşi nu a spus-o explicit, preşedintele Klaus Iohannis a dat şi el toate semnalele că îl susţine pe Florin Cîţu, de la participarea împreună la diverse evenimente, până la afirmaţia făcută într-un cadrul informal jurnaliştilor care l-au însoţit la Adunarea Generală a ONU de la New York, cărora le-a spus că îl încurajează pe premier să continue şi să nu se teamă.

Pentru a putea intra în cursa pentru şefia PNL, Cîţu a avut nevoie de o derogare de vechime, deoarece nu avea perioada minimă de cinci ani de când este membru de partid, aşa cum prevede statutul formaţiunii. El a intrat în politică în 2016, an în care s-a înscris în PNL pentru a candida la alegerile parlamentare din partea liberalilor, la invitaţia Alinei Gorghiu, preşedinta de la acea vreme a partidului.

În 2017 a început ascensiunea politică a acestuia

Devenit senator, Cîţu s-a remarcat rapid printr-un virulent discurs anti-PSD, fiind unul dintre principalii comunicatori ai partidului. După ce Ludovic Orban a preluat şefia PNL, în 2017, a început cu adevărat şi ascensiunea politică a lui Florin Cîţu. El a fost ales vicepreşedinte al partidului, apoi a primit şefia unei comisii parlamentare importante, cea de politică economică iar ulterior a fost numit liderul de grup al senatorilor PNL.
 
În 2019, când PNL a preluat guvernarea după demiterea prin moţiune de cenzură a Guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă, premierul Orban l-a numit pe Florin Cîţu ministru de Finanţe, poziţie în care a rămas până după alegerile parlamentare din 2020.
 
La începutul anului trecut, după demiterea Guvernului Orban, prin moţiune de cenzură, Florin Cîţu a fost desemnat pentru prima oară prim-ministru de către preşedintele Klaus Iohannis, dar şi-a depus mandatul cu doar câteva minute înainte ca Parlamentul să îl învestească în funcţie. Desemnarea sa pentru şefia guvernului a făcut parte din strategia PNL şi a lui Klaus Iohannis de declanşare a alegerilor anticipate, dar planul a fost dat peste cap de izbucnirea pandemiei de coronavirus. După retragerea lui Cîţu, şeful statului l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru, noul guvern liberal fiind învestit în Parlament preponderent cu voturile PSD, deoarece liberalii se aflau în izolare după ce au participat la o şedinţă la care fusese prezent şi senatorul Vergil Chiţac, ulterior diagnosticat cu Covid-19.

Cum a ajuns premier

După alegerile parlamentare din 2020, în timpul negocierilor pentru formarea noii coaliţii de guvernare, cei de la USR PLUS s-au opus vehement ca Ludovic Orban să fie numit din nou prim-ministru. Aşa s-a ajuns la varianta Florin Cîţu, decizie pe care liderii USR PLUS au ajuns să o regrete ulterior. După ce le-a demis doi miniştri fără avertisment, pe Vlad Voiculescu (Sănătate) şi pe Stelian Ion (Justiţie), cei de la USR PLUS au părăsit cu toţii guvernul şi au pus drept condiţie pentru refacerea coaliţiei plecarea lui Florin Cîţu de la Palatul Victoria.
 
Vara anului 2021 a adus şi o serie de dezvăluiri despre trecutul premierului Florin Cîţu. La începtului lunii august, a apărut informaţia că în 2000, pe vremea când era doctorand în SUA, actualul premier a fost prins beat la volan, fiind condamnat la două zile de închisoare şi la plata unei amenzi de 1.300 de dolari.
 
”Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL”, a reacţionat Cîţu după această dezvăluire.
 
Câteva zile mai târziu, a mai apărut o informaţie din perioada petrecută de Florin Cîţu în SUA şi anume că nu şi-ar fi plătit o datorie de aproape 7.000 de dolari, bani cheltuiţi de pe un card de credit.
 
„A fost prezentat în spaţiul public un dosar în SUA. M-am informat şi eu, este de fapt o decizie de respingere a unei sentinţe civile despre care nu am fost informat niciodată. S-a întâmplat în 2009, eram foarte uşor de găsit pentru oricine. Realitatea juridcă este că acel dosar a fost respins de instanţa din SUA, iar eu am încredere în justiţia din Statele Unite”, a fost atunci reacţia lui Florin Cîţu.
 

A studiat în SUA

Premierul şi-a petrecut zece ani în SUA, ţară în care şi-a făcut studiile universitare. În 1996, a obţinut o diplomă de licenţă în economie şi matematică la Grinnell College, din statul Iowa. A urmat apoi un program de master la Iowa Sate University, studiind politică monetară aplicată, macroeconomie şi econometrie, iar ulterior a făcut şi doctoratul, în acelaşi domeniu, fără a-şi da însă lucrarea de disertaţie.
 
După terminarea studiilor în SUA, Florin Cîţu a început să lucreze ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande unde, în perioada ianuarie 2002 - octombrie 2003, s-a ocupat conform CV-ului, de analiza si dezvoltarea de modele aplicate în strânsă legătură cu responsabilităţile/deciziile de politică monetară. În această calitate, Florin Cîţu a participat, pentru şase luni, la Comitetul de Politică Monetară şi în grupul de decizie a ratei de politică monetară fiind secretar şi consilier în legătură cu mecanismul de transmitere a politicii monetare.
 
În noiembrie 2003 Florin Cîţu a revenit în Europa, unde s-a angajat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în Luxemburg. El s-a ocupat de pregătirea discursurilor preşedintelui şi vicepreşedinţilor instituţiei, conform datelor trecute în CV, dar şi de realizarea de „rapoarte şi analize empirice publicate săptămânal pentru board-ul BEI despre: rolul EURO ca valută de rezervă internaţională, politica monetară şi preţul activelor, datoria sectorului privat, interpretarea rapoartelor FMI FSAP”. Activitatea lui Cîţu la BEI s-a încheiat în decembrie 2004. 
 
Întreg anul 2005, Cîţu a lucrat în domeniul consultanţei pentru companii private din sistemul financiar-bancar, iar în ianuarie 2006 a devenit economist şef al ING Bank România. În ianuarie 2007 a avansat, în cadrul băncii, în funcţia de director al departamentului Pieţe Financiare, fiind responsabil cu rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobanzii si rata de schimb, responsabil cu administrarea lichidităţii băncii, responsabil cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici si mijlocii, precum şi responsabil peste departamentul de cercetare.
 
În martie 2011, Florin Cîţu a fost concediat de ING, iar la acel moment declara, pentru Hotnews.ro, că decisese să acţioneze banca în judecată din acest motiv. Parcursul profesional al lui Florin Cîţu a continuat, începând cu aprilie 2011, în domeniul consultanţei şi analizei economice pentru companii cu capital privat şi instituţii publice pe probleme de administrarea riscului de curs valutar şi de dobândă, politică macroeconomică, produse financiar bancare, precizează CV-ul ministrului. Din decembrie 2016, Florin Cîţu este senator, a fost vicepreşedinte al Comisiei de buget-finanţe şi apoi preşedinte al Comisiei de politică economică din Senatul României,  precum şi liderul grupului senatorilor liberali.
 
CV-ul lui Florin Cîţu postat pe site-urile Senatului şi Ministerului Finanţelor Publice omite unele aspecte surprinse într-un CV din 2011, redactat în limba engleză şi publicat în acel an de Hotnews.ro. În acel document se preciza că Florin Cîţu a fost lector la Iowa State University, a lucrat la compania americană Young&Rubicam. Documentul din 2011 preciza că actualul ministru cunoaşte, la niveluri de înţelegere vorbire şi scriere, limbile engleză franceză şi italiană, din CV-ul actualizat fiind omisă limba italiană. 
 
Florin Cîţu are, de asemenea, mai multe articole publicate.
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, premierul este foarte discret la acest capitol. CV-ul din 2011 consemna că la acel moment era căsătorit. 
 
Moţiunea cu care Florin Cîţu candidează la şefia PNL se numeşte „România liberală” şi are 28 de pagini. Principalele puncte ale documentului propuse de premier pentru dezvoltarea României sunt revizuirea Constituţiei, desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, intrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen şi apropierea de moneda euro, creşterea investiţiilor şi încurajarea antreprenoriatului, cât şi digitalizarea ANAF, recuperarea prejudiciilor din infracţiuni şi sporirea încrederii în instituţiile statului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările