Cine e noul secretar general al Guvernului. Gorun, care a trecut de-a lungul timpului prin PNL, PLD şi PDL, s-a impus în faţa lui Stamule şi Abrudean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Horaţiu Gorun (dreapta), preferat de Cîţu, în  competiţia internă cu Tănase Stamule (stânga) şi Mircea Abrudean
Tiberiu Horaţiu Gorun (dreapta), preferat de Cîţu, în  competiţia internă cu Tănase Stamule (stânga) şi Mircea Abrudean

Trei persoane au fost în cursa din interiorul PNL pentru a ajunge secretar general al Guvernului, adică mâna dreaptă a premierului. Până la urmă Florin Cîţu l-a ales pe Tiberiu Horaţiu Gorun, funcţionar în cadrul Ministerului Finanţelor, care în trecut s-a perindat pe la mai multe partide.

Liberalii nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte noul secretar al Guvernului timp de câteva săptămâni. În interiorul PNL au fost luate în considerare trei nume - Tănase Stamule, Mircea Abrudean şi Tiberiu Horaţiu Gorun. Echipa Orban ar fi vrrut ca noul secretar general al Guvernului să fie Tănase Stamule, fost consilier al preşedintelui PNL, în perioada în care era premier. Pe de altă parte, mai multe filiale din Ardeal au vrut ca funcţia să fie dată lui Mircea Abrudean, actualul prefect de Cluj. 

Numele-surpriză intrat în cursa pentru funcţia de secretar general al Guvernului e Tiberiu Horaţiu Gorun, fost secretar general-adjunct în Ministerul Finanţelor Publice, adus în această instituţie în ianuarie 2020 la insistenţele liderului PNL Gorj, Dan Vîlceanu, după cum au declarat surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”. De altfel, deputatul Vîlceanu face parte din cercul de prieteni ai premierului Florin Cîţu. Premierul l-a numit, fără a mai aştepta vreun vot al conducerii partidului, pe Tiberiu Horaţiu Gorun.

Traseism şi supravieţuire politică

Surse din conducerea PNL susţin că una din problemele lui Tiberiu Horaţiu Gorun este faptul că s-a orientat în funcţie de cum a bătut vântul politic în ultimii 15 ani. Fost şef la tinerilor liberali din Gorj în anii 2000, în 2007 Tiberiu Horaţiu Gorun a trecut la Partidul Liberal Democrat, pentru ca apoi să fie membru PDL, în urma fuziunii între PLD şi PD, din decembrie 2007. PDL l-a instalat în funcţia de subprefect în perioada 2009-2010, iar din 2011 a fost numit director executiv al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret.

Tiberiu Horaţiu Gorun a rămas pe această poziţie timp de aproape nouă ani, cu toate că la putere au ajuns partide sau coaliţii de partide adversare ale PDL: USL (adică PSD, PNL, UNPR şi PC), PSD, în perioada 2014-2015, PSD şi ALDE, în perioada 2017-2019. „Ca să rămâi neclintit pe funcţie, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui, trebuie să ai o uşă deschisă către conducerea PSD. Ştim bine că în momentul în care se schimbă guvernarea are loc înlocuirea oamenilor, de la secretari de stat până la directorii de şcoală”, a declarat unul dintre vicepreşedinţii PNL pentru „Adevărul”, sub condiţia anonimatului.

Tatăl, apropiat de PSD

Mai mult, şi la capitolul studii sunt semne de întrebare în ceea ce-l priveşte pe Gorun. În 2001 a terminat Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, adică acolo unde tatăl său, Adrian Gorun, era rector. În 2002, când era masterand la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrului Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Tiberiu Horaţiu Gorun devenea şi preparator la universitatea condusă de tatăl său. Adrian Gorun a fost apropiat de mai mulţi lideri ai PSD la nivel local şi naţional. De altfel, timp de patru ani, în perioada 2013-2017, Adrian Gorun a fost secretarul Comisiei Naţionale de Prognoză.

Validarea secretarilor de stat, amânată

Ludovic Orban i-a anunţat pe colegii săi din Biroul Executiv faptul că propunerile făcute de organizaţii privind secretarii de stat au fost evaluate de o comisie internă şi nu sunt probleme, din ceea ce ştie el, însă în prezent aceştia au intrat într-o nouă etapă de evaluări pe „surse închise”. Prin urmare, validarea celor 42 de secretari de stat pe care îi au liberalii în Guvernul Cîţu va avea loc în săptămânile următoare. Cu toate acestea, liberalii au sărit peste procedura validării în câteva cazuri, cum s-a întâmplat, de exemplu, pentru numirile de la Finanţe, acolo unde a fost deja instalat ca secretar de stat Lucian Heiuş (la un moment dat, acesta a fost chiar variantă de ministru al Finanţelor) sau Claudia Benchescu, subsecretar de stat la Interne.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite