Traian Băsescu îşi joacă rolul pe picior mare. Ultima confruntare a fost cea cu extremismul maghiar. Preşedintele a crezut că e de datoria sa să ia faţa guvernului, să mai puncteze niţel. Nu sunt în măsură să judec eu cât de inspirată a fost sau nu inţiativa prezidenţială, dar cu siguranţă că replica prezidenţiabilului Crin Antonescu a fost cât se poate de răsuflată. Se părea că se întorsese vremea când PNL a guvernat cu UDMR, după ce PD-ul a fost băgat de Băsescu în opoziţie, prin 2007-2008 şi când UDMR se dădea de cesul morţii să pună în aplicare la Bucureşti ce încercau cursanţii extremişti de la Joseni.

Cred că aţi remarcat, dragi cititori, că lângă preşedinte se afla ÎPS Ioan Sălăjean, unul dintre cei mai mari susţinători ai românismului, pentru alungarea căruia Laszlo Tokes ar fi în stare să se facă frate şi cu dracul. Traian Băsescu, departe de PDL pare să-şi amintească de ziua în care a fost fluierat copios când spunea că autonomia în România trebuie să fie aceeaşi, de la Caracal, la Odorheiul Secuiesc. Sunt  şi mai departe zilele de la Cireşica, dansurile în şatra ţigănească, pozele la bustul gol de la mare, comandantul suprem al armatei arată că e dispus să treacă dincolo de ”uşor cu pianul pe scări”.

Premierul îi dă înainte cu CFR/GFR şi pare să nu se intereseze prea mult de ce prin ograda PNL-ului şi a PC-ului şi nici prin a asa personală. Păi parcă mai acum două zile, Radu Mazăre a dat cu oiştea-n gard (sau cu zmeul în ski-jet), în condiţii încă necunoscute, oamenii lui mototolind un fotbalist. Stau să mă întreb, oare nu cumva de la o ”golăneală” ca asta a păţit-o şi Becali? Să lăsăm autorităţile să lucreze şi să ne vedem de ale noastre, vorba anticului Herodot.

Pe de altă parte, Dan Voiculescu vede cum DNA-ul îi mai agaţă doi oameni, de parcă ar fi în opoziţie. şi noi să dăm o raită şi pe la bunicul Pacepa, care, cu ultimele zvâcniri, mai arată că trăieşte. Sau mai bine zis, păpuşarii lui îl mai arată pe fereastra mediatică, aşa cum era bancul cu bunicul formolizat şi pus la geam, ca poştaşul să-l vadă la fereastră şi să dea pensia nepoţilor. Am urmărit şi eu cu interes ce se mai aude de el. Recunosc că am citit Orizonturi roşii, care aducea în atenţia publicului occidental cancanuri despre Ceauşescu, prin anii 1987-1988, deşi Pacepa o tulise de prin 1978 în Vest. Aceste bârfe cu aspect ordinar de mahala sunt tocate de ceva vreme de toate televiziunile de ştiri, care se laudă cu ”exclusivitatea”. Personal, le-aş recomanda să citească ”almanahe”, vorba lui Vanghelie, adică să se ducă la arhiva de filme a TVR şi să vadă că aceste materiale ”noi” s-au văzut de 20 de ani prin toate colţurile ţării unde era măcar un televizor pe lămpi.

A mai dat Pacepa nişte fumigene despre cum a ”dispărut arsenalul atomic al Irakului”, zicând ceva de ”planul Sărindar”, o schiţă de evacuare a arsenalului nuclear, creată la Moscova.

A mai venit şi Lucia Hossu Longin, mama ”Memorialului Durerii”, o emisiune în care se căznea să dea afară osanalele cântate pe vremuri ”epocii de aur”, să arate cum a luat dumneaei interviu lui Pacepa. Personal nu ştiu cum nu cere protecţie specială sau nu şi-a schimbat identitatea de vreme ce se laudă că l-a văzut în viaţă pe unul pe care l-au căutat Ceauşescu, Arafat, Gaddafi şi Carlos ”Şacalul” şi alţii rămaşi în ţară sau deconspiraţi după defectarea lui.

Acum, după ce cartea aia n-a făcut rating nici cât divorţul Oanei de Pepe, Pacepa a început să vândă o nouă gogoaşă cu faptul că legătura dintre Corina Creţu şi Colin Powell e făcătura FSB, urmaşul KGB-ului şi că românca nu ar fi decât o ”rândunică” (se căznea el să spună ce e aşa că nu-mi mai bat eu capul acum).

Nu e cazul aici să comentez cui a servit fuga lui Pacepa, cât de erou sau trădător a fost, dacă a fost bine sau nu că a fost reabilitat. E treaba analiştilor care văd că au întors problema pe toate părţile, numai că n-au ajuns prea departe.

Mai nou, se bagă material ca în furnal pe trecutul utecist al Ministrului Apărării, care a spus mai deunăzi că avem nevoie de F16 că ne vizitează Ivan pe la graniţe.

Pe scurt, presa încearcă să aşeze realitatea pe patul lui Procust, sperând să se asemene miticului Tezeu, cel ce l-a înghesuit pe Procust în propriul pat.