Tăriceanu a demisionat din PNL. Ultimul mesaj: Dragă Crin, îi voi cere lui Ponta să-şi ţină angajamentele faţă de PNL

Tăriceanu a demisionat din PNL. Ultimul mesaj: Dragă Crin, îi voi cere lui Ponta să-şi ţină angajamentele faţă de PNL

Călin Popescu Tăriceanu

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, miercuri, o declaraţie de presă, pe tema ultimelor evenimente politice, şi i-a cerut lui Crin Antonescu să revină în USL. Ulterior, Tăriceanu a mers la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Victor Ponta. După o rundă de negocieri care au eşuat, Tăriceanu a demisionat din PNL.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
UPDATE Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristina Pocora. Fostul premier şi-a înregistrat demisa la organizaţia Sector 1, din care făcea parte.

Tăriceanu a confirmat, miercuri, pentru Mediafax, faptul că şi-a prezentat demisia din PNL. „De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu - n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ“, a spus Tăriceanu.
 
Călin Popescu Tăriceanu a confirmat pentru Mediafax faptul că şi-a prezentat demisia din PNL, menţionând că în cursul dimineţii i-a telefonat preşedintelui PNL, Crin Antonescu, "să accepte reluarea discuţiilor cu premierul, în sensul continuării USL", răspunsul acestuia fiind negativ.
 
De dimineaţă, Călin Popescu Tăriceanu a susţinut o conferinţă de presă. Iată declaraţiile:
   
Sunt de 24 de ani membru în PNL. PNL a fost unul din principalele motoare ale modernizării României. Am avut în decursul vremii onoarea şi responsabilitatea să ocup înalte demnităţi: am fost parlamentar în numeroase legislaturi, ministru şi prim ministru care a condus România către aderarea la UE.
 
Fostul premier a reamintit că, în urmă cu 3 ani, în 2011, când a fost decisă crearea USL nu s-a aflat printre entuziaştii susţinători, ba din contra. „Dar din momentul în care a fost făcută, am considerat că avem responsabilitatea să ducem acest proiect la sfârşit. A fost un drum presărat cu dificultăţi“, a precizat Tăriceanu. 
 
-Ceea ce a urmat, la momentul formării guvernului, ca urmare a alegerilor din 2012: o serie de angajamente au început să fie puse în practică. Recent rezultatele INS preconizează o creştere economică care ne plasează pe primul loc în Europa. Aceste cifre sunt dădătoare de speranţă, că putem ieşi din această criză. Vreau să vă reamintesc un lucru care îmi este spus: perioada în care am fost prim-ministru a rămas nu doar ca o perioadă de creştre economică, ci una în care oamenii au avut o viaţă mai bună. Şi cred că este de obligaţia noastră să revenim la acea perioadă.
 
-Numai că în loc să ne concentrăm pe acest scop, în ultimele săptămâni suntem martorii unei crize care se adânceşte. Această criză nu a fost generată de dispute ideologice între noi şi PSD, ci o criză în jurul unor nume, o criză de ambiţii politice şi care a avut deznodământul de ieri. În orice căsătorie pot apărea neînţelegeri, dar nu duc întotdeauna la un divorţ.
 
-Dacă ar fi fost o dispută ideologică, cum ar fi proprietatea, politicile fiscale, acest lucru ar fi fost de înţeles. Din păcate, am fost protagoniştii unui spectacol jalnic în care orgoliile au prevalat. Este evident pentru mine că astfel de subiecte minore, de nimicuri, nu pot fi cauza abandonării unui proiect de importanţă naţională.
 
-Sunt un vechi membru al PNL de peste 24 de ani şi voi rămâne alături de marea familie liberală. Dar nu voi acceptadecizia luată ieri, deoarece a fost luată pe baza unor afirmaţii false,  furnizate colegilor mei.
 
-Am vorbit în această dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am întrebat dacă doreşte să continue proiectul USL şi mi-a dat asigurări că doreşte să-l continue în actuala formă.
 
 Fac un apel la Crin Antonescu să revină asupra decizie de ieri şi să revină în USL. 
 
-Câteva considerente: România este într-o situaţie delicată chiar dacă sunt semne de creştere economică. Suntem într-o criză politică.

-Cred că trebuie să facem un efort să încercăm să punem mai presus de interesele personale interesele unor oameni care merită ceva mai bun.

Dragă Crin, dacă nu-ţi vei asuma această responsabilitate, atunci o voi face eu.

Îi voi cere lui Victor Ponta să-şi ţină toate angajamentele faţă de PNL După această declaraţia mă voi întâlni cu Victor Ponta şi îi voi cere direct aceste solicitări.

Plec de la considerentul că avem o responsabilitate în faţa cetăţenilor. Nu este posibil ca de la câteva chestiuni pe care le-am menţionat, nişte dispute, să ajungem la o decizie care să afecteze toată ţara. România are nevoie de creşetre economică, de salarii mai mari, de pensii mai mari. Aşadar, fac un apel la toţi colegii să le alăture la acest apel.

Tăriceanu a votat contra partidului
 
Călin Popescu Tăriceanu a votat împotriva ruperii USL. Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.
 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările