Bulai, despre scandalul din Guvern: „Noaptea ca hoţii” e deja demodat. „Ziua în amiaza mare” e la modă acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Bulai FOTO Inquam Photos / George Călin
Iulian Bulai FOTO Inquam Photos / George Călin

Deputatul USRPLUS Iulian Bulai a transmis un mesaj ironic la adresa colegilor liberali din Coaliţia de guvernare. El a atras atenţia că programul de investiţii Anghel Saligny - PNDL 3 trebuie avizat de Ministerul Justiţiei şi cel al Transporturilor şi că programul nu poate fi „ciubuc” în campania internă a PNL, după ce premierul a vrut să-l introducă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. USRPLUS s-a opus, iar şedinţa de Guvern a fost suspendată.

>>“Noaptea ca hoţii” e deja demodat. “Ziua în amiaza mare” e la modă acum. PNDL trebuie avizat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Transporturilor <<, a transmis deputatul pe Facebook. 

El a completat că programul trebuie să conţină în plus „criterii clare de alocare. Nu şpăgi pentru clientela locală abonată la banul public.PNDL nu poate fi un ciubuc/ peşcheş/ bacşiş pe care îl foloseşte PNL în campania internă pentru a câştiga delegaţi” şi spune că „PNL trebuie să înceteze să se comporte ca un adolescent rebel. La 150 de ani vechime mă aşteptam la mai multă cumpătare şi înţelepciune. Avem o ţară de guvernat împreună”.

Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, miercuri, că miniştrii din partidul său sunt gata să-şi dea demisia, dacă premierul Florin Cîţu forţează adoptarea noului PNDL.

Premierul Florin Cîtu a vrut să introducă pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului proiectul de lege pentru Programul de Investiţii „Anghel Saligny”, iniţiativă care nu este agreată de USR-PLUS. De altfel, formaţiunea condusă de Dan Barna şi Dacian Cioloş s-au opus suplimentării ordinii de zi cu proiectul de lege. De altfel, iniţiativa nu are nici avizul Ministerului Justiţiei, susţin surse politice pentru „Adevărul”.

Premierul Florin Cîţu susţine că nu va face un pas înapoi în ceea ce priveşte adoptarea Programului de Investiţii „Anghel Saligny”, cu toate că USR-PLUS ameninţă cu ieşirea de la guvernare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite