Mai exact, cu felul complet anormal, de-a dreptul scandalos, în care au fost siliţi să îşi exercite dreptul electoral românii din afara graniţelor ţării. Cu voita dezorganizare, comandată de la Bucureşti, ce i-a împiedicat pe mulţi dintre conaţionalii noştri să îl aleagă pe cel care, în pofida distanţelor în timp şi în spaţiu, nu însă şi afective ce îi despart de ţară, ar urma să fie şi preşedintele lor.

Văzusem, cu emoţie, la televizor, în cursul primelor ore ale zilei, cozile la care aşteptau disciplinat să voteze românii din Diaspora. Din relatările de presă, aflasem că organizarea e departe de a fi perfectă, că secţiile şi ştampilele necesare votării sunt prea puţine, că birocraţia e exagerată. Nu îmi închipuiam însă că toate aceste bâlbe vor dobândi către orele serii dimensiunile scandalulului cu iz penal pentru care ar trebui să răspundă nu doar cu demisia miniştrii Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici. Un scandal care a provocat deja reacţii în importante cancelarii occidentale, loc unde deja se discută despre măsuri de sancţiune la nivelul organismelor europene dacă disfuncţionalităţile din primul tur nu vor fi integral înlăturate la cel de-al doilea.

În taxiul ce mă ducea spre hotel, am aflat despre mitingul de protest, dar şi de solidaritate cu românii din Occident împiedicaţi să voteze, miting ce tocmai avea loc în faţa Ministerului de Externe de la Bucureşti. În acelaşi taxi, am auzit şi explicaţiile aiuritoare pentru haosul de la Paris, de la Londra, de la Roma, de la Műnchen, dar şi din alte oraşe occidentale, explicaţii date de ministrul Liviu Dragnea. Un expert al falsului şi al minciunii a cărui unică preocupare era aceea de a-i exonera de orice răspundere pe colegii săi de Cabinet amintiţi mai sus. Am aflat şi că şefii unor ambasade au chemat, spre a stăvili protestele celor privaţi de un drept constituţional fundamental, poliţia.

A fost, de fapt, vorba despre un complex de evenimente ce va avea drept consecinţă sigură sporirea neîncrederii Occidentului faţă de curgerea firească a procesului democratic românesc în cazul în care, după 17 noiembrie, stânga politică va ajunge să controleze şi Palatul Cotroceni. Şi numai pentru atât, premierul Victor Ponta ar fi silit, dacă nu de altceva măcar de legile bunului-simţ şi de interesul de a-şi asigura o minimă onorabilitate politică externă, să ceară demisia vinovaţilor. Din păcate, declaraţiile iresponsabile şi în contradicţie cu realitatea din cursul zilei de luni ale candidatului PSD, atenuate de o promisiune nu foarte convingătoare de ameliorare a situaţiei, ne fac să credem că nimic din ceea ce e firesc nu se va întâmpla. Dl. Ponta, un familiar şi beneficiar al copy-paste-ului a mers până acolo încât a afirmat că unii români din străinătate ar fi acţionat după metoda turismului electoral pesedisto-teleormănean. Dl. Ponta nu pare a realiza că inacţiunea sa va avea drept consecinţe sporirea reticenţei românilor din străinătate faţă de persoana lui, dar şi rezerve crescute ale cancelariilor occidentale faţă de guvernul de la Bucureşti. Pe mai departe, după cum prea lesne se poate observa, pentru mai marele pesediştilor români scopul scuză mijloacele.

Odată ajuns în camera de hotel, l-am văzut la televizor pe unul dintre fruntaşii Opoziţiei. Mai exact, pe dl. Mihai Răzvan Ungureanu. M-a şocat prudenţa atitudinii acestuia. Dl. Ungureanu părea mai degrabă tentat să empatizeze cu funcţionarii de la Externe, să deplângă condiţia materială precară a Ministerului, în loc să dovedească o atitudine protestatară fermă. Tot dl. Ungureanu privea ca o fatalitate inexorabilă posibilitatea ca, peste două săptămâni, când va avea loc al doilea tur de scrutin, lucrurile să stea aidoma. Doar stimulat de intervievator, fostul înalt demnitar a condamnat obstrucţionarea de către PSD şi aliaţii săi parlamentari şi guvernamentali a adoptării legii votului prin corespondenţă şi a vorbit despre teama stângii în faţa a ceea ce gândesc şi cum vor să acţioneze electoral românii de dincolo de graniţe. O acţiune ce nu-i va fi deloc pe plac d-lui Ponta.

Nici una dintre guvernările şi nici unul dintre preşedinţii ce au deţinut puterea în ultimii 25 de ani nu au făcut îndeajuns pentru a stabili relaţii de încredere cu cei ce, din motive politice şi economice, au fost siliţi, la un moment dat, să părăsească România. Nici unul dintre deţinătorii vremelnici ai puterii nu au lămurit pe deplin acţiunile tenebroase, unele de-a dreptul criminale, ale fostei Securităţi împotriva unor fruntaşi ai diasporei. Nu e nici azi tocmai limpede dacă agenţii de odinioară ai poliţiei secrete comuniste au fost în totalitate retraşi. În numele unui greu de înţeles secret de stat, prea există multe necunoscute despre relaţiile deloc cordiale dintre exilul românesc şi braţul înarmat al puterii comuniste de la Bucureşti. În vremea când la Palatul Cotroceni se afla dl. Ion Iliescu, relaţia cu românii din străinătate a fost mai curând tensionată. Diaspora nu a avut niciodată şi nici nu are motive să aibă sentimente din cale afară de prieteneşti la adresa partidului creat de Ion Iliescu şi nici nu este convinsă de realul apetit al acestuia pentru reforme profund democratice. Guvernarea CDR şi preşedintele Constantinescu au îmbunătăţit într-o oarecare măsură lucrurile şi raporturile cu românii de dincolo de graniţele ţării, iar interesele aderării la UE i-au determinat pe guvernanţi să numească în succesivele Cabinete din intervalul 1996-2000 miniştrii care au cunoscut şi pâinea exilului. Dl. Ponta l-a desemnat ministru responsabil cu relaţia cu românii din exil pe dl. Bogdan Stanoevici mai puţin fiindcă fostul actor ar fi cunoscut bine cum gândesc şi care sunt aspiraţiile românilor din străinătate, ci pentru că, odată întors în ţară, din lipsă de ocupaţie ori din gust de parvenire, acesta şi-a asumat vesel, la televiziunile lui Dan Voiculescu, funcţia de propagandist pesedist.

Ca propagandist şi ca agent electoral al d-lui Ponta a acţionat duminica trecută dl. Bogdan Stanoevici. La fel, ba chiar încă şi mai iresponsabil s-a comportat şi dl. Titus Corlăţean. Confirmându-i pe aceia ce susţin că dl. Corlăţean nu are nimic din anvergura de şef al diplomaţiei româneşti şi că nu e decât un sinecurist politic.

Slabele rezultate obţinute de premierul în funcţie la secţiile de vot din străinătate în primul tur de scrutin, aşa viciate cum au fost ele, arată că PSD şi aliaţii săi au toate motivele să se teamă de Diaspora. Că între PSD şi românii stabiliţi în Occident continuă să existe mari divergenţe. Şi că nici de data aceasta interesele PSD şi ale aliaţilor săi, nu corespund cu cele ale României, ale românilor de oriunde ar fi aceştia, dar nici cu cele ale democraţiei.