Mihai-Răzvan Ungureanu

Preşedinte Forţa Civică

Lui Victor Ponta ar trebui să îi fie ruşine de sine şi de declaraţiile pe care a ajuns să le facă. Într-o ţară ca România, care a suferit enorm timp de 60 de ani de pe urma experimentelor comuniste şi naziste, un prim-ministru responsabil ar trebui să îşi aleagă cu grijă cuvintele în semn de respect faţă de victime şi de familiile lor.

Moldova are 25 de ani de pesedism în spate şi îl simte la toate încheieturile. Corupţia, deznădejdea, mizeria şi şomajul sunt singurele produse cu care contribuie moldovenii la bunăstarea naţională. E timpul ca acest lucru să se schimbe şi să ne reamintim ce ar trebui să însemne să fii din Moldova.

Victor Ponta a realizat ce şi-a dorit. Se vorbeşte despre religia lui Klaus Iohannis, fără ca el să fi rostit numele celui mai îndreptăţit concurent pe care îl are, conform sondajelor. Dar are parte de o victorie otrăvită pentru că el şi consilierii săi nerozi au deschis o uşă pe care nu o vor mai putea închide: târârea Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală.

Ne-am obişnuit să fim excepţii. Ne-am obişnuit să fim adolescentul din ultima bancă, cel care nu ascultă de profesor şi ignoră orice sfat pentru că ”ştie el mai bine”. Ne-am obişnuit atât de mult cu singurătatea propriei noastre existenţe încât, deşi avem cele mai multe televiziuni de ştiri pe cap de locuitor, nu avem nicio idee despre ce se întâmplă în lumea din jurul nostru.