Evoluţiile recente la nivel mondial au arătat o creştere substanţială de venituri şi nivel de trai general şi o reorientare a aşteptărilor publicului spre demnitate, servicii mai bune, recunoaştere, politici identitare, infrastructură, totul fără să aştepte noi creşteri de venituri şi bani. Pe acest fond, are loc o reorientare şi spre compensarea abordărilor populiste care-şi anunţă şi ele limitele şi o căutare asiduă a partidelor clasice de noi idei şi orizonturi care să atragă voturile. Aşa s-a ajuns la guvernarea pentru fericire.

Astfel, într-un studiu gigant la nivel global, o echipă de cercetare finanţată de Fundaţia Viktor Pinchiuk, realizat de Schoen Consulting sub conducerea lui George Ward şi cu supervizarea unei echipe ce-l avea în interior pe Niall Ferguson, Richard Layard, Steven Pinker şi Fareed Zakaria au fost decantate concluziile privind dorinţa, apetitul şi aşteptarea societăţii de la guverne în privinţa fericirii.

Abordarea fericirii ca scop al guvernării are tangenţă cu cele mai fantastice poveşti distopice ale lumii.

Fericirea este un sentiment profund uman, subiectiv, cu legături directe cu spaţiul intim şi personal precum hobby-urile, opţiunile sexuale, credinţele sau modul de trăire a religiei. Supunerea fericirii unui scrutin sociologic oricât de amănunţit şi profesionist pare o impunitate, în orice caz supune rezultatele unui risc de eroare majoră. Dar lucrurile par să evolueze în aceasă direcţie consistent, existând mişcări majore, curente filosofice sau ideologice şi, mai nou, chiar presiuni spre asumarea la nivel politic a responsabilităţii creării cadrului de asigurare a fericirii. De aici până la a considera guvernarea pentru fericire ca o soluţie nepopulistă şi de reinventare a politicilor partidelor de mainstream, clasice, nu a fost decât un pas.

Pe de altă parte, abordarea fericirii ca scop al guvernării are tangenţă cu cele mai fantastice poveşti distropice ale lumii, dar şi cu toate năpastele lumii trecute, a durerilor de creştere ale umanităţii în care Statul, un personaj colectiv, ştie mai bine decât fiecare individ în ce rezidă fericirea şi cum trebuie ea ocrotită. Perspectiva ca cineva să aibă grijă de propria noastă fericire ar trebui să ne înfioreze atât timp când liberul arbitru, libertatea de a alege şi libertatea în sens mai larg de a decide dacă vreau să fiu fericit este mai importantă decât beatitudinea tembelă şi râsul tâmp al idiotului sau căderea în patimi carnale, bahice sau ale substanţelor psihotrope care pot promite fericiri trazitorii cu costuri majore pe termen lung.

Totuşi, studiile în cele mai importante 15 state ale lumii arată că există o înclinaţie în a accepta fericirea ca obiectiv al politicilor publice ale guvernelor, mai mult, implicarea Executivului în fericirea individuală a oamenilor. Cele mai fericite state în topul de specialitate, acordă democraţiilor occidentale(inclusiv SUA), cu precădere ţărilor scandinave, primatul fericirii. Ţara cu cei mai fericiţi oameni este Finlanda – oricât am discuta despre percepţia fericirii, despre a şti să fii fericit şi a te bucura de viaţă ca abordări subiective. În plus, vorba lui Niall Ferguson, “Finlanda este cunoscută ca foarte serioasă consumatoare de alcool, cam cât ţara mea natală Ţara Galilor, deci nu vreau să pun acest aspect drept caracteritic fericirii”. E adevărat că Finlanda are şi cel mai evoluat şi performant sistem educaţional.

Pentru cunoaşterea generală, trebuie să spunem că, atunci când vorbim despre ţările care au încredere în viitor şi în faptul că copii vor fi mai fericiţi, între ele se numără, în ordine, Ucraina, pe primul loc, şi China, pe locul 2. Însă mai mult decât aceste poze de moment ale speranţei într-un viitor mai bun merită trecute în revistă principalele rezultate ale studiului: Statele Occidentale, ale democraţiilor liberale, sunt cele mai fericite, dar şi cele mai pesimiste în viitor – poate şi pentru că ele pot merge doar în jos pe o scală a fericirii. Sistemul actual politic nu ajută oamenii să fie mai fericiţi. 22% din populaţia statelor cercetate sunt populişti şi susţinători ai populiştilor, şi ei sunt primii susţinători ai nevoii ca guvernele să ajute la fericirea oamenilor.

Bune sau rele, alegerile individuale garantate sunt cele mai bune premise ale fericirii.

Majoritatea oamenilor vizaţi consideră că vocea lor nu este auzită şi că fericirea şi sănătatea sunt principalii factori importanţi pentru viaţa lor curentă, mai mult decât factorii materiali precum veniturile şi succesul în carieră. Majoritatea covârşitoare – inclusiv în SUA şi Marea Britanie - state în care drepturile omului, individualitatea şi statul minimal este susţinut în primul rând – doresc, totuşi, implicarea statului în obţinerea fericirii individuale. Oamenii fericiţi sunt mai dispuşi să realeagă guvernele care-i conduc iar populiştii doresc în mai mare măsură implicarea guvernelor în asigurarea fericirii. În plus, oamenii nefericiţi votează în mai mare măsură partidele populiste şi candidaţii populişti.

Pe un asemenea peisaj, merită să ne uităm şi la analize mai adânci, calitative şi filosofice ale fericirii care vorbesc despre faptul că, atunci când cedezi lupta pentru fericirea ta către un terţ, mai ales Statului, rişti să-şi pierzi libertatea şi să devii profund nefericit. Apoi a căuta cu orice scop fericirea te face fundamental nefericit, varianta potrivită fiind eterna căutare a unui scop în viaţă şi a perspectivei de a fi fericit individual prin a te simţi bine în pielea ta şi a te realiza la potenţialul pe care-l ai şi la nivelul de ambiţie pe care îl dezvolţi. Iar aici familie, copii, comunitate, recunoaştere, identitate şi demnitate sunt principii indisolubile şi componente indispensabile ale fericirii.

Pe o asemenea realitate putem să construim viitorul, nicidecum pe ipotetica implicare a Statului, a guvernelor, a politicii în asigurarea fericirii individuale a oamenilor. Guvernele să-şi facă treaba, statul să ne asigure serviciile ce-i revin prin atribuţiile pe care i le-am delegat să le administreze şi fără a se băga în viaţa noastră personală, în libertatea şi alegerile individuale. Bune sau rele, alegerile individuale garantate sunt cele mai bune premise ale fericirii. Şi faptul că Statul îşi face atribuţiile acolo unde îi e rolul, cu atenţie şi eficienţă şi lasă sfera vieţii private, a emoţiilor, aspiraţiilor şi dorinţelor la fiecare individ, ca şi libertatea alegerilor sale.