Adio, dar rămân pe funcţie. Orban rămâne şef al Camerei până când PNL va avea iar majoritatea în Parlament

Adio, dar rămân pe
funcţie. Orban rămâne şef al Camerei până când PNL va avea iar majoritatea în Parlament

Ludovic Orban  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ludovic Orban a anunţat că îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar o va depune doar pe masa noului şef al PNL, pentru că în cazul în care aceasta ar fi oficializată ar exista posibilitatea ca poziţia să fie pierdută în detrimentul PSD.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul preşedinte al PNL a subliniat faptul că demisia va fi depusă, însă în faţa noului lider al partidului. „Eu luni, la ora 9.00, mi-am depus demisia în mâna preşedintelui PNL. E o decizie irevocabilă. O poate înainta când există posibilitatea refacerii Coaliţiei şi a numirii în funcţie a altui liberal”, a declarat Orban.
 
Fostul lider al PNL a explicat şi răzgândirea sa: „Dacă eu îmi depun demisia la Cameră, luni, marţi sau miercuri se organizează alegeri. La cum este situaţia, există riscul major ca PNL să piardă poziţia de preşedinte al Camerei. Eu sunt membru al PNL şi obiectivul meu e ca funcţia să ramână unui deputat al PNL. Decizia e irevocabilă. Nu vreau să creez şansa să se aleagă Ciolacu preşedinte al Camerei”.
 
Ludovic Orban a punctat faptul că oricând îi va cere Florin Cîţu îşi va depune mandatul de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările