Dacian Cioloş va deveni, cel mai probabil marţi, prim-ministru al unei Românii ciudate. Al unui stat profund european, cu rădăcini latine şi vocaţie euroatlantică, dar cu mentalităţi sociale deformate care, mai ales în ultimii 60 de ani, au suferit mutaţii violente. Pe de-o parte, regimul comunist a impus aceste mutaţii sub ameniţarea „canalului”, iar pe de altă parte, politicieni abili, copii ai sistemului sovietic, au proptit cu propriul spate stavila care a despărţit în ultimii 26 de ani România de imaginea occidentului civilizat, văzând în status-quo-ul moştenit, oportunitatea legitimării unei armate de delegitimaţi.

Dacă până la alegerea lui Klaus Iohannis, România era polarizată captiv între băsişti şi antibăsişti, între suporteri şi duşmani, fără vreo temă reală de dezbatere, după 16 noiembrie 2014 teza s-a perimat şi mentalul reactiv a intrat într-o perioadă de derută. Degeaba s-a chinuit Victor Ponta, în ultimele 6 luni, să reînvie „spiritul” trecutului pentru că n-a putut reuşi, neacceptând, despre sine însuşi, că este doar o copie cu imperfecţiuni a celor care au gândit şi întreţinut tensiunea socială timp de 26 de ani.

Peste România de astăzi pare să fi ieşit soarele. Dar lumina puternică a soarelui ne arată tot mai vizibil, de fapt, o ţară pe care toţi o cunoşteam în plan personal, dar pe care ne ambiţionam să nu o conştientizăm colectiv.

Abia acum Statul, Sistemul se chinuie să accepte că România are o altă împărţire socială, că România nu este despre Băsescu şi Ponta, ci este despre sărăcie şi sălbăticie, despre regiuni geografice separate cultural prin prohibiţia ticăloasă a accesului la educaţie, despre un rural încremenit în istorie, despre ghetouri urbane îngrădite de ziduri fizice sau psihologice, despre suprimarea şanselor celor defavorizaţi, despre lipsa apei şi a canalizării, despre lipsa drumurilor şi a semnalului de telefon, despre ruleta rusească a dreptului la viaţă şi sănătate şi despre multe altele de care ne lovim în trafic, la şcoală, la spital, la primărie sau la orice ghişeu al statului.

Contextul actual, al unei societăţi politice paralizate, intrate, pentru un an de zile în concediu medical, poate fi şansa ”formatării” hard-diskului social. Putem aplica, pentru prima dată în 26 de ani, textul constituţional care spune că puterea executivă este împărţită în România între Guvern şi Preşedinte. Modul în care se derulează filmul zilelor astea conturează apariţia unui binom nou pentru români, perfect constituţional, un binom Preşedinte - Premier care astăzi are şi legitimitate şi credibilitate şi forţă pentru a putea intra în ”Bios-ul” calculatorului şi a şterge toţi viruşii care au ajuns să blocheze practic ”sistemul de operare”. 

Misiunea tehnică a cabinetului Cioloş nu este nici uşoară, privită prin radiografia şi doar sumară a României de astăzi, dar nici foarte complicată dacă acceptăm că viitorii miniştri vor fi independenţi de influenţa politică sau de cea mafiot-economică şi vor putea, fiecare, să administreze sectorial după expertiza pe care o are. Miniştrii trebuie să se focuseze pe două paliere total separate. Pe de-o parte echipa de tehnocraţi trebuie să îşi demonstreze utilitatea şi profesionalismul făcând un audit sincer şi matur asupra stării de fapt a României, pe fiecare minister în parte şi să prezinte public şi deschis diagnoza ţării, diagnoză mistificată în toate sensurile şi direcţiile de către partide sau de către presă în funcţie de interese punctuale, mărunte şi de moment. 

Prima misiune este cea economică şi se va concretiza prin analiza proiectului de buget pentru 2016, lăsat moştenire de echipa lui Ponta şi reaşezarea lui pe principii şi priorităţi transparente şi legitime. Putem avea primul buget construit în logica unei multinaţionale, cu centre de cost şi centre de profit şi cu fundamentarea transparentă şi corectă a fiecărei cheltuieli pe care o va angaja Guvernul. O altă misiune importantă şi incredibil de sensibilă este profesionalizarea instituţiilor statului, evitând însă epurarea viscerală a funcţionarilor politizaţi şi în acelaşi timp promovarea politicienilor delegitimaţi. Aici Dacian Cioloş îşi va da testul maturităţii dacă va reuşi să îşi păstreze echilibrul şi susţinerea politică operând chirurgical, acolo unde situaţia o impune. O comunicare eficientă şi înţeleaptă, un parteneriat sincer cu ”strada” şi cu societatea civilă îl poate scoate din impasurile pe care politicul, chiar şi dezamorsat, le va genera aproape în fiecare zi. Abia după aceste prime teste de foc, noul guvern poate să înceapă să intre în profunzime, să descopere şi să rezolve cauzele lipsei de autostrazi, să relanseze mecanismul de absorbţie al fondurilor europene, să gestioneze jaful pădurilor, să cureţe şi legitimeze sistemul de educaţie, să gândească o strategie de salvare a sistemului sanitar, să recupereze companiile de stat din buzunarul celor care au plecat cu ele acasă, să înceapă să gândească politici publice pentru România.

Pe de altă parte însă, nu trebuie să uităm realitatea care ne înconjoară şi contextul care a generat plecarea lui Victor Ponta. Cabinetul Cioloş trebuie să îşi asume ca prioritate 0, imediată, ”rânduiala” în casa numită România, aşa cum nimeni nu a făcut-o în 26 de ani. Plecând de la tragedia de la Colectiv, de la nenorocirea care l-a răpus pe Bogdan Gigină, de la tragedia uitată deja din Apuseni şi de la toate dezastrele care se întâmplă zilnic în România, miniştrii noului guvern trebuie să aibă responsabilitatea şi priceperea de a identifica ”hot spoturile” care în fiecare zi ne pun în pericol viaţa şi sănătatea şi să aibă determinarea de a le asana în forţă. În cele mai multe dintre situaţii problemele nu sunt complexe sau neapărat complicate. Ele au ajuns în stadiul actual pentru că am avut parte de o cohortă de incompetenţi şi indolenţi care uneori parcă nu au avut chef să se lege la cap cu probleme care, pur întâmplător, nu ardeau la momentul respectiv. Acesta este punctul 0, pentru că în definitiv degeaba construim politici publice, strategii de ţară şi asigurăm managementul profesionist al statului dacă în timpul ăsta oricare dintre noi poate muri sau rămâne handicapat fizic în orice moment şi în orice loc. Orice proiect construit pe o fundaţie cariată stă în picioare până la prima adiere de vânt sau până la primul moment în care cineva vrea să îl înghiontească.

Cheia succesului Guvernului Cioloş va fi co-mu-ni-ca-rea. Comunicarea publică sinceră, asumată care să dea încredere ”străzii” într-un parteneriat constructiv.

Oamenii din stradă nu sunt nici proşti şi nici nu pot fi prostiţi. Cetăţenii acestei ţări sunt mult mai inteligenţi decât crede majoritatea politicienilor şi dacă până acum au fost de cele mai multe ori blazaţi, de data aceasta, Guvernul ca instituţie şi mai ales miniştrii care vor şti să construiască acest parteneriat, vor putea face istorie.

În acelaşi timp însă, societatea politică trebuie să se chinuie (chiar să se chinuie) să fie înţeleaptă şi să înţeleagă că acest concediu medical vine pe de-o parte cu o ”scutire a absenţelor”, cu o scutire a responsabilităţii de a guverna politic dar şi cu un tratament care trebuie obligatoriu administrat după reţeta medicului colectiv - strada şi ţara. Trebuie să înţeleagă că dacă refuză conştient tratamentul medicului, evoluţiile sunt evidente şi sigure şi vor merge ori spre cronicizare (ceea ce impune o ”internare forţată” definitivă într-un spital de cronici) sau, spre deces, lucru care ar fi dramatic în plan moral şi constituţional.