Sondajul INSCOP de săptămâna trecută care îl credita pe Nicuşor Dan cu un avans de aproape 9% asupra Gabrielei Firea în alegerile pentru Primăria Municipiului Bucureşti a generat un val entuziasm în tabăra care se opune administraţiei PSD a Capitalei. Însă cine ştie a citi un sondaj politic înţelege că lucurile nu stau atât de roz pentru dreapta pe cât o arată cifrele. Începând cu faptul că, din eşantionul de 1120 de participanţi ai sondajului telefonic, peste 67% dintre repondenţi au indicat că se vor prezenta la vot.

Ştim din experienţa anterioară că este fantezist să ne aşteptăm ca două treimi dintre alegătorii bucureşteni să-şi exprime opţiunea la urne. Prezenţa la vot la nivel de Bucureşti a fost de 31% în 2008, 44% în 2012 şi 33% în 2016. PSD are un electorat captiv şi disciplinat, compus în mare parte din pensionari, în timp ce alegătorii celorlalte partide şi nehotărâţii sunt mult mai predispuşi la absenteism. Deşi este de anticipat ca prezenţa să nu fie atât de scăzută ca în urmă cu patru ani, nimic nu prefaţează în septembrie 2020 o participare de 67%, mai ales în contextul resurgenţei pandemiei de coronavirus.

Dincolo de Primăria Municipiului Bucureşti, unde PNL şi USR PLUS au convenit ferm să susţină acelaşi candidat în persoana lui Nicuşor Dan, negocierile nu au dus la niciun rezultat în privinţa primăriilor de sector. Iluzia opoziţiei unite a eşuat din cauza orgoliilor, dar şi a incompatibilităţii dintre formaţiunile politice aflate în război cu PSD. Cu toate că actualii primari social-democraţi ai sectoarelor pornesc cu prima şansă în alegerile dintr-un singur tur, partidele care îşi revendică electoratul de „dreapta” vor avea fiecare propriul candidat, fărâmiţând votul anti-PSD.

În ultimele luni s-a vehiculat puternic în spaţiul public românesc o împărţire a celor şase sectoare ale Capitalei între cele trei partide – PNL, Alianţa USR PLUS şi PMP – conform unui oarecare algoritm, de exemplu 3-2-1. Părea chiar logic pentru coaliţia de facto care susţine în Parlament guvernul Orban să vină în faţa alegătorilor din Bucureşti cu candidaţi unici la fiecare sector, ba poate şi în restul ţării.

Varianta candidaţilor unici ar fi fost în avantajul Partidului Mişcarea Populară, care nu are capacitatea de a câştiga pe cont propriu nicio primărie de sector, ci doar câteva posturi de consilieri municipali şi locali. PMP îşi punea mari speranţe în a avea măcar şanse la o primărie de sector, dacă nu chiar să o câştige cel puţin candidatul său să aibă vizibilitate în lupta pentru Bucureşti. Din primul moment, Eugen Tomac a condiţionat sprijinul pentru Nicuşor Dan de repartizarea către PMP a unui candidat de sector care să fie susţinut în alegerile locale inclusiv de PNL şi USR PLUS. Din acest punct de vedere, Tomac a arătat consecvenţă.

Dacă PMP îşi pune mintea să aibă propriul candidat la Bucureşti, acesta cel mai probabil va fi Cristian Diaconescu, un politician care practică un discurs tehnic de tip ex cathedra şi care a mai candidat în 2008, din partea PSD.

Spre finele anului 2019, pe când se desfăceau cadourile de Moş Nicolae, Traian Băsescu anunţa lista candidaţilor PMP în lupta pentru primăriile Bucureştiului: Theodor Paleologu la primăria Capitalei, Eugen Tomac – primăria sectorului 1, Mihail Neamţu – primăria sectorului 2, Ioana Constantin – primăria sectorului 3 etc.

În scurt timp a devenit evident că lista întocmită de fostul preşedinte era scoasă din pix, după ce Paleologu a declarat că nici nu a fost întrebat şi că oricum nu va candida împotriva lui Nicuşor Dan, în situaţia în care este păstrat sistemul electiv dintr-un singur tur. La o analiză lucidă, era clar că nominalizările pentru primele trei sectoare aveau la rândul lor un aer ad-hoc şi că au fost făcute în ordinea numerelor de pe tricou în partid, fără a ţine cont de lipsa de experienţă a presupuşilor candidaţi în administraţia publică locală.

Perspectiva ca structurile USR PLUS din Bucureşti să susţină la vreun sector un candidat unic al dreptei din partea PMP precum Mihail Neamţu era de-a dreptul ridicolă. Cu atât mai mult cu cât USR a acuzat în repetate rânduri blaturi între PMP şi PSD în consiliul general al municipiului Bucureşti şi în unele consilii locale, cel mai recent la sectorul 1. Nu este de mirare în aceste condiţii că nu s-a ajuns la un acord la nivelul coaliţiei de facto anti-PSD pentru desemnarea unor candidaţi unici la primăriile de sector. De aici şi vehemenţa lui Tomac la adresa USR.

Pus în faţa faptului de a nu conta în Bucureşti decât eventual prin consilieri locali şi municipali care să încline balanţa puterii într-o parte sau alta, liderul PMP Eugen Tomac a recurs la arma la care a excelat cândva mentorul său, Traian Băsescu: şantajul politic. Dacă PMP nu primeşte o primărie de sector, atunci va arunca în luptă propriul candidat la primăria generală, pentru a compromite şansele lui Nicuşor Dan în faţa Gabrielei Firea. Iar numele adus în discuţie pentru o candidatură din partea PMP la Bucureşti a fost chiar al lui Băsescu, care a mai condus Capitala între anii 2000 şi 2004, înainte de a deveni preşedintele României.

Însă candidatura lui Traian Băsescu la primăria Bucureşti nu este deloc sigură, ci a fost aruncată pe piaţă de Tomac ca posibilitate pe care nu o exclude, la întrebarea bine ţintită a unui jurnalist. Fostul preşedinte are deja fotoliul de senator în Parlamentul României şi pe cel de eurodeputat la Bruxelles până în 2024. Îi este prea comod acum încât să mai ducă în această toamnă o luptă electorală pe care ştie că nu o poate câştiga. O luptă ale cărei roade materializate în maximum 10 procente modeste nici măcar nu vor fi în folosul său, ci al unor colaboratori din partid pe care îi tratează ca pe nişte lachei, dar şi al Gabrielei Firea.

Dacă PMP îşi pune mintea să aibă propriul candidat la Bucureşti, acesta cel mai probabil nu va fi Băsescu. Pentru că Paleologu s-a recuzat, candidatul PMP pentru primăria Capitalei ar putea fi doar Cristian Diaconescu. Politician care practică un discurs tehnic şi anost, de tip ex cathedra, Diaconescu a mai candidat la Bucureşti în 2008, din partea PSD. Rezultatul obţinut la vremea respectivă (locul trei, cu 12%) nu este de trecut în CV, însă are minima satisfacţie de a-l fi învins pe Ludovic Orban pentru câteva zecimi de procent.

Recenta răbufnire a lui Eugen Tomac pe Facebook îl vizează chiar pe Orban, de care depinde eventuala desemnare a candidaţilor unici PNL-PMP la primăriile de sector. Însă odată cu şantajul ca mod de a face politică, Ludovic Orban riscă să primească în PNL şi „calul troian”, adică pe cel pe care în 2014 îl numea Satana – Traian Băsescu.