Cum funcţionează venitul minim garantat (VMG)?

Se ia o persoană singură sau o familie fără niciun fel de venit sau cu venituri extrem de mici. Astfel de persoane, cetăţeni sau rezidenţi români, au dreptul să primească, zice legea, o sumă lunară reprezentând un procent din ceea ce se numeşte indicele social de referinţă (ISR), stabilit prin Hotărâre de Guvern. La ISR se raportează, de fapt, toate prestaţiile sociale, inclusiv unele care ar trebui, de fapt, considerate drept contributive, cum e indemnizaţia de şomaj (pentru şomaj plătim contribuţii), dar şi alocaţia de stat pentru copii. În mod evident, în România, Guvernul nu are un interes deosebit să stabilească un ISR în raport cu un cost real al vieţii, aşa că de o vreme indicele social de referinţă este 500 de lei.

Pentru o persoană singură, venitul minim garantat este maxim 0,283 din ISR, adică 141,5 lei (în fapt, 142 lei) pe lună. O familie de cinci persoane primeşte maxim 527 lei pe lună (1,054 din ISR). De ce maxim? Fiindcă dacă persoana sau familia obţine vreun venit, de exemplu, din muncă zilieră, venitul respectiv i se scade din suma maximă, iar omul sau oamenii vor primi doar diferenţa până la această sumă maximă. De exemplu, eşti bărbat, ai o nevastă şi doi copii, caz în care maximul VMG este 442 lei pe lună. Ai muncit legal ca zilier luna aia de 300 lei? Atunci familia ta mai primeşte doar 142 lei. În schimbul VMG, omul sau familia trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii, proporţional cu nivelul sumelor primite.

Întrebarea unui om normal care ştie că nu prea poţi să trăieşti o lună cu 142 lei de persoană este: şi atunci, de ce nu preferă oamenii ăştia să lucreze (legal) ca zilieri, fie şi pe sume mici? Oricât de mici ar fi, tot sunt mai mari decât VMG. Ei bine, e un „şpil“: sărăcia nu te ţine foarte sănătos, iar pe lângă banii ăştia mizeri, beneficiarii de VMG devin automat asiguraţi în sistemul public de sănătate. Munca zilieră nu e purtătoare de contribuţii, trebuie să-ţi plăteşti singur asigurarea, ca zilier, iar de anul ăsta asigurarea de sănătate, pentru nesalariaţi, e 2.280 lei pe an de persoană (nu te poţi asigura numai trei luni sau jumătate de an). Există o facilitate fiscală care le permite celor cu venituri mici să se asigure pentru 1.140 de lei pe an, dar mult noroc să ştie un (fost) beneficiar de VMG să navigheze acest sistem, ca să nu mai spunem că de la anul asigurarea asta voluntară se va putea face doar pe internet.

Aşadar, de ce e „mai bine“ pentru săracii cu VMG să muncească la negru şi chiar şi ei ştiu asta? Din cauza asigurării medicale.

Ce zice acum onor Parlamentul că trebuie să facă nenea ăsta, despre care conştiinţa populară ştie precis că-şi bea la crâşmă toţi cei 142 de lei pe lună?

Există, pe raza comunei/oraşului (realitatea din teren e că venitul minim garantat se acordă preponderent în mediul rural sau periurban), oameni de afaceri care au nevoie de muncitori cu sapa - cazul clasic de la televizor, antreprenorul care le oferă VMG-iştilor 100 lei/zi să sape pământul şi ei nu vor. Ei bine, acum, ei îi scriu primarului de câţi oameni au nevoie, câte zile, la ce fel de muncă, primarul are obligaţia să introducă cererile într-un plan de activităţi sezoniere şi să-i repartizeze pe VMG-işti la respectivele munci (dacă nu acceptă de două ori să se ducă, aceştia pierd ajutorul). Când ajung la antreprenorul care i-a cerut la muncă, VMG-iştii „negociază direct“ remuneraţia - cu maxim succes, având în vedere că dacă nu se înţeleg la plată cu antreprenorul, rămân şi fără ajutorul social. Lunar, antreprenorii în cauză îi trimit primarului liste cu cine, ce, câte ore a muncit, iar pe baza acestor liste, primarul „stabileşte menţinerea acordării ajutorului social sau încetarea acestuia“. După ce criterii? Ei, care? „Care“ le vrea primarul.

Să revenim la punctul de mai sus: presupunând că, fiind atât de publică treaba, afaceriştii în cauză îi plătesc legal pe ăia de-i iau ca zilieri prin bunăvoinţa primăriei, dacă din „negocierea directă“ rezultă o plată peste maximul de VMG la care au dreptul oamenii ăia, ei pierd şi VMG-ul, şi asigurarea de sănătate. Nu doar a lor, ci a întregii familii (minus copiii minori).

VMG-ul este atât de mic, încât la nivelul pentru o familie de cinci oameni îl poţi depăşi lejer în şapte zile de muncă zilieră, plătită aproximativ la minimul legal. Prin urmare, se poate întâmpla una din două: ori din „negocierea“ aia iese un preţ pe ziua de lucru care va face familia neeligibilă pentru VMG şi fără asigurare de sănătate, ori VMG-istul va fi plătit cu minimul legal, adică 8,74 lei/oră, şi va depinde de bunăvoinţa primarului şi-a omului de afaceri, să nu-i dea de făcut mai mult de 60 de ore pe lună, nivel la care atinge cei 527 lei pentru familia de cinci persoane. La o adică, nu e imposibil nici ca afaceristul care are nevoie de muncă zilieră să se ducă direct la VMG-işti şi să le spună: am vorbit cu primarul, ia d-aci nişte muncă la negru, pe X lei, şi dacă nu accepţi, cer zilieri de la primărie şi tot ajungi să munceşti, dar poate pierzi şi ajutorul şi asigurarea. Pentru că aşa poate ieşi şi mai ieftin, dacă-i convinge să muncească semnificativ sub tariful minim orar.

Odată rămasă fără VMG, familia are două opţiuni: aplică din nou la VMG, depinde de primar cât se grăbeşte cu reacceptarea lor şi reintră în schema cu munca zilieră, sau stau la mâna omului de afaceri să-i ia la munca cu ziua, în aceleaşi condiţii de „negociere directă“ şi cu aceeaşi posibilitate reală de a refuza sumele oferite. Toate schemele includ pierderea, pentru o perioadă, cel puţin, a asigurării de sănătate.

Sigur, dacă nu mai are beneficiari de VMG, primarul nu mai are nici cine-i face munca în folosul comunităţii, dar nu e ca şi cum primarii erau foarte grăbiţi să scoată lumea la aşa muncă. Nu de alta, dar de ce să faci salubritate cu VMG-işti când poţi să iei o firmă a unui verişor să facă şi gura lui un ban? Cel mai probabil e ca primarul să plaseze grija săracilor calificabili la VMG către oamenii de afaceri din zonă, în perioada de existenţă a muncii ziliere, sau să participe la un sistem în care oamenii sunt subplătiţi ca să-şi păstreze asigurările medicale din VMG, iar iarna să-i ia pe toţi înapoi în gestiune ca beneficiari de venit minim garantat (dacă-s cuminţi şi nu fac figuri). În oricare dintre combinaţii, VMG-iştii trebuie să fie cuminţi şi ascultători, ca să nu rămână şi fără niciun venit, şi fără VMG, şi fără asigurare, să mai vină şi la un miting, şi la o votare...

Sigur, probabil că şi omul de afaceri, ca să nu-i trimită primarul chiar cele mai mari putori din sat sau să nu-i spună că i-a repartizat deja pe toţi VMG-iştii la alţii, ar face bine să nu întoarcă urechea când mai e câte-o campanie electorală...

Bun, sunt doar vreun sfert de milion de beneficiari de VMG în ţara noastră şi nu ei decid alegerile. Dar ei au rude şi vecini, iar puterile crescute ale primarului vor fi resimţite ca atare şi de aceştia. Oamenii de afaceri au angajaţi, care şi ei vor simţi presiunea dată de accesul căpătat de patronii lor la muncă ieftină şi fără comentarii. Zilierii care nu sunt beneficiari de VMG se vor trezi în competiţie de care-i mai ieftin cu iobagii VMG-işti. Şi tot aşa. Şi când te gândeşti că ce-a înţeles toată lumea e că Parlamentul combate puturoşenia...