PORTRET Diana Damrau, artista de talie mondială, descoperită de românca Carmen Hanganu: „Muzica e religia mea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soprana Diana Damrau şi harpistul Xavier de Maistre sunt în recital la Ateneul Român, pe 1 septembrie, de la ora 16.30,  în cadrul seriei Recitaluri şi concerte camerale. Soprana, al cărei talent a fost remarcat de soprana Carmen Hanganu, este cunoscută pentru roluri precum Violetta în „La Traviata“ , Contesa în „Nunta lui Figaro“ sau Regina nopţii în „Flautul fermecat“.  Pe umeri, poartă succesul a două decenii de carieră sub reflectoare.

Solista Diana Damrau este invitată, de asemenea, marţi, 3 septembrie, de la ora 20.00, în concertul susţinut la Sala Palatului de London Symphony Orchestra, care va fi condusă  de Gianandrea Noseda.

Spectacolele sopranei Diana Damrau (48 de ani) de la Metropolitan Opera au fost difuzate în cinematografe la nivel mondial, iar faptul că este una dintre figurile de top în operă o arată şi programul său care se întinde, nu pe câteva luni, ci pe ani. 

În ciuda faptului că este o figură atât de pregnantă într-un domeniu precum opera, când nu e pe scenă, Damrau îşi păstrează o figură copilăroasă, parcă pusă mereu pe şotii. Urmează schiţa portretului uneia dintre vocile care au impresionat o lume întreagă- pe cât de personal s-a putut. 

Primele trepte în muzică, cu Carmen Hanganu

Diana Damrau s-a născut pe 31 mai 1971, în Günzburg, un mic oraş din sudul Germaniei, acolo unde a şi crescut, fapt ce i-a „cimentat personalitatea“, după cum explica, într-un interviu din 2016, pentru revista „Town and Country“.  Din punct de vedere muzical, „deşteptarea“ sopranei a venit prin pregătirea oferită de cele două profesoare cu care s-a pregătit încă din copilărie: Carmen Hanganu, respectiv Hanna Ludwig, cea dintâi oferindu-i  „adevărata fundaţie şi felul de a gândi precum şi un ghid pentru marile elemente de bază“.

Carmen Hanganu a venit să mă vadă în «La Traviata», spectacolul de  la Scala, în 2013, pentru că era utopia mea. Mi-a spus odată «Diana, trebuie să ai un vis- pentru viaţa ta personală şi pentru profesia ta». Şi apoi m-am gândit că da, o soprană germană cântând «La Traviata» la Scala, şi poate fără să fie ucisă. Şi vezi, stau aici, am făcut-o!“, spunea Damrau în acelaşi interviu.

Imagine indisponibilă

La rândul său, soprana Carmen Hanganu povestea, într-un interviu din 2012, pentru „Radio Europa Liberă Moldova“, momentul întâlnirii cu soprana pe care a descoperit-o la şcoala de muzică din Gunzburg, unde era profesoară de canto şi pian. Acolo, la 12 ani, Diana Damrau începea să studieze pianul cu aceasta. Trecerea la canto s-a produs din dorinţa unui copil de a cânta pentru tatăl ei, în seara de ajunul Crăciunului. Micuţa Damrau i-a cerut  ajutorul profesoarei sale pentru a-şi surprinde părintele.                            (Foto dreapta: Jiyang Chen)

„Cand i-am auzit vocea cristalină, ca un clopoţel, expresia fetei, felul cum interpreta acel text, mi-am spus: «Acest copil va deveni o mare cantăreaţă! Eu pun mâna pe ea!“ I-am spus apoi: «Diana, nu vrei să faci canto?» şi ea mi-a răspuns: „Da, aş vrea, însă mi s-a spus că sunt prea mică.“ I-am propus atunci să începem la 14 ani“. Cinci ani mai târziu, Hanganu o ducea pe viitoarea soprană la Würzburg, la examenul de Hochschule für Musik, care s-a finalizat în aplauzele juriului care a decis că cele două trebuiau să rămână împreună. „Mi-a fost oferit, ca urmare, un post de docenţă universitară“, povestea Hanganu.

Bannere, banane şi bucăţele de hârtie

De fiecare dată, cronicile spectacolelor în care joacă descriu talentul lui Damrau nu doar din punct de vedere tehnic, ci şi dramatic. Altfel spus, nu e doar o soprană excelentă, ci şi o actriţă desăvârşită. Câteva exemple mai degrabă firave. În 2014, „The Guardian“ o numea „o soprană de inteligenţă inegalabilă“, remarcabilă din punct de vedere dramatic, pentru rolul său în „La Traviatta“, descriindu-i prestaţia, la nivel tehnic, ca fiind perfectă, având atât graţie, cât strălucire. Trei ani mai târziu, „The New York Times“, vorbind despre rolul Juliettei din tragedia shakespeariană, scria despre „sunetul trandafiriu, coloratura sprintenă şi voioşia feciorească“ ale sopranei, precum şi despre felul în care „a invocat  putere vocală gravă şi intensitate tragic în timp ce agoniza asupra a ceea ce ar trebui să facă (personajul-n.r.)…“

(Foto: Jürgen Frank)

Diana Damrau foto Jürgen Frank

Lăsând deoparte specialiştii în operă, Diana Damrau se bucură şi de o apreciere imensă din partea publicului în faţa căruia ajunge să interpreteze, iar iubitorii de operă au reuşit s-o surprindă de câteva ori la finalul spectacolelor, după cum mărturisea într-un interviu mai vechi, pentru postul german de televiziune „Zweites Deutsches Fernsehen“. Îşi amintea cu imensă bucurie de oamenii din oraşul său natal care au venit cu autobuzul până în Würzburg- unde a avut primele angajamente în operă-, ca s-o vadă în primul său spectacol ca Eliza Doolittle, în „My Fair Lady“. „Am venit pe scenă la aplauze, şi colegii mei mi-au spus « fii atentă», şi am văzut un banner imens pe care puteai citi: « VSL Gunzburg o salută pe Diana!» Adică grupul de gimnastică. A fost minunat. Colegii mei au fost impresionaţi, eu, de asemenea“.  Când a apărut în „Rigoletto“, care a fost transpusă în versiunea „Planeta maimuţelor“, Damrau povestea că, la New York, fanii au aruncat pe scenă cu banane, „dar nu a fost foarte dragăuţ pentru că bananele pot să doară destul de rău când te nimeresc“. De asemenea, soprana a menţionat şi „Die Ägyptische Helena “, de la Metropolitan Opera, unde publicul a rupt programul şi a aruncat cu bucăţele de hârtie peste interpreţi, „ca o ploaie de flori“.

În ciuda succesului imens de care se bucură, Diana Damrau rămâne, în esenţă, aceeaşi copilă care îşi ruga profesoara s-o înveţe cântecul pentru tatăl ei. Un exemplu: întrebată dacă are o amuletă norocoasă, celebra soprană a oferit mai multe răspunsuri, vorbind despre un înger păzitor, un medalion şi de un leu de pluş.

„Apoi am un medalion pe care un prieten din şcoală mi l-a dat, pe când eram la liceu, în Gunzburg. Mi-a spus că e un medalion care a fost scăldat în apele din Delphi şi că mă va inspira mereu. Aşa că îl am cu mine tot timpul. Iar apoi e Kimba, leul alb care îmi veghează patul de acasă atunci când nu sunt acolo (râde)“.

Altfel, consideră că meseria sa e dominată de provocări constante, însă mersul înainte şi progresul devin uşor de înfăptuit atunci când vede cât de fericiţi sunt oamenii. „Primesc un răspuns minunat de la audienţă…de fapt spun că muzica e religia mea“, spunea soprano în acelaşi interviu pentru „Town and Country“.

Ziua de spectacol

Imagine indisponibilă

Într-o zi  în care are spectacol, Diana Damrau, în calitatea de soprană, se relaxează, pe plan personal însă lucrurile rămân „puţin nebuneşti“ cu cei doi copii (Alexander şi Colyn) pe care îi are împreună cu soţul său, bas-baritonul Nicolas Testé. Totuşi, când ştie că seara o aşteaptă scena, „nu e timp de forfotă“ şi nu se îngrijorează că vocea nu va fi „la 100%“. (Foto dreapta: Jiyang Chen)

„Niciodată nu e 100%, aşa că devin puţin mai relaxat. Pentru că vrei să dezvolţi, vrei să fii mai bun. E mereu o muncă în desfăşurare. Şi apoi cu siguranţă, scopul este să aduci povestea şi muzica publicului în cea mai bună manieră în care poţi la acel moment. Pentru că e live, nu e o înregistrare. De asta iubesc să merg la operă sau la teatru. Să aud cum sună vocea, asta poţi să auzi doar live“,  explica Damrau.

Din când în când soprana interpretează alături de soţul ei, Nicolas Testé, un exemplu în acest sens fiind „Samson et Dalila“, de Saint-Saens, de la Opera Naţională din Paris. Atunci când nu pot împărţi aceeaşi scenă, explica Damrau în interviul pentru aceeaşi publicaţie, încearcă să lucreze în acelaşi oraş, acelaşi teatru dacă e posibil, ca să poată să stea amândoi cu băieţii. „E minunat să interpretez alături de el. Nu ne arătăm iubirea pe scenă, nu apucăm. Asta pentru că el e bas. Interpretează toate personajele rele!“.

 

 

 

 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite