Transportatorii protestează: vor circula cu viteză redusă. Autorităţile fiscale, acuzate de „hărţuire”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia de taxare Feteşti - foto CNAIR
Staţia de taxare Feteşti - foto CNAIR

Transportatorii au anunţat că vineri, 18 iunie, vor protesta în mai multe centre economice din România. Ei se consideră „hărţuiţi” de către autorităţile fiscale.

Transportatorii vor circula cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, aceasta fiind o formă de protest faţă de ceea ce ei numesc "hărţuirea" autorităţilor fiscale, transmite Agerpres.

Într-un comunicat al asociaţiei patronatelor din acest sector se explică faptul că industria transporturilor „este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale.

Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite".

O altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

„În timp ce alte state est-europene caută soluţii să menţină competitivitatea propriilor companii de transport pe piaţa comunitară, competitivitate redusă prin reglementările protecţioniste impuse de vest-europeni prin Pachetul Mobilitate, care va intra în vigoare complet în februarie 2022, Guvernul României se gândeşte să penalizeze suplimentar firmele româneşti prin supraimpozitare şi suprataxare.

Firmele de transport internaţional contribuie masiv la reducerea deficitului balanţei comerciale a României, care în 2020 a ajuns la peste 16 miliarde de euro. Astfel, pare de neînţeles hotărârea cu care instituţiile statului român acţionează în direcţia punerii pe butuci a unui segment economic care angajează aproape 400.000 de oameni direct şi indirect. Transportatorii români solicită Guvernului, aşadar, să fie consultaţi înainte de introducerea de noi reglementări care le vizează activitatea, aşa cum se cuvine unui sector economic care contribuie cu peste 7% la PIB-ul României", se mai arată în comunicat.

Citeşte şi:

Protest naţional al transportatorilor de marfă. Sute de camioane vor circula vineri cu viteză redusă

Contractul de finanţare pentru e-ticketing, semnat. Călătorii vor putea recurge la transportatori diferiţi, în baza unui bilet

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite