Sute de persoane protestează faţă de posibilele restricţii pentru persoanele nevaccinate. Diana Şoşoacă şi George Simion, printre manifestanţi VIDEO

Sute de persoane protestează faţă de posibilele restricţii pentru persoanele nevaccinate. Diana Şoşoacă şi George Simion, printre manifestanţi VIDEO

Foto: George Simion Facebook

Câteva sute de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Universităţii, faţă de unele posibile măsuri şi restricţii pentru persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19. Printre manifestanţi se numără liderul deputaţilor AUR George Simion şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Protestarii au pancarte inscripţionate cu mesaje precum „Stop vaccinării forţate”, „Nu vrem domiciliu forţat”, „HoReCa liberă”. Aceştia strigă lozinci precum „Ieşiţi din case!”, „Jos Guvernul!”, „Libertate!”. 

 
„Suntem alături de românii care nu vor ca vaccinarea să fie obligatorie. Atenţie Dan Barna!”, a scris George Simion pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie cu el la protest.
 
Senatoarea Diana Şoşoacă participă şi ea alături de soţul ei la protest, transmiţind live acest eveniment.
 
 
Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că în Coaliţie şi în Guvern au avut loc discuţii despre stimularea campanie de vaccinare, în condiţiile în care autorităţile se tem de valul patru al pandemiei. Printre posibilele măsuri, Barna a anunţat că românii ar putea merge la mall în weekend doar dacă vor fi vaccinaţi.
 
De asemenea, vicepremierul a precizat că sunt luate în calcul tombole cu utilaje agricole pentru cei care se vaccinează, pentru a încuraja campania de vaccinare în mediul rural.
 
Referitor la subiect, premierul Florin Cîţu a afirmat, sâmbătă că sunt discuţii, însă nu îşi poate da cu părerea despre ce s-a discutat în coaliţie.

„Sunt discuţii. Eu nu pot să îmi dau cu părerea despre ce s-a discutat. Mi se pare puţin anormal să scoatem discuţiile din coaliţie, pentru că sunt multe discuţii acolo, să scoatem doar ce ne convine. Eu zic să aşteptăm să se ia o decizie”, a explicat prim-ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările