Probabil că nu vom afla cu această ocazie mare lucru. Dar este important că după ultimele alegeri Parlamentul şi-a luat pentru prima dată misiunea în serios, chemându-i să dea socoteală pe unii dintre cei care au ocupat funcţii de comandă în SRI. Faptul însuşi de a răspunde la întrebările unor membri ai Parlamentului este un început de responsabilizare pentru un serviciu care, după toate aparenţele, nu dă socoteală nimănui în politica internă. Să observăm totuşi că atât George Maior (fost director până la ultimele alegeri prezidenţiale), cât şi generalul Florian Coldea nu mai au astăzi nicio răspundere în cadrul SRI. De aceea, audierea lor pare întrucâtva lipsită de miză. Totuşi clarificarea trecutului apropiat nu este de prisos, cu atât mai mult cu cât am asistat la o deplină continuitate în politica statului care face ca deciziile de ieri să se regăsească inevitabil în situaţia de astăzi.

Presupoziţia care animă aceste audieri şi care îşi caută fie şi cea mai mică confirmare este că SRI a căutat să influenţeze, pe diferite căi, cursul politicii româneşti. Nu-i chemi pe foştii conducători ai Serviciului dacă nu îi crezi vinovaţi. S-au adunat până acum multe mărturii care nu pot fi considerate dovezi suficiente, dar să observăm totuşi că există la dispoziţia publicului, în plină lumină, un fapt care confirmă cel puţin reaua conduită a generalului Coldea. Nu este o confirmare explicită, dar trecerea sa în rezervă este indubitabil o probă că a comis erori grave care nu mai puteau fi acoperite. Versiunea oficială este că s-a retras de bună voie şi din proprie iniţiativă, ca să nu pună serviciul în pericol prin faptul expunerii sale, dar pe bună dreptate nimeni nu a crezut acest lucru. Nu se retrage nimeni, mai ales dintr-o asemenea poziţie, dacă se ştie invulnerabil, iar dacă a devenit vulnerabil înseamnă că, într-un fel sau altul, a greşit. O analiză logică ne duce la concluzia că retragerea sa nu putea fi decât rezultatul unei negocieri. În orice caz, scandalul Ghiţă a încetat subit după retragerea lui Coldea, ca şi cum nu ar fi fost şi nu există semne că autorităţile româneşti ar depune mari străduinţe să-l readucă pe fugar acasă.

Partea cea mai delicată a poveştii este însă una care ţine de politica generală. Impresia creată în ultimul an este că există în viaţa publică românească destule persoane (politicieni, formatori de opinie etc.) care fie ştiu, fie intuiesc care a fost sensul implicării SRI în politică şi aprobă acest lucru. Unii nu au ezitat să ia explicit apărarea SRI, cu subînţelesul că România fără un control cvasi-poliţienesc nu ar reuşi să se conducă destul de bine. Paradoxal, apologia serviciilor secrete a devenit în România un indiciu al bunei aşezări în politică, al „europenităţii”, al „bunelor” partizanate. Dacă nu eşti de partea „serviciilor” în disputa zilei, nu pari suficient de anti-rus, de pro-occidental, de liberal, de anti-corupţie şamd. Unii aproape că au spus-o pe şleau.

Cu siguranţă că SRI-ul de astăzi e ceva foarte diferit de Securitatea comunistă. Dar, indiferent de opţiunile care îi animă pe conducători, instituţia lucrează în ascuns, cu tactici care nu au nicio legătură cu dezbaterea democratică, ci mai mult cu constrângerea şi manipularea. Acestea nu sunt supoziţii maliţioase, ci adevăruri valabile pentru orice serviciu secret de oriunde şi dintotdeauna. Este posibil şi este de dorit ca serviciile să fie benigne, dar, odată scăpate de sub control, nimeni nu mai poate garanta care va fi cursul evoluţiei lor. De aceea presiunea constantă asupra serviciilor este binevenită, căci ea poate eventual să preîntâmpine derapajele, în schimb apologia serviciilor secrete este mai curând o formă de sinucidere civică, dacă nu e pur şi simplu o formă de colaborare.

În fine, o capcană în care cad aceia care privesc cu maximă indulgenţă serviciile secrete este că, dacă PSD se manifestă ofensiv şi conduce toate operaţiunile din Parlament, înseamnă că SRI este anti-PSD şi prin urmare este „bun”. Prin acest raţionament aceşti concetăţeni ai noştri aprobă senin implicarea serviciilor secrete în politică şi nu fac decât să se abandoneze dezarmaţi unor riscante evoluţii viitoare. Căci, aşa cum am văzut de atâtea ori în politica românească, o derogare de azi în folosul tău se va întoarce mâine împotriva ta.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle