Rata de infectare în judeţul Ilfov, aproape de 2 la mie. Prefectul recomandă purtarea măştii în spaţiile aglomerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Rata de incidenţă COVID în judeţul Ilfov a ajuns marţi la 1,94 la mia de locuitori, iar în  localitatea Corbeanca este aproape de 5 la mie, a anunţat prefectul judeţului, care a transmis şi o serie de recomandări, printre care purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate şi în mijloacele de transport în comun.

„Dragi cetăţeni ai Judeţului Ilfov, vă informăm că la data de 12 iulie 2022, pe raza judeţului Ilfov rata de incidenţă a virusului SARS-COV-2 este de 1,94 la mia de locuitori, iar pe raza localităţii Corbeanca rata de incidenţă a virusului SARS-COV-2 este de 4,88 la mia de locuitori”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Prefectura Judeţului Ilfov.

În aceste condiţii, prefectul Simona Neculae a făcut o serie de recomandări:

  • Recomandarea ca fiecare locuitor să utilizeze masca de protecţie în următoarele situaţii: Spaţiile publice închise, aglomerate; Spaţiile publice deschise aglomerate; Locurile unde se organizează petreceri sau festivaluri; Mijloacele de transport în comun;
  • Recomandarea de evitare a spaţiilor aglomerate (închise sau deschise);
  • Recomandarea pentru igienizarea mâinilor după folosirea transportului în comun sau după orice contact cu o suprafaţă potenţial contaminată;
  • Recomandarea de a fi aplicate măsurile individuale de protecţie;
  • Recomandarea de aerisire frecventă a spaţiilor închise;
  • Recomandarea de a se păstra o distanţă minimă de 1,5 m în cazul în care sunt zone aglomerate.
  • Recomandarea de a rămâne la domiciliu în cazul apariţiei simptomelor şi de a lua legătura cu medicul de familie în scopul îndrumării.

Potrivit sursei citate, pe raza judeţului Ilfov au fost deschise două centre de evaluare: la Spitalul Judeţean de Urgenţă ş la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite