Papa Francisc, după ce a lovit o femeie: Violenţa faţă de femei înseamnă profanarea lui Dumnezeu

Papa Francisc, după ce a lovit o femeie: Violenţa faţă de femei înseamnă profanarea lui Dumnezeu

Papa Francisc

Suveranul Pontif a vorbit, la prima slujbă a anului din Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, despre violenţa faţă de femei şi a făcut un apel în ziua în care Biserica o celebrează pe Fecioara Maria. Papa Francisc a cerut ca femeile să aibă un rol determinant pe viitor pentru că sunt "mediatori de pace", potrivit ANSA.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Femeile sunt surse de viaţă. Cu toate acestea, sunt în continuare jignite, bătute, violate, obligate să se prostitueze şi să suprime viaţa pe care o poartă în pântece. Orice violenţă cauzată femeii este o profanare a lui Dumnezeu, născut de femeie“, a subliniat Papa Francisc. 

„Din corpul unei femei a venit salvarea pentru umanitate: din felul în care ne purtăm cu trupul femeii înţelegem nivelul nostru de umanitate“, a mai spus Suveranul Pontif. 

El a evidenţiat faptul că „femeia e dătătoare şi mediatoare de pace şi este pe deplin asociată cu luarea deciziilor. Pentru că, atunci când femeile îşi transmit darurile lor, lumea se simte mai unită şi mai liniştită.“ De aceea, o realizare a unei femei, a conchis Papa, este o realizare pentru întreaga umanitate.

Cu o seară în urmă, la adunarea din Piaţa Sfântul Petru, în Ajunul Anului Nou,  Papa Francisc a lovit mâna unei femei după ce aceasta i-a apucat mâna şi l-a tras spre ea brusc, potrivit The Guardian.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările