„Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!“

La 22 iunie 1941, trupele române şi germane au trecut graniţa cu URSS, punând în aplicare  Planul ultrasecret Barbarossa al lui Hitler. La Bucureşti, mulţi aflaseră despre începutul războiului din est cu doar câteva zile înainte.

Citiţi şi:

Trecerea Prutului - de la extaz la agonie

Intrarea României în război - o eroare motivată geopolitic

Era Armata Română pregătită să intre în Al Doilea Război Mondial

Ostaşii noştri au trecut Prutul când au dat ordin nemţii!

Uniforma soldatului român  pe Frontul de Est

Bucureştiul, în primele zile de război

În luna iunie 1941, zvonurile neliniştitoare despre declanşarea operaţiunilor militare în România au fost mai sufocante decât o zi toridă de vară. În presa internaţională circulau fel de fel de ştiri alarmiste despre un posibil război sovieto-german. Dar cine le putea da crezare, după partajarea de comun acord a Poloniei petrecută în 1939?! „Trebuie să fie propagandă britanică", îşi spuneau oamenii, neîncrezători în comunicatele agenţiilor de presă şi ale ziarelor din toată lumea. Din cercurile militare româneşti, pe diverse căi, informaţia secretă despre războiul din est s-a răspândit printre ziariştii şi intelectualii cu conexiuni „înalte".

Evacuări, raţii, tranşee

Că se pregătea „ceva" o ştiau, se pare, toţi. Numai data nu era clară nimănui. Semnele prevestitoare ale războiului li s-au „arătat" bucureştenilor cu câteva zile înainte. Din 16 iunie 1941, administraţia Capitalei a oprit iluminatul stradal după apusul soarelui. S-a întrerupt circulaţia automobilelor personale şi a taximetrelor. S-a introdus şi  raţia la benzină. În locurile virane s-au săpat tranşee. Oraşul care altădată palpita de viaţă a intrat într-o stare de veghe. Închise pe timpul nopţii, restaurantele, terasele şi grădinile de vară aşteptau vremuri mai bune.

Prin intermediul presei, sub deviza „paza bună trece primejdia rea", autorităţile au sfătuit populaţia cum să întâmpine atacurile aeriene. Printre altele, se recomanda folosirea hârtiei negre pentru „ascunderea luminilor interioare ale locuinţelor, localurilor publice, întreprinderilor" şi sistarea convorbirilor telefonice. Proprietarii magazinelor erau sfătuiţi să expună mai puţină marfă în vitrine. Şi cum să evacueze clienţii pe timpul bombardamentelor.

Ca să evite inundaţiile, populaţia era rugată să închidă contorul de apă la auzul semnalelor de alarmă. Fiecare casă trebuia „înzestrată" cu o ladă de „prim ajutor" împotriva incendiilor. Era compusă dintr-o căldare de apă, nisip, un topor, un târnăcop, o lopată şi un extinctor. E greu de spus câţi dintre cetăţenii înspăimântaţi de zgomotul sirenelor asurzitoare îşi vor fi păstrat calmul şi simţul civic, în loc să se îmbulzească în primul adăpost antiaerian. Bucureştenii au fost îndemnaţi să-şi trimită copiii în provincie, la rudele de la ţară. Nu înainte de a li se lega la gât un „cartonaş" semnat de părinţi sau tutori, cu date esenţiale despre identitate: nume, prenume, data şi locul naşterii, domiciliul. Era bine ca şi părinţii să poarte în permanenţă la ei un „pachet de pansament", cu o sticluţă sau o fiolă cu tinctură de iod, un pansament, un pachet de vată şi o cutie sau un tub de vaselină boricată.

Generaţia celor două războaie mondiale

Mulţi dintre cei de vârsta a doua vor fi meditat la destinul tragic al generaţiei lor, prinsă în vâltoarea a două războaie mondiale. „Am primit astăzi o telegramă prin care sunt chemat în concentrare la Târgovişte, după ce în urmă cu 2-3 zile mi se telefonase, tot de acolo, să rămân la Bucureşti", a notat la 21 iunie 1941, în jurnal, doctorul Emil Dorian, măcinat de sentimentul unui déjà vu. „Judecând după alarma şi zvonurile din oraş, s-ar părea că e vorba, în mod net, de intrarea în război azi sau mâine. Mi-e cu neputinţă să cred într-o asemenea eventualitate. Ideea de a face la 50 de ani al doilea război mondial, lăsând aici pe ai mei fără niciun rost, lipsiţi de fonduri şi de sprijinul meu sufletesc, îmi creează o stare pe care n-o pot învinge".
Cu două zile înainte de începerea războiului, nimeni nu ştia nimic, dar mulţi aveau impresia că ştiu totul. Alice Voinescu menţiona, la rându-i, în însemnările sale zilnice: „Să fie adevărate zvonurile că am intrat în război? De ce nu ne spune guvernul nimic? Oare de ce acest sistem nemţesc de tenebre? Lumea se agită şi inventă fiindcă nu ştie exact!"

Iar a doua zi: „Veştile politice aceleaşi, aşteptare. Ce stupid să ne lase fără nicio ştire. Londra spune că tensiunea e mare, Cartierul general al Feldmareşalului e la Snagov şi flota, pe mare, în porturi. Dincolo, concentrări masive şi radio rus spune că trebuie să se pregătească de lupte. În Polonia, incendieri fără cauze ştiute. America face imense pregătiri, industrie de război colosală. Încotro merge lumea?"
O ploaie măruntă şi sacadată a sporit tensiunea acelor zile. „Războiul va începe mâine dimineaţă, dacă va înceta ploaia", aruncă zarul scriitorul Mihail Sebastian, la 19 iunie 1941, consemnând în jurnal o informaţie „sigură" primită telefonic de la un cunoscut. A început, într-adevăr, dar după două zile.

„Războiul sfânt"

În noaptea de 21/22 iunie 1941, generalul I. Iacobici, ministrul Apărării Naţionale, a decretat mobilizarea armatei de uscat, de aer şi a marinei, începând cu ora 24.00. În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, Germania şi aliaţii ei au declanşat operaţiunea Barbarossa, de invadare a URSS. În aceeaşi zi, românii au putut citi proclamaţia generalului Ion Antonescu, care le cerea adeziunea, „pentru Rege, pentru ţară, ca să răzbunăm nedreptatea, ca să întemeiem lumea nouă, ca să cinstim numele de români, cu Dumnezeu înainte". A fost cu siguranţă ziua discursurilor şi ordinelor entuziaste ale decidenţilor politici şi militari români. Printr-un ordin de zi, Ion Antonescu i-a îmbărbătat pe soldaţi cu un discurs memorabil: „Vă ordon: Treceţi Prutul. Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi din miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.

Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre". Despre un „război mare şi sfânt" le-a vorbit românilor şi Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, într-un discurs transmis pe calea undelor radio. În timp ce soldaţii români mărşăluiau peste Prut, în ritmul versurilor patriotice „Azi, Prutul uneşte pe bravii români/Şi Nistrul al nostru e iar/Jurăm că un pas înapoi nu vom da/Din Tisa la Nistru vrem hotar", cei de acasă se rugau pentru victoria lor. La 11.30, în pieţele oraşelor, românii s-au strâns pentru rugăciune timp de un sfert de oră. Apoi au jucat hora unirii şi au cântat imnul naţional. N-au fost atât de mulţi pe cât susţinea aparatul de propagandă, dar au manifestat ardent cu flori şi drapele tricolore. Pentru câteva ceasuri, avântaţi de gândul unirii cu fraţii de „dincolo", păreau să fi uitat ororile războiului ce se anunţa.
Peste patru ani, la 23 august 1944, soldaţii şi ofiţerii ce porniseră „războiul sfânt" contra „satanei bolşevice" au fost înştiinţaţi că armata română pornise alt război - contra „hidrei hi­tleriste".

"Români, vă chem la luptă, la lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi, la lupta sfântă pentru Neam şi pentru Rege."
general Ion Antonescu
proclamaţie către ţară, 22 iunie 1941

"Şi azi, din păcate, proclamaţia e tot bombastică şi cuvintele curg sforăitoare, ba chiar fără înţeles. N-am văzut îngenuncherile pe stradă. În schimb, manifestaţia în faţa palatului foarte slabă. Puţini şi anemici."
Alice Voinescu
jurnal, 22 iunie 1941

"Ideea de a face la 50 de ani al doilea război mondial, lăsând aici pe ai mei fără nici un rost, lipsiţi de fonduri şi de sprijinul meu sufletesc, îmi creează o stare pe care n-o pot învinge."
Emil Dorian
doctor

Ordinul de luptă al lui Antonescu

"V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.

Ostaşi,

Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.

Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră. La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!"

*Comandant de căpetenie al Armatei: Generalul Antonescu 22 iunie 1941

În noroaiele din estul Prutului

Declanşarea Războiului în Est a fost însoţită de o susţinută campanie propagandistică în ţară. Erau relatate exclusiv aspectele pozitive referitoare la redobândirea teritoriilor cedate în iunie 1940. Însă pe front situaţia nu era deloc roz. Aşa cum reiese din scrisorile militarilor trimise către cei dragi în ţară, trupa şi ofiţerii se confruntau cu diverse probleme de aprovizionare. Într-un astfel de document (depozitat la Arhivele Militare ale României), de la biroul Generalului comandant al Diviziei a IV-a, sub semnătura „George" se menţionează: „Pe aici găsim tot ce ne trebuie pentru hrana noastră, cu toată concurenţa ce o fac germanii. Ceea ce este enorm de greu sunt aprovizionările pentru trupă şi cai, care trebuie aduse de la distanţe mai mari şi cum drumurile au devenit impracticabile, orice transport este o problemă. Zilnic plouă şi timp de cinci luni de acum înainte nu mai poate fi decât vreme rea. Va fi mai preferabil când va fi frig, căci se va putea circula mai uşor pe îngheţ.

Artilerişti români  Foto: muzeul militar naţional

Aici suntem mulţumiţi că ne-am instalat destul de bine în câteva clădiri ce am găsit, foste clinici şi azil de copii. Apa este foarte bună, ceea ce nu este uşor de găsit în alte părţi. Avem şi lumină electrică şi dacă ne va trimite din ţară motorină, motorul va putea furniza mai mult curent, pentru a se lumina toată ziua şi câteva lămpi pe străzi. Nu se mai găsesc lămpi cu lumină mică, din care cauză întrebuinţăm becuri prea puternice de 300 lumini, luate de la fabrică, ceea ce expune instalaţia. Prin delegatul trimis se va aduce şi lămpi, dacă se vor găsi la Bucureşti (avem aici voltajul de 220)".