Era evident, din informaţiile care circulau la Bruxelles, că în acest an se pregătesc, se vor manifesta şi amplifica mişcările politice care promovează autonomia, toate legate de perspectiva deloc îndepărtată a anului viitor atunci când vor avea loc primele referendumuri pe această temă, deja confirmate în câteva ţări din UE şi unele cu mari şanse să ducă la apriţia unor noi ţări pe harta Europei.

Politicienii noştri trebuie să realizeze că ceea ce este acum "bătălia steagurilor" nu trebuie tratată în diapazonul minor al unor întâmplări oarecare, opera unor indivizi izolaţi , neînsemnate şi, în consecinţă, irelevante. Face parte integrantă dintr-o foarte importantă şi extrem de bine organizată mişcare politică la nivel european, cu susţinere neaşteptat de solidă la nivelul unora dintre grupurile politice din Parlamentul European unde, de ani de zile, discuţia asta este pusă în contextul foarte permisiv (doarece este larg şi extrem de permisiv) al respectării drepturilor minorităţilor.

De aici a fost foarte uşor să se treacă în palierul următor (în cazul nostru facilitat de nebăgarea de seamă voită a autorităţilor noastre şi de lipsa de reacţie a diplomaţiei româneşti), atunci când reprezentanţi ai minorităţii maghiare au început să acuze în toate forurile eurpene politica de anihilare a fiinţei lor naţională dusă prin măsuri programatice de guvernul României. Acest lucru îl spune în permanenţă la Bruxelles europarlamentarul român Laszlo Tokes.

Ascultat şi crezut deoarece, din nefericire, nu există si nici nu a existat vreo replică instituţional organizată în toţi aceşti ani de zile, iar asta ne costă mult acum. Cu mari şanse să ne coste şi mai mult în viitorul apropiat.

Nici acum, când lucrurile devin din ce în ce mai evidente, nu există o reacţie unitară a instituţiilor statului, unele tăcând cu desăvârşire, altele blocate de teama unor presiuni sau retorsiuni internaţionale, ştiind bine cât de puternic şi activ este lobby-ul maghiar în comparaţie cu al nostru.

Nu ar trebui replicat pe tonul de scandal, pamflete virulente sau comunicate de presă, indignate dar post-factum, ca de obicei. Toate acestea vor coborî tonul dezbaterii şi vor servi doar alimentării propagandei care, deja, spune că românii devin naţionalişti-extremişti şi vor să anihileze minoritatea maghiară.

Posibila replică credibilă ţine de ştiinţa jocului politic, începând cu prima mişcare, una elementară şi de bun simţ. Exact ce au făcut în urmă cu mulţi ani reprezentanţii minorităţii maghiare de la noi, apoi cei care au venit şi vin în continuare la Bruxelles în numele autoproclamatului Ţinut Secuiesc: difuzarea de dosare de prezentare a adevărului românesc, absolut imposibil de contestat.

Demonstraţia ar fi indubitabilă, fie şi numai prin enumerarea statistică a privilegiilor dobândite de minoritatea maghiară de la noi în anii de după Revoluţie.

Cum adică, nu avem aşa ceva? Păi nu, nimeni n-a avut timp să facă aşa ceva şi, spre exemplu, să-l difuzeze ca document oficial asumat de delegaţia română în Parlamentul European, trimis apoi la Consiliul European şi responsabililor din Comisia Europeană (vă imaginaţi că ar fi posibil un asemenea gest de solidaritate naţională?). Nimeni nu se gândeşte să elaboreze o poziţie clară pe acest subiect a Parlamentului României, trimisă spre asumare către Guvern şi Preşedinţie, difuzată apoi spre cancelariile occidentale.

N-a fost posibil nici în cazul scrisorii pentru susţinerea intrării României în spaţiul Schengen, nu se poate nici în acest caz. E imposibil pentru că instituţiile româneşti au o altă prioritate, cea de a continua cu orice preţ bătălia de demolare, ceea ce le discreditează ca actori pe scena internă şi le anihilează puterea de intervenţie externă.

Proşti să fie cei care, în acest context, nu ar încerca să profite la maximum de divizarea şi orbirea întru ură a jucătorilor politici din România. Nu ajunge că nenorocul istoric ne-a creat atâtea probleme, aşezându-ne la mişcătoare graniţe de imperii despotice. Trebuie neapărat să mai facem şi noi tot ce putem pentru a distruge ceea ce a mai rămas în picioare, nepăsători la tot şi la toate.