MAE anunţă organizarea a 66 de consulate mobile din totalul de 154 de astfel de acţiuni programate pentru 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MAE - Bogdan Aurescu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
MAE - Bogdan Aurescu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că de la începutul anului şi până la 31 mai au fost organizate 66 de consulate mobile din cele 154 pe care ministerul doreşte să le deschidă până la finalul anului. De asemenea, până acum, noile consulate mobile au procesat peste 17.000 de servicii consulare pentru cetăţenii români din străinătate.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2022, au fost organizate 66 de consulate itinerante (mobile) din totalul de 154 de astfel de acţiuni itinerante (mobile) de prestare de servicii consulare pentru cetăţenii români programate pentru anul 2022, în cadrul cărora au fost procesate 17.186 de servicii consulare. La acest moment, a fost depăşit, deja, numărul consulatelor itinerante organizate în anul 2021, respectiv 64 de consulate itinerante, în cadrul cărora au fost procesate aproximativ 15.000 de servicii consulare”, a informat ministerul într-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai precizat „că acest tip de demers consular vine în sprijinul comunităţilor româneşti din străinătate, mai ales în contextul în care sunt prestate, într-o perioadă scurtă de timp, un număr din ce în ce mai mare de servicii consulare, fiind extinsă, de asemenea, lista cu localităţile cu comunităţi româneşti beneficiare”.

Astfel, potrivit ministerului, „pe parcursul lunii mai a.c., cu ocazia deplasărilor efectuate în localităţile Preston şi Wirral, funcţionarii consulari din cadrul Consulatului General al României la Edinburgh au efectuat 1.205 servicii consulare pentru cetăţenii români, un număr record până acum pentru astfel de consulate itinerante (mobile). De asemenea, o echipă consulară mobilă a Consulatului General al României la Roma s-a deplasat la Perugia, unde au fost procesate peste 500 de servicii consulare, în timp ce în cadrul consulatului itinerant (mobil) pe care Consulatul General al României la Los Angeles l-a organizat la Seattle şi Portland, au fost efectuate peste 300 de servicii consulare românilor din statele Washington şi Oregon”.

Ministerul a mai reamintit că „procedura de organizare a consulatelor itinerante (mobile), revizuită şi îmbunătăţită în anul 2021, la iniţiativa ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, presupune un element de noutate relevant pentru consolidarea dialogului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României cu membrii comunităţilor româneşti din străinătate şi anume consultarea acestora la începutul fiecărui an cu privire la planificarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul în curs. Astfel, cetăţenii români au posibilitatea să ia la cunoştinţă despre organizarea consulatelor itinerante şi pot formula propuneri şi sugestii reprezentanţilor consulari, acestea fiind luate în considerare pentru ca aceste activităţi să fie cât mai eficiente şi utile pentru membrii comunităţilor româneşti”.

„Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE urmăreşte să răspundă într-un mod cât mai eficient aşteptărilor cetăţenilor români din străinătate, din comunităţi numeroase sau aflate la mare distanţă faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, facilitând, astfel, accesul cetăţenilor români la asistenţă şi servicii consulare, furnizate în condiţii similare cu cele din spaţiile de lucru obişnuite ale oficiilor consulare permanente”, a mai precizat ministerul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite