Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost momentul de cotitură din istoria post-revoluţionară a României, o adevărată restauraţie a cripto-comuniştilor şi a nomenclaturiştilor din eşaloanele doi şi trei din PCR şi din fosta Securitate. Din acel moment, România a reprezentat „oaia neagră“ a Europei, o ţară unde forţa majorităţii s-a impus prin intermediul bâtei şi încălcarea legilor şi a drepturilor fundamentale ale celor care au altă opinie. Un fenomen care, din păcate, continuă şi astăzi, bâta fiind înlocuită cu ordonanţe de urgenţă sau legi votate în Parlament de „maşinăria fără conştiinţă“ a majorităţii.

Au trecut 28 de ani de la represiunea din 13-15 iunie. În esenţă, evenimentele din 13-15 iunie au reprezentat o reprimare decisă şi organizată de instituţiile statului împotriva opozanţilor. Minerii au fost doar o unealtă în mâinile decidenţilor de la Bucureşti: Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu etc. În cinismul lor, aceşti indivizi, care au decis reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, au declarat de nenumărate ori pentru a-şi justifica nevinovăţia că „minerii au dat năvală în Bucureşti“, iar atrocităţile săvârşite de ortaci sunt responsabilitatea lor. Mai mult, că ei sunt nişte eroi care au pus capăt haosului din Capitală.

Pentru cei care nu au reţinut cifrele represiunii din 13-15 iunie 1990, reamintim câteva detalii din rechizitoriul procurorilor: „În urma atacului pus în practică în dimineaţa de 13 iunie a rezultat moartea prin împuşcare a patru persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii), vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii) şi privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane“.

Aş spune doar atât că „vătămarea integrităţii fizice“ a însemnat inclusiv violarea a zeci de femei de către cetăţenii-mineri cărora Ion Iliescu le mulţumea într-un discurs înflăcărat pentru „înaltul spirit civic“.

Chiar dacă au trecut 28 de ani de la aceste triste evenimente, cei vinovaţi trebuie să răspundă pentru faptele lor. Numai dacă ne uităm la imaginile de marţi, 20 februarie, de la sediul Curţii Militare de Apel, înţelegem suferinţa îndurată atunci şi disperarea trăită vreme de 28 de ani de victimele reprimării din 13-15 iunie 1990, la gândul că nu li se va face dreptate. Pentru această suferinţă, pentru încălcarea flagrantă a legilor şi a libertăţilor unor cetăţeni care nu gândeau ca ei, Ion Iliescu şi complicii lui trebuie să plătească!