Inginerii români vor gestiona, la nivel global, proiectul Duster 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Inginerii Renault Technologie Roumanie vor gestiona implementarea proiectului Duster 3, cel mai complex de până acum, având în vedere trecerea pe noua platformă CMF-B şi comercializarea sa atât în Europa, cât şi în Rusia, Africa şi America de Sud.

Proiectul celei de-a treia generaţii a SUV-ului Dacia Duster va fi coordonat de la Bucureşti de echipa Renault Technologie Roumanie şi va fi unul dintre cele mai complicate de până acum, având în vedere că va fi produs în mai multe uzine şi vândul sub sigle diferite la nivel mondial, arată economica.net. Gilles Le Borgne, şeful diviziei de inginerie al grupului Renault a explicat în cadrul unei întâlniri oficiale că „am discutat cu echipele din România, Rusia, Maroc şi America de Sud pentru că vorbim despre un proiect imens. E vorba de şase maşini (derivate zonale ale Duster-n.red.) şi patru industrializări ( maşina va fi produsă în cel puţin trei uzine-n.red.), iar dezvoltarea se face aici, la Renault Technologie Roumanie (RTR). În acest moment la proiect lucrează circa 4.000 de oameni de la inginerie şi alţi 2.700 de angajaţi de la Renault şi Dacia”. 

Machetele au ajuns în România

„Primele machete sunt în România iar de acum înainte proiectul este unul românesc, de la design la industrializare, proiectare şi achiziţii. Maşina este aici. A avut loc o întâlnire a executivilor Dacia la Bucureşti în România, am petrecut o săptămână aici într-una dintre primele întâlniri de când cu pandemia“, a spus la rândul lui Denis le Vot, vicepreşedinte executiv, CEO pentru Dacia şi Lada.

Neintrând în amănunte, oficialul a creionat totuşi unele caracteristici ale modelului Duster 3, dar a făcut şi o referire la viitorul Bigster. „Duster va fi un crossover care va avea şi versiune 4×4. Va fi maşina aspră şi dură a gamei, ca să spun aşa. Bigster va fi mai lung (4,6 metri) şi va tinde către zona SUV, adică, în final, maşina asta va fi foarte bună şi pentru drumuri lungi. Pentru că asta caută oamenii în segmentul C. Ei nu caută o maşină de teren, ci una spaţioasă, cu o poziţie înaltă, confortabilă. Deci rolul fiecărei maşini din gama Dacia va fi foarte diferit”, a detaliat Denis le Vot.

Reamintim că Dacia pregăteşte un motor 1,8 litri hibrid (cod HR18) care va echipa viitorul Duster în toamna anului 2024 şi modelul Bigster în 2025. De altfel, Dacia a lansat la Salonul München IAA Jogger, primul model hibrid din istoria mărcii. Acesta este ochipat cu propulsorul 1.6 E-Tech care se regăseşte şi pe Clio hibrid.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite