De la călăi, la lăutari - istoria ţiganilor din Ţările Române

De la călăi, la lăutari - istoria ţiganilor din Ţările Române

In mai multe tari ale Europei tiganii au indeplinit in numeroase cazuri meseria de calai

La 20 februarie 1856 a fost promulgată Legea pentru desfiinţarea robiei în cazul ţiganilor particulari, aflaţi în proprietatea boierilor. Dezrobirea ţiganilor a reprezentat prima reformă socială de modernizare a Principatelor Române.


Romii din ţara noastră sărbătoresc în 20 februarie "Ziua Dezrobirii Romilor din România". Evenimentele dedicate acestei zile au început încă de vineri când ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat că Guvernul şi Ambasada SUA sunt pregătite să ajute romii români să ajungă la egalitatea deplină cu ceilalţi şi că ei trebuie să se organizeze în formaţiuni politice care să le ceară drepturile. Vezi aici detalii!

Vă prezentăm la jos povestea originii şi evoluţiei ţiganilor din Ţările Române până la dezrobirea lor, realizată de către revista "Historia".

Istoricii si istoria tiganilor

In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in "Istoria Daciei" din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N. Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V. Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla ca urmare a consumarii unei bauturi alcoolice puternice. tiganii erau numiti de popor hamiti, harapi sau faraoni. M. Block arata ca ei sunt socotiti a fi supravietuitorii oastei faraonului innecata in Marea Rosie.

Daca originea lor indiana a fost acceptata in cvasitotalitate de istoriografie, argumentul lingvistic fiind se pare hotarator, asupra perioadei si a modului de patrundere al tiganilor in Europa si in special in mediul romanesc sunt in circulatie mai multe teorii, cu mai multa sau mai putina greutate stiintifica. Dimitrie Cantemir scria despre "tiganii cei cu multi copii": "Acestia sunt imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu exista boier sa nu aiba in stapanirea sa cateva salase de-ale lor. De unde si cand a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste numic despre ei in cronicele nostre. Toti tiganii, din toate tinuturile, au acelasi grai amestecat cu multe cuvinte persienesti si grecesti". N. Iorga si C.C. Giurescu au emis ipoteza ca robii tigani au sosit in spatiul romanesc odata cu tatarii.

N. Iorga afirma: "tiganii arata prin organizarea lor actuala care era cea a romanilor in secolul al XIII-lea, capeteniile lor, voievozii, poarta parul lung, papuci de purpura, au sub ascultarea lor juzi; numele principilor romani au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei pastreaza chiar si unele particularitati de limba arhaica".

Dar "Evul Mediu intunecat" ofera destul de putine marturii despre pamantul romanesc si despre locuitorii sai, o situatie asemanatoare inregistrandu-se si in restul Europei. O marturie, dar nu indeajuns de bine verificata, apartine lui J.P. Ludwig, care a aflat dintr-o cronica ("Cronica boema", se pare) despre "cingarii" aflati in armatele lui Bela al IV-lea pe la 1250, dar documentar sunt amintiti pentru prima data in Serbia anului 1348.

Numele si prezenta in limba lor a mai multor cuvinte grecesti arata culoarul lor de sosire din Balcani spre tarile Romane. De altfel, numele pe care si-l dau ei insisi este de romi, o consecinta a locuirii lor mai indelungate in Imperiul Bizantin, ce devenise "romeu".

Teorii cu privire la originile tiganilor

Al. Gonta considera ca tiganii au sosit in Campia Romana odata cu pecenegii si cumanii, prin secolele al XI-lea - al XII-lea, dar in documente apar abia la sfarsitul secolului al XIV-lea, iar in cronicele straine referitoare la romani nu sunt pomeniti. Pentru prima data tiganii apar intr-un act de danie apartinand cancelariei lui Dan I, domnul tarii Romanesti, din anul 1385, in care sunt mentionate 40 de salase de tigani ce sunt daruite Manastirii Tismana, din vechile posesiuni ale Manastirii Vodita (deci, prezenta lor poate fi mai veche). Din timpul lui Mircea cel Batran, din anul 1388, dateaza un act de donatie catre Manastirea Cozia, ctitoria sa, a 300 de salase tiganesti, un numar destul de mare. Tot din timpul lui Mircea cel Batran provine si un document in care sunt mentionati tigani din Transilvania, dar acestia apartin domeniului Fagarasului, la acea vreme feud al voievodului muntean. Boierul Costea, supusul sau, care stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arapasul de Jos, avea printre robii sai 17 tigani de cort ("ciganus tentorianus").

Eudoxiu de Hurmuzaki descopera un act din 1422, prin care regele maghiar Sigismund de Luxemburg acorda unei cete de tigani, prin voievodul ei, Ladislau, dreptul de a umbla liber prin Transilvania. Voievodul tiganilor, in ciuda titlului, avea o autoritate destul de restransa, asupra uneia sau a mai multor cete de tigani; in Moldova si tara Romaneasca sunt pomeniti "cnejii de tigani" (la 1414 si respectiv 1458) si la fel ca in cazul voievodului Ladislau aveau atributii fiscale, administrative, judiciare, iar autoritatile le respectau aceasta autonomie.

Robia a fost o realitate a tarilor Romane in Evul Mediu si care s-a mentinut pana la jumatatea veacului al XIX-lea. in tara Romaneasca erau robi tiganii, in Moldova, chiar inaintea robilor tigani au fost robii tatari. Se considera ca prezenta lor dateaza din secolul al XIII-lea, dar documentar apar doar la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun. Robii tatari sunt mentionati in hrisoave ale Manastirii Bistrita, Neamt, Moldovita, Poiana Siretului. Sunt denumiti - curtile, bordeiele sau colibele de tatari. Sa remarcam faptul ca intr-un document de la Alexandru cel Bun din 8 iulie 1828, Manastirea Bistrita primeste 31 salase de tigani, 12 bordeie de tatari si niste bulgari. in 1462, aceeasi manastire detinea mai multi tigani, tatari si bulgari.

In secolul al XVI-lea, termenul rob tatar dispare, fie sunt eliberati de coetnicii lor, fie se pierd in randul robilor tigani.

Sa remarcam faptul ca Stefan cel Mare a adus foarte multi robi tigani in urma incursiunilor sale din tara Romaneasca. Face danii manastirilor din robii tigani luati dupa "arderea Targului de Floci si a Ialomitei", iar apoi, 17.000 de tigani a adus in Moldova dupa victoria impotriva lui Radu cel Frumos de la Soci din anul 1471, luati din Campia Baraganului. in 1474, "multi tigani a luat din tara Romaneasca" dupa razboiul purtat contra lui Basarab tepelus. Acest proces de migrare a tiganilor spre Moldova (fortat sau nefortat) este un fapt cert, ilustrat de documente, dar tiganii se indreapta si spre Transilvania, cautand conditii si statut social mai bun. ii aflam printre unguri si secui si sunt ortodocsi. Conditia sociala, abuzurile stapanilor, fie ei boieri sau calugari, au facut ca tiganii sa treaca adesea muntii si sunt consemnate "carti de urmarire" emise de domni la cererea stapanilor si mentionam pe Petru Schiopul, Aron Tiranul, Stefan Razvan.

Unul dintre primii calatori straini care scrie despre tarile Romane este Jehan de Wavrin, ce arata ca Vlad Dracul a trecut in nordul Dunarii 12.000 de oameni, pe care cronicarul ii vede ca fiind tigani.
Din secolul al XVI-lea apar tot mai multe marturii ale calatorilor straini prezenti in spatiul romanesc. tiganii le atrag atentia, prin statutul lor social, prin infatisare, comportament, indeletniciri, traditii.
Indeletnicirile lor nu sunt foarte diverse. in Transilvania, pentru priceperea lor in prelucrarea metalelor sunt considerati servitori regali (inca de pe vremea lui Matei Corvin) si era necesara invoirea regelui pentru a se aseza pe un domeniu nobiliar. La 1514, Ioan Zapolya a pus pe tiganii din Timisoara sa faca un tron, sceptru si o coroana de fier pentru Gheorghe Doja, pe care le-au inrosit in foc. Tovarasii lui Doja au fost siliti sa manance din carnea arsa a acestuia.

Calai in Evul Mediu

In mai multe tari ale Europei tiganii au indeplinit in numeroase cazuri meseria de calai. in tara Romanesca a devenit de notorietate cazul calaului lui Alexandru cel Rau, ce trebuia sa execute pe Mihai, viitorul domn al tarii si primul unificator al romanilor. Mihai Viteazul a fost urcat pe esafod, iar calaul luase securea sa-l decapiteze. Se spune ca tiganul fusese rob al lui Mihai si "intimidat de figura cea impunatoare a lepadat securea si-a rupt-o la fuga". Si Stefan Tomsa a avut un calau tigan. Miron Costin scria: "Avea un tigan calau, ce se zice pierzatoriu de oameni, tigan gros si mare la trup. Acela striga de multe ori aratand catre boieri: - S-au ingrasat, Doamne, berbecii, buni santu de giunghiat". Acelasi fapt il relata si T. Alberti, negustor italian, ce mentiona cruzimea deosebita a domnului. Ultimul calau al Moldovei a fost tot un tigan, Gavril Buzatu. Era descris astfel: "Un tigan colos la trup, pagan de slut la fata si cu o privire de te vara in friguri la cea din dintai cautatura". La 25 octombrie 1847 a efectuat ultima executie si se spune ca s-a sfarsit din viata calugar la Manastirea Secu.

Citeşte continuarea pe site-ul revistei Historia!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: