COVID-19 şi cătănia. Starea de Urgenţă ne va putea aduce şi mobilizarea rezerviştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezerviştii ar putea fi mobilizaţi şi în starea de urgenţă dacă Legea nr. 446⁄2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi modificată FOTO Prefectura BN
Rezerviştii ar putea fi mobilizaţi şi în starea de urgenţă dacă Legea nr. 446⁄2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare va fi modificată FOTO Prefectura BN

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) vrea să aducă unele modificări importante regulilor după care cetăţenii României vor face serviciul militar prin punerea în dezbatere publică a unui proiect pentru completarea Legii nr. 446⁄2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Astfel, rezerviştii vor putea fi mobilizaţi sau concentraţi şi în timpul stării de urgenţă, nu numai a stării de război sau la instituirea stării de asediu, aşa cum prevede legea în prezent. Apoi, dacă modificările vor fi adoptate, „în situaţii extraordinare”, vor putea fi chemaţi în serviciul militar activ şi cei care nu fac parte din lotul de cetăţeni încorporabili. Astfel, dacă situaţia o va cere, vor putea fi mobilizaţi şi bărbaţii care au vârste între 36 şi 60 de ani. 

În plus, cum serviciul militar nu mai este obligatoriu în România, cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea solicita MApN participarea la un serviciu de pregătire militară de bază cu durata de până la 4 luni, în calitate de militari voluntari în termen. „Pe timpul derularii programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen beneficiază gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistenţă medicală şi medicamente, precum şi indemnizaţie lunară similare militarilor în termen cu gradul de soldat. (...) Cetăţenii care au finalizat programul de pregătire militară de bază primesc o indemnizaţie reprezentând 3 salarii medii brute pe economie”, se mai arată în proiectul de modificare legislativă. Cum salariul mediu brut pe economie a fost în luna ianuarie 5.225 de lei, beneficiile financiare ale celor care fac acest program de pregătire militară nu sunt de neglijat pentru că li se virează în conturi câte 15.675 de lei, echivalentul a aproape 3.200 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite