Contracte pentru beizadelele directorilor de la Hidroelectrica

Contracte pentru beizadelele directorilor de la
Hidroelectrica

Sucursala Hidroelectrica Curtea de Argeş, condusă de Constantin Ivan, exploatează una dintre cele mai mari hidrocentrale din ţară FOTO Adevărul

Sucursala Hidroelectrica Curtea de Argeş a fost căpuşată ani întregi de o firmă administrată de fiica directorului companiei de stat, Constantin Ivan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adusă în pragul falimentului de contractele cu „băieţii deştepţi” ai energiei, Hidroelectrica primeşte ultimele lovituri de la firmele de casă controlate de familiile unor directori. Contractele încheiate cu acestea din urmă, deşi mici ca valoare, prin numărul lor foarte mare au pus umărul la intrarea în insolvenţă a producătorului naţional de energie.

Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş a fost căpuşată ani întregi de o firmă de apartament, care aparţinea fiicei directorului Constantin Ivan şi a fiului inginerului-şef  de la Uzina Electrică (UHE) Câmpulung Muscel, Nicolae Herişanu.

Afaceri în familie

În iulie 2005, fiul inginerului-şef al Uzinei Electrice Câmpulung Muscel, din cadrul sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Adrian Herişanu (29 de ani) şi vecina sa de bloc, Elena Mădălina Nicolescu (42 de ani), au înfiinţat firma Prodenergo Service SRL Câmpulung. Nu întâmplător, obiectul de activitate al firmei este „producţia şi distribuţia energiei electrice”.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, o lună mai târziu, în septembrie 2005, în societate este cooptată şi fiica directorului Hidrocentrale Curtea de Argeş, Constantin Ivan. Asociaţii Prodenergo Service Câmpulung i-au cedat Caterinei Elena Ivan, care avea 19 ani la acea vreme, 33% din acţiunile firmei, dar şi funcţia de administrator.

Din noiembrie 2005, Prodenergo Service SRL a început să primească pe bandă rulantă contracte de la Hidroelectrica SA. Cele mai multe, chiar de la Sucursala Curtea de Argeş, condusă de “tăticul” Constantin Ivan. O altă companie de stat care a dat numeroase contracte firmei Prodenergo Service a fost Romgaz SA.

Contracte pe bandă rulantă

Prima factură emisă de Prodenergo Service către Hidroelectrica datează din 7 decembrie 2005, în baza unui contract de prestări servicii. Contractul, în valoare de 57.190 lei, a constat în furnizarea unor echipamente Schneider de protecţie la supratensiune.

La 16 decembrie, Hidroelectrica a plătit din această sumă 25.000 lei, diferenţa de 32.190 lei fiind achitată patru zile mai târziu. A fost începutul unei relaţii profitabile pentru firma administrată de Caterina Elena Ivan. Relaţiile economice dintre Prodenergo Service şi compania de stat s-au “răcit”, fără a fi însă întrerupte, în 2009, după ce Constantin Ivan a fost schimbat din funcţia de director al Sucursalei Hidroelectrica Curtea de Argeş. În perioada 2005-2009, firma fiicei directorului Constantin Ivan a încasat de la Hidroelectrica Curtea de Argeş peste 130.000 de lei (40.000 de euro).

Rudele directorilor au abandonat Prodenergo

La 11 noiembrie 2009, fiul inginerului-şef de la UHE Câmpulung Muscel, Adrian Herişanu, a ieşit din firmă, cedându-şi părţile sociale mamei sale, Viorina Herişanu (53 de ani). Prin acelaşi act adiţional, s-a luat act de schimbarea numelui Caterinei-Elena Ivan în Caterina-Elena Buta (în urma căsătoriei).

La 17 octombrie 2011, fiica directorului Hidrocentrale Curtea de Argeş, Caterina Elena Buta, s-a retras din firma  Prodenergo  Service, invocând “motive personale”. Odată cu aceasta a plecat şi soţia inginerului-şef de la UHE Câmpulung Muscel, Viorina Herişanu.

Caterina Elena Buta nu a rămas departe de afacerile cu energie. În prezent, fiica lui Constantin Ivan este asociat în firma Ecolit Construcţii Bucureşti, care, pe lângă obiectul de activitate principal “lucrări de construcţii a cladirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, se ocupă şi de “producţia de energie electrică”.

SRL de apartament cu trei angajaţi

Pe lângă activitatea de producţie şi distribuţie a energiei electrice, Prodenergo Service SRL este licenţiată şi pentru “proiectare, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare”. De altfel, cele mai multe contracte încheiate cu Hidroelectrica Curtea de Argeş şi Romgaz SA sunt pentru mentenanţa sistemelor de avertizare şi alarmare PSI (prevenirea şi stingerea incendiilor).

Cifra de afaceri a firmei Prodenergo a crescut constant în ultimii ani. Potrivit datelor declarate la ANAF, cifra de afaceri a societăţii a crescut de la 155.000, în 2005, la 338.000 lei în 2007, ajungând în 2011, data ultimului bilanţ depus la Fisc, la 790.000 lei. Prodenergo are doar trei angajaţi, unul dintre aceştia fiind actualul administrator al societăţii, Mădălina Nicolescu. 

Şeful Hidrocentrale Curtea de Argeş, lovit de „amnezie”

Directorul Hidrocentrale Curtea de Argeş a refuzat să discute despre cum a ajuns compania de stat pe care o conduce să facă afaceri chiar cu firma fiicei sale. Constantin Ivan s-a eschivat să răspundă la întrebări, pe motiv că nu-şi mai aduce aminte, punând însă totul pe seama unor “indivizi de rea-credinţă”, care vor răul familiei sale.

În plus, a motivat că se află în delegaţie, după care ne-a închis telefonul în nas. “Nu am nişte noţiuni clare...sunt nişte chestiuni de câţiva ani. Totul este o forţare a unor indivizi de rea-credinţă. Ne uităm pe documentele care sunt reale şi vedem despre ce este vorba. Din păcate, nu putem să discutăm acum, eu sunt într-o deplasare şi nu pot vorbi”, a declarat Constantin Ivan.

Cine este Constantin Ivan

Inginer hidrotehnician de profesie, Constantin Ivan a lucrat până acum numai la Hidroelectrica. „Spatele politic” l-a ajutat să acceadă în funcţiile de conducere. Constantin Ivan a fost director al Sucursalei Hidroelectrica Curtea de Argeş (2000-2009) şi şef al Uzinei Electrice Câmpulung (2009-2012).

Constantin Ivan şi-a început cariera politică la PSD, dar a mai trecut pe la PNL şi pe la PDL. Când democrat-liberalii au pierdut puterea, Constantin Ivan s-a reorientat din nou către liberali. Cu sprijinul acestora, în iulie 2012, după ce USL a câştigat alegerile locale, Ivan a ajuns iar director al Hidroelectrica Curtea de Argeş.

Directorul Hidrocentrale Curtea de Argeş are o situaţie materială înfloritoare. Potrivit propriei declaraţii de avere, acesta deţine un teren intravilan, de 4.600 metri pătraţi, la Văleni, în judeţul Dâmboviţa. De asemenea, este proprietarul a două case, una la Văleni, iar alta în Câmpulung Muscel şi a două apartamente, unul în Curtea de Argeş, iar altul în Câmpulung. Constantin Ivan mai are un autoturism Volkswagen şi un cont de 15.000 de euro.

Constantin Ivan câştigă un salariu de 11.500 de lei, iar soţia sa, Nicoleta Ivan, care lucrează tot la Hidroelectrica, la Departamentul Resurse Umane, are o leafă de 3.900 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările