Cîmpeanu, despre testele pe bază de salivă: Afirmaţia cum că nu sunt conforme este falsă

Cîmpeanu, despre testele pe bază de salivă: Afirmaţia cum că nu sunt conforme este falsă

Cîmpeanu FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a precizat că fiecare cutie din testele de salivă pentru testarea elevilor conţin un pliant de instrucţiuni şi un certificat de conformitate, iar afirmaţia că acestea nu sunt conforme este falsă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că au fost primite 6,5 milioane de teste, unele fiind ambalate la cutii de 25, altele ambalate la cutii de 50.

„S-au primit 6,5 milioane de teste. În primul rând, cerinţele de performanţă şi de reglementare au fost elaborate de Agenţia Naţională a Medicamentului. În al doilea rând, licitaţia a fost organizată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate. În al treilea rând, contractele ai fost semnate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar recepţia a fost făcută conform contractului semnat. Inspectoratele judeţene au primit ceea ce s-a achiziţionat, adică două tipuri de teste până acum. Unele ambalate la cutii de câte 25, altele ambalate la cutii de câte 50. Fiecare cutie conţine câte un pliant de instrucţiuni, cât şi un certificat de conformitate”, a transmis ministrul Educaţiei.

El a precizat că afirmaţia că testele respective nu sunt conforme este falsă.

„Afirmaţia cum că nu sunt conforme este falsă. Astfel de afirmaţii trebuie taxate, inclusiv penal, pentru că achiziţia făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu deţinerea certificatului de conformitate”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că aşa se livrează testele în toată lumea.

„Aş vrea să vă spun că există deja Inspectorate Şcolare Judeţene, care au rezolvat problema, ambalând individual aceste teste. Vă mai spun ca am discutat la IGSU, iar doctorul Raed Arafat ne-a confirmat că aşa se livrează testele în toată lumea, atunci când este vorba de cantităţi mari, şi în Germania, şi în alte state europene. (…) Este o problemă, într-adevăr, este încă o complicaţie pentru personalul din învăţământ, dar sunt convins ca acest lucru se va rezolva, pentru că problema există, este mare, dar avantajul testării este mult mai mare. Profesorii din şcoli înţeleg foarte bine acest lucru”, a explicat ministrul Educaţiei.

Acesta a menţionat că fiecare test va fi însoţit de o copie a certificatului de conformitate.

„Există Inspectorate Judeţene care au acţionat şi pun seriile, este vorba şi de preţul de 3,7 lei, am fost informat, 100 de bucăţi, inclusiv mănuşi de unică folosinţă pentru manevrarea acestor teste. De asemenea, fiecare teste o să fie însoţit de o copie a instrucţiunilor şi o copie a certificatului de conformitate. Mai mult decât atât, apreciez foarte mult demersul colegilor din Inspectorate, care au distribuit deja materiale video pentru a facilita înţelegerea administrării acestor teste. Împreună cu Ministrul Sănătăţii, doctorul Rafila, am stabilit şi agreat că o să filmăm, şi la nivelul Ministerului Sănătăţii, un astfel de material video şi o să-l distribuim în toate şcolile din România pentru a ajunge la elevi, profesori şi părinţi”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă le va da asigurări părinţilor că acele teste o să ajungă ambalate individual şi cu instrucţiuni de folosire astfel încât să nu fie puse în pericol, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Categoric, da, în plus şi cu certificatul de conformitate, ca să nu mai auzim astfel de informaţii false, că nu sunt conforme. Ele sunt conforme. Instituţiile statului, în următoarea ordine: Agenţia Naţională a Medicamentului, Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, IGSU şi-au asumat această conformitate. (…) În Monitorul Oficial, Ministerul Sănătăţii a publicat instrucţiunile de utilizare ale acestor teste, în momentul în care a cunoscut tipul acestor teste, inclusiv faptul că nu sunt livrate individual”.

Senatorul USR Ştefan Pălărie atrage atenţia că testele de salivă care ajung în şcoli nu sunt ambalate individual şi sunt „fără instrucţiuni, fără prospect”. „Profesorii trebuie să găsească soluţii ca din seturi de batjocură de 50 de căpăcele şi alte ingrediente să asambleze kituri unitare complete”, a afirmat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările