Cu o apetenţă, în timpul liber, pentru eseuri ce dor pe românii de bună credinţă, cu o reîntoarcere marcată de o încăpăţânare salutară, la istoria naţională fără fard, cu o stăpânire electrizantă a artei oratorice şi cu descinderi periodice în arena politică internă, deloc conforme cu prejudecăţile unor anonimi fără relevanţă pentru evoluţia viitoare a ţării, generalul Mircea Chelaru este cel care îşi invită conaţionalii nu doar la reflecţii, ci şi la o acţiune benefică patriei în care avem şansa să mai trăim. 

În martie 1990, fiind trimis la Târgu Mureş, a avut curajul să spună telefonic, preşedintelui Ion Iliescu, realitatea confruntărilor declanşate în oraş. 

Ulterior, ca ataşat militar aero şi naval al României în Iordania, s-a dovedit un abil diplomat în uniforma armatei ţării sale, obţinând informaţii inedite prin deplasări aparte în teren. 

A fost numit la 12 septembrie 1997, comandant al Corpului 10 Armată "Ştefan cel Mare" din Iaşi, tocmai pentru că se ştia atitudinea sa oratorică ofensivă la adresa imperialilor răsăriteni, practicanţi constanţi de presiuni complexe, în condiţiile în care România ieşise din Tratatul de la Varşovia şi încă nu fusese primită în NATO. 

Mircea Chelaru a fost numit la 15 februarie 2000 în fruntea Statului Major al Armatei Naţionale, postură în care a efectuat o vizită celebră la Pentagon, unde a fost primit cu un ceremonial militar special, ulterior având o lungă convorbire cu generali americani, cărora a avut temeritatea să le prezinte pericolul militar real existent – atunci, ca şi azi – în Estul Europei. 

Generalul Chelaru are meritul istoric de a fi ridicat în faţa Cercului Militar Naţional catargul pe care flutură liber Tricolorul apărat de armata ţării, oriunde s-ar afla.

0843

Spre deosebire de unii compatrioţi care au condus Statul Major al organismului militar românesc, Mircea Chelaru nu se refugiază în pesimism, deşi arată public numeroasele sale cauze, la nivel naţional. 

În mod paradoxal, unele din gesturile sale publice, dezavuate de terţi oficiali speriaţi de propriile umbre, au fost tacit susţinute de mulţimea celor sătui să accepte aparentele judecăţi de valoare ale mimilor celor care îşi exercită puterea în metropole europene, fiind obişnuiţi să privească spre România doar ca spre ultimul castru al democraţiei şi libertăţii, la frontiera cu sistemul despotic răsăritean asumat, după cum bine se ştie, cu zâmbetul cinic pe buze.

La mulţi ani frumoşi, Distinse Domnule General, spre mai binele demnităţii naţiunii române.