Cel mai tânăr partizan din România

Cel mai tânăr partizan din România

1919: Ionel Popescu (centru), la Budapesta, împreună cu doi colegi din Regimentul 7 Roşiori

Ionel Popescu s-a infiltrat în taberele germane în 1917, la numai 16 ani. După 40 de ani, comuniştii l-au arestat şi l-au torturat. Fiica lui Ionel Popescu, Amalia Popescu, cere în instanţă despăgubiri de un milion de euro pentru chinurile suferite de tatăl său în închisorile comuniste.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mii de familii distruse. Durere în care nici măcar lacrimile nu-şi mai găsesc locul. Condamnările cu caracter politic din regimul comunist aduc în prim-plan ororile unor vremuri peste care uitarea nu se va aşeza niciodată.

Poveştile din spatele unei istorii potrivnice ascund însă suflete sfâşiate de durere. Mulţi încă speră să găsească dreptatea pentru părinţii sau bunicii lor ucişi de ororile comunismului.

Amalia Popescu este doar una dintre sutele de persoane care, răsfoind albumul de familie, îşi aţinteşte ochii asupra unor fotografii din care un chip blând zâmbeşte. „E tata. Ion N. Popescu, noi îi spuneam Ionel, cel mai tânăr partizan român din Primul Război Mondial."

Elevul Ionel Popescu, în vârstă de 16 ani, s-a infiltrat, în anul 1917, în taberele armatei condusă de generalul german August von Mackensen şi a fost luptător de gherilă în pădurile Olteniei. După aproape 40 de ani, în 1956, Ionel Popescu a fost arestat de comunişti şi a fost închis aproximativ nouă ani de zile.

Deghizat în femeie

Elevul Ionel Popescu a plecat din pensionul Stranolga, din Craiova, în toamna anului 1916, la îndemnul tatălui său Nicolae Popescu şi al bunicului Mihai Cernăianu.

Tânărul ştia foarte bine limba germană şi a fost folosit, de gruparea ofiţerului Victor Popescu, pentru a se infiltra în taberele germane. Fiind mic de statură, el s-a împrietenit cu plantoanele germane, vedea ce trenuri staţionau şi ce anume transportau.

Deghizat în femeie, Ionel Popescu a fost folosit ca şi curier, pentru a  duce informaţii comandamentului condus de generalul Eremia Grigorescu.

În luna martie 1917, Ionel Popescu este prins de germani. Înainte ca Ionel Popescu să fie transferat la Turnu Severin, Victor Popescu şi plutonierul Gheorghe Ioana au organizat şi au reuşit o acţiune de eliberare a acestuia.

Cel mai tânăr partizan român din Primul Război Mondial, Ionel Popescu, a fost decorat cu Virtutea Militară, în prezenţa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand. La 19 ani, s-a înrolat elev-sergent în Regimentul 7 Roşiori, format din 600 de soldaţi-călare, şi a continuat lupta pe front.

Ionel Popescu a participat la lupta împotriva comuniştilor lui Bela Kun şi la cucerirea Budapestei, fiind decorat de încă două ori. Astfel, la 24 de ani, tânărul primise deja trei decoraţii pentru fapte de luptă. După război s-a  angajat ca poliţist, ajungând comisar cu funcţia de şef al biroului judiciar al Poliţiei Mehedinţi.

Executarea celor zece camarazi

Zeci de persoane, prieteni şi rude cu partizanii, au fost arestate şi torturate pentru a deconspira membrii grupului. În dimineaţa de 11 iulie 1917, generalul von Kusenberg a anunţat că prin sentinţa din 8 iulie 1917 a Consiliului de Război „au fost osândiţi la moarte pentru trădare în timp de război" zece persoane. Cei zece au fost executaţi în spatele cazărmii din Turnu Severin, după ce şi-au săpat două gropi mari. Gospodăriile celor condamnaţi au fost incendiate.

Eliberarea

În anul 1964, Ionel Popescu s-a eliberat din Penitenciarul Gherla şi, după doar şapte săptămâni, a încetat din viaţă măcinat de boală.

„Viaţa lui Ceauşescu", gratis cu „Historia"

Numărul 96 al revistei „Historia", de azi pe piaţă, se distribuie cu un cadou: DVD-ul „Viaţa lui Ceauşescu", din colecţia „Mari personalităţi care au marcat istoria lumii".

Documentarul trece prin etapele esenţiale ale vieţii celui care a condus Republica Socialistă România din 1965 până la căderea comunismului. Vom vedea cum a ajuns Ceauşescu la putere, pornind dintr-un sat, şi ce anume a condus la scenele sângeroase din decembrie 1989, când a cerut armatei să tragă în populaţie.

Urmează, în ianuarie, DVD-ul cu Kim Jong-Il, liderul Republicii Populare Democrate Coreene.

Daune de un milion de euro

Amalia Popescu speră să-şi găsească dreptatea în instanţă

Amalia Popescu cere statului român daune morale de un milion de euro pentru chinurile la care l-au supus comuniştii pe tatăl său Ionel Popescu, pentru deportarea în Bărăgan, pentru tortura din timpul anchetelor şi anii de închisoare pe care i-a executat.

„Securitatea l-a hăituit pe tatăl meu timp de 19 ani: cinci ani a fost arestat la domiciliu, cinci ani a fost deportat în Bărăgan şi nouă ani a fost întemniţat", povesteşte Amalia Popescu.

„La 18 iulie 1951, la ora două noaptea, au venit un ofiţer şi şapte soldaţi înarmaţi şi ne-au urcat într-un camion. Am fost duşi la gară, îmbarcaţi în vagoane de animale, câte două-trei familii, chinuiţi de foame şi de sete", îşi reaminteşte Amalia Popescu.

Ultima oprire a fost comuna Roseţi, în Raionul Călăraşi. Calvarul familiei Popescu abia începea. Au fost aruncaţi în mijlocul câmpiei, nu aveau deloc apă, iar alimentele erau extrem de puţine. Sub paza miliţienilor călare, şi-au ridicat o casă mică din chirpici, cu o singură cameră, iar fostul comisar de poliţie Ionel Popescu a fost angajat zilier la GAS „6 martie" Roseţi.

Principala activitate a cooperativei era cultivarea bumbacului şi secerarea stufului din Balta Borcei. „Iernile în Bărăgan sunt deosebirt de geroase, în 1953 casa noastră  a fost efectiv îngropată sub un troian de zăpadă", rememorează Amalia Popescu.

Şi-au găsit casa demolată

În 1956, familia Popescu s-a întors la Turnu Severin, unde şi-au găsit casa demolată.

„Prieteneii ne-au povestit că materialul de construcţie, cărămizile şi mobila au fost luate de un vecin de-al nostru, angajat şofer la Securitate. Când tata s-a dus la Sfatul Popular să ceară despăgubiri pentru zidurile demolate, a fost pur şi simplu bătut", îşi aminteşte Amelia Popescu.

Anchete, acuzaţii şi teroare

În perioada iunie 1951- ianuarie 1956, împreună cu familia, Ionel Popescu a fost deportat în Bărăgan, în comuna Roşeţi din raionul Călăraşi.

Teroarea comuniştilor era însă abia la început. Au urmat anchete dure ale Securităţii. Potrivit unui document întocmit de Securitate, la 28 februarie 1958, el a fost acuzat că „în timpul cât a fost şeful detaşamentului de Poliţie Găeşti, a urmărit activitatea elementelor comuniste".

Ionel Popescu a fost bănuit şi de „agitaţie cu caracter duşmănos împotriva regimului democrat popular al Republicii Populare România", potrivit dosarului deschis de Securitate. După ce doi informatori au dat mărturii, „Popescu Gheorghe" şi „Marin Vasile", ofiţerii de Securitate au concluzionat:

„Ce s-a stabilit şi ce dovezi sunt: trecându-se la verificarea materialului informativ, s-a ajuns la concluzia că Popescu Ionel a desfăşurat activitatea de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva regimului democratic popular şi trăia cu speranţa într-o eventuală schimbare a regimului din RPR prin declanşarea unui nou război mondial de către imperialişti".

Ionel Popescu a fost arestat de două ori, între octombrie 1957 şi ianuarie 1958, şi în perioada octombrie 1959- aprilie 1964. A fost torturat zile în şir. Securiştii i-au rup maxilarul şi l-au ţinut mai multe zile fără mâncare.

Sentinţa de condamnare

Potrivit sentinţei, prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni de uneltire împotriva ordinei sociale, Ionel Popescu a fost arestat „pentru că în perioada anilor 1956-1959 s-a manifestat duşmănos, afirmând că regimul democrat popular se va schimba, desconsiderând realizările acestuia şi căutând să semene neîncredere în rândul cetăţenilor după ce s-a declarat de acord cu activitatea foştilor legionari.

„Haiducul Victor", specialist al luptei de gherilă

Elena şi Victor Popescu într-o fotografie de familie

Sublocotenentul în rezervă Victor Popescu, simplu învăţător în civilie, a ajuns şef de partizani mai mult dintr-o întâmplare a sorţii, după ce s-a ascuns prin păduri mai multe săptămâni, pentru a nu fi luat prizonier.

În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, cea în care administraţia română se retrăgea în Moldova, Victor Popescu a fost surprins de o patrulă germană la locuinţa părinţilor din comuna Valea-cu-Apă şi pentru a scăpa a ucis doi soldaţi nemţi.

Din acel moment, sublocotenentul a hotărât să organizeze rezistenţa împotriva germanilor.

Primii care i s-au alăturat luptei de gherilă au fost cumnatul său Nicolae Popescu, învăţător în satul Covrigi, fiul acestuia, Ionel Popescu, plutonierul Gheorghe Ioana, care era căutat deja pentru uciderea unor soldaţi nemţi, Ion Prunescu, fost elev al Şcolii Militare din Craiova, Nicolae Cărămidaru, fraţii Ilie şi Dumitru Cârciumaru, Ioan Crăciun şi Vasile Velican.

Misiunea iniţială a grupării a fost de culegere de informaţii despre deplasarea trupelor şi atacarea patrulelor germane, precum şi transmiterea către comandamentele militare române. Germanii l-au denumit „haiducul Victor" şi au încercat să-l prindă oferind recompense populaţiei civile şi trimiţând spioni prin satele din Oltenia.

Recompensa pe capul „haiducului Victor" a fost de 30.000 de lei. „Haiducul Victor", împreună cu cinci tovarăşi, printre care şi Ionel Popescu, au pleacat spre Moldova, trecând linia frontului prin viile de la Panciu-Coteşti şi ajungând nevătămaţi în tranşeele Armatei Române.

Este avansat căpitan şi participă la campania de cucerire a Budapestei.
Din 1966, Victor Popescu a primit o pensie de merit din partea statului comunist, fiind avansat la gradul de maior. În toamna anului 1968 s-a stins din viaţă, la vârsta de 82 de ani.

citeste totul despre: