Ce le promite Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European, corupţilor din 22 de state ale UE. Fosta şefă a DNA, interviu în The Guardian

Ce le promite Laura Codruţa Kovesi, şefa Parchetului European, corupţilor din 22 de state ale UE. Fosta şefă a DNA, interviu în The Guardian

Imagine: Inquam Photos

Laura Codruţa Kovesi se aşteaptă ca Parchetul European (EPPO) să primească peste 3.000 de cazuri. Fostul procuror-şef al DNA, în prezent şefa EPPO a declarat într-un interviu pentru The Guardian că EPPO va efectua mai multe investigaţii şi mai multe urmăriri penale, şi va exercita o apărare mai puternică a intereselor financiare ale UE, în contextul în care 5 state se opun proiectului.

„Reperul nostru pentru succes va fi încrederea cetăţenilor în instituţia noastră”, declarat Laura Codruţa Kovesi pentru The Guardian, preluat de Ştirileprotv.ro.
 
Kovesi va conduce Parchetul European, cu sediul în Luxemburg, unde va fi asistată de un procuror din fiecare ţară participantă, în timp ce anchetele vor fi conduse de procurori dedicaţi din statele membre.
 
Fosta şefă a DNA a arătat în interviu şi motivul pentru care s-a luptat să crească bugetul instituţiei EPPO, propus la 37,7 milioane de euro: parchetul va primi aproximativ 3.000 de dosare din toate colţurile UE.
 
Oficialii UE susţin că fondurile, deja majorate o dată, sunt suficiente pentru anul de lansare şi speră că organizaţia va fi gata să înceapă - aşa cum era planificat - undeva în 2020.
 

Cinci ţări se opun EPPO

Cea mai mare problemă a acestei instituţii este decizia a 5 state membre ale UE - Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia şi Suedia - să nu se alăture proiectului. 
 
În încercarea de a convinge Ungaria, unde prietenii şi familia primului ministru au câştigat contracte lucrative europene cu finanţare comunitară, oficialii UE au încercat să lege plata fondurilor UE de situaţia statului de drept. Ungaria a refuzat să participe la proiectul Parchetului European.
 

Aşteptări mari de la EPPO

Aşteptările cu privire la activitatea EPPO şi cu privire la Laura Codruţa Kovesi sunt mari, mai scriu jurnaliştii de la The Guardian. Familiile jurnaliştilor de investigaţie ucişi, Daphne Caruana Galizia şi Ján Kuciak, au scris consiliului de miniştri al UE pentru a o susţine pe Kovesi, descriind-o drept „cea mai valabilă şi mai distinsă candidată pentru acest post”. Ei au spus despre procurorul român că se afla în aceeaşi situaţie ca Caruana Galizia şi Kuciak, care au vizat corupţia la nivel înalt.
 
Iată ce a spus Kövesi cu privire la aceste aşteptări: „Sunt aceeaşi persoană care am fost şi până acum, aşa că voi face tot posibilul … şi nu voi fi singură în asta”.
 

Kovesi: „Legea este egală pentru toată lumea”

Pe de altă parte, Kovesi, care preferă să nu comenteze în interviu politica din România, a declarat că DNA are încă procurori curajoşi, şi că speră că noul guvern va schimba ceea ce a făcut cel precedent – cu referire la Legile Justiţie. 
 
Fosta şefă a DNA a declarat în inteviu că ea va concentra aceeaşi atenţie asupra combaterii corupţiei în 22 de ţări.
 
Întrebată dacă va ezita să trimită în judecată un lider UE suspectat de fraude cu fonduri UE, Kovesi a răspuns: „Bineînţeles că vom acţiona ... EPPO va fi parchetul independent şi va trebui să demonstrăm că legea este egală pentru toată lumea.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: