Cărtărescu, valoarea, Premiul Nobel

Mircea Cărtărescu la Târgul de Carte din Leipzig, în 2018

Mulţi români aşteptau să i se facă dreptate lui Cărtărescu, crezând că premiile se iau pe merit şi valoare. Aşa e de când lumea. Pare că aşa a fost. În cazul literaturii şi nu doar în al ei, criteriile s-au schimbat.

Criteriile par, cel puţin, să se fi schimbat. Şi nu doar în cazul Premiului Carol cel Mare, primit recent de preşedintele României, în timp ce era criticat mai vârtos decât oricînd în patria lui, ci şi în cel, net mai prestigios, al Nobel-ului pentru Literatură. De când? Pentru unii, de mult.

Pentru alţii, de curând. Cu siguranţă însă, cel puţin în privinţa distincţiei literare acordate de Academia Suedeză, din 2018 încoace. Un scandal de hărţuire sexuală şi de fraudă izbucnit atunci a fost de ajuns ca, mai întâi, să se amâne cu un an decernarea premiului, iar apoi să se remanieze juriul şi să se revizuiască pe ici pe colo prin părţile esenţiale regimul atribuirii premiului.

Schimbarea de criterii şi temeiul ei

Cum? Nu e un secret. La Stockholm s-a anunţat nu doar restructurarea juriului Academiei Regale, ci şi ”diversificarea” Premiilor Nobel, ceea ce mulţi interpretează ca o noţiune-cod a stângii extreme, care demonizează cultura europeană şi civilizaţia occidentală. Potrivit ei, prea s-ar fi dat premiul multe vreme, în ultimul veac, pe bază de ”merit”, în fapt în virtutea unor criterii de ”putere politică” (deci în temeiul sexului, rasei şi clasei), unor scriitori apuseni. Prea nu s-ar fi dat destul membrilor unor minorităţi.

Acest ”laitmotiv” e, fără îndoială, absurd, deşi se avansează stăruitor şi se propagă de mult în presa progresistă. Mulţi scriitori mari, africani sau asiatici, ca V. S. Naipaul au fost pe drept distinşi în trecut.

E adevărat că, dacă a existat în secolul trecut un prozator binemeritând, din unghiul valorii literare a operei sale, mai mult decât alţii, premiul suprem în domeniul literaturii, acesta a fost Franz Kafka. Cehul reprezenta o dublă minoritate, ca evreu şi scriitor de limbă germană.

Or, Kafka nu l-a primit. Cum nu l-a primit nici alt minoritar, un liric genial în speţă poetul evreu bucovinean Paul Celan, emigrat în Franţa, după ce naziştii şi regimul Antonescu au colaborat la asasinarea părinţilor săi, şi a altor sute de mii de evrei în Transnistria.

Cum nu l-au primit nici alţi scriitori foarte merituoşi, fie ei minoritari ca Proust şi Philip Roth, fie nu, ca geniile literare Borges, Amos Oz, Anna Ahmatova.

Cum nu l-au primit români care cu prisosinţă l-ar fi meritat.

Merita Cărtărescu premiul?

De pildă Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. Cei din urmă nu mai sunt între noi. Dar mai e, în schimb, Mircea Cărtărescu, semnatarul unei opere narative nu doar solide, ci de-a dreptul ”electrizante”, după cum pe drept s-a spus. Cărtărescu e autorul celebrat al unor cărţi extrem de apreciate, nu doar în România, sau în Germania, unde a şi fost premiat în mai multe rânduri, între altele pentru trilogia "Orbitor" şi pentru punţile pe care le-a clădit între est şi vest.

De pildă, cu Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană al Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig. Ori cu prestigiosul premiu Thomas Mann al oraşelor Lübeck şi München. Cu distincţii pentru diverse volume, ca şi pentru întreaga sa operă. Merita, deci, Mircea Cărtărescu Premiul Nobel?

Pentru iubitorii de carte şi de literatură din România şi de pe multe alte meleaguri, răspunsul la această întrebare e categoric afirmativ. Şi l-ar fi meritat de ani şi decenii. Nu doar pentru ”Orbitor”, ori ”Solenoid”, pentru ”Nostalgia”, ”Poeme de amor” şi ”Levantul”, sau pentru ”50 de Sonete”. Omul, considerat de unii un reprezentant al postmodernismului, scrie şi e asiduu citit din anii 70 ai veacului trecut. Da, indiscutabil l-ar fi meritat de mult.

Dar juriul Academiei Suedeze a fost, din nou, de altă părere. Academia Regală a optat, deci, să-i acorde Premiul Nobel pentru cărţi net mai puţin cunoscute şi apreciate scriitorului tanzanian Abdulrazak Gurnah, care trăieşte în Anglia şi a cărui operă se ocupă cu efectele colonialismului şi soarta refugiaţilor.

Că a învins ceea ce nemţii numesc ”Zeitgeist” şi alţii mode efemere, sau comandament politic corect, nu diminuează, desigur, valoarea operei preferate de juraţii suedezi, de vreme ce ierarhiile literare sunt întotdeauna, în mare măsură, subiective.

Dar, din perspectivă axiologică şi din unghiul tuturor celor pentru care valoarea literară contează şi n-are a face cu porunca ideologică a unei ”diversităţi” concepute extrem de îngust, fenomenul în chestiune mai reduce o dată, serios, credibilitatea unei Academii de mult şi pe bună dreptate criticate. Ca şi a premiului decernat de ea.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle