Armata României recrutează soldaţi, inclusiv pentru Forţele Speciale. Câte posturi sunt vacante şi ce solde se dau după înrolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor să intre în Forţele Speciale vor  face teste medicale suplimentare  FOTO MApN/Laurenţiu Turoi
Cei care vor să intre în Forţele Speciale vor  face teste medicale suplimentare  FOTO MApN/Laurenţiu Turoi

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) îi anunţă pe cei care vor să opteze pentru o carieră militară că numai până pe 25 iunie mai pot susţine probele psihologice si fizice de selecţie pentru funcţiile de soldat gradat profesionist vacantate de Armata Română în acest an.

Potrivit MApN, sunt disponibile 1.516 locuri, dintre care 32 pentru Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) în 28 de judeţe şi în Bucureşti. După ce vor trece de aceste probe de selecţie, candidaţii declaraţi „Admis” vor face examinarea medicală, până la data de 30 iunie. Apoi, cei care vor să ajungă în unităţile FOS vor fi obligaţi să treacă, în intervalul 5-16 iulie, printr-o examinarea medicală specifică la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „General doctor aviator Victor Anastasiu” din Bucureşti sau Centrul de Medicină Navală din Constanţa, în funcţie de specialitatea pe care o aleg (FOS aeriene sau navale). În fine, cei care vor trece de toate aceste teste vor putea finaliza întocmirea dosarelor de candidat până pe 23 iulie. 

Candidaţii cu armata făcută încep pregătirea mai târziu 

Candidaţii acceptaţi nu susţin concurs de admitere, însă vor fi repartizaţi pe posturi în regim computerizat, în ordinea descrescătoare a punctajului calculat după anumite criterii profesionale şi administrative, pe baza opţiunilor exprimate la recrutare. 

Repartizarea celor selectaţi pe unităţi militare, arme/servicii şi specialităţi militare va avea loc în perioada 9-10 august (seria I) şi în data de 18 august (seria a II-a). Apoi, candidaţii fără pregătire militară prealabilă vor începe primul modul de formare în data de 23 august, spre deosebire de cei cu pregătire militară, care vor intra în programul de instrucţie abia pe 27 septembrie. Candidaţii care au fost repartizaţi trebuie să parcurgă programul de instruire specific, cu durata de cel mult cinci luni.

Cât încasează un militar 

Soldele militarilor gradaţi profesionişti variază în funcţie de postul ocupat. Astfel, un soldat va primi în cont 2.770 de lei, un fruntaş - 2.802 lei, iar un caporal, în funcţie de clasă, 2.835 de lei (cls. a III-a), 2.900 de lei (cls. a II-a) sau 2.949 de lei (cls. I). Conform legii, la aceste sume se adaugă cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, dar şi valoarea financiară anuală a normelor de echipare. 

În plus, militarii gradaţi primesc din partea MApN o compensaţie lunară pentru achitarea chiriei în valoare de cel mult 50% din solda lunară. Mai mult, cei care primesc o astfel de compensaţie lunară pentru chirie o pot folosi pentru plata în rate a unei locuinţe.

În fine, militarii gradaţi profesionişti pot fi selectaţi pentru misiuni externe, iar în acest caz la soldă se adaugă unele diurne care au o valoare demnă de luat în seamă. Astfel, militarii care participă la misiunile şi operaţiile de apărare colectivă, de răspuns la crize şi misiuni de pace, beneficiază de diurnă în valută de 120 de euro pe zi. Totodată, personalul participant la misiunile şi operaţiile cu caracter umanitar beneficiază de diurnă în valută de 60 de euro pe zi. În ambele cazuri, pe perioada misiunilor, militarii gradaţi profesionişi vor încasa în cont şi o soldă în lei dublată. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite