Foto dreapta: Prinţul George A. Ştirbey (1883-1917)

Potrivit testamentului din iarna lui 1895 redactat de prinţul Alexandru B. Ştirbey, fiul său cel mic, minor la acea dată, prinţul George (1883-1917) primea vechea casa de pe Calea Victoriei de la nr.121 (locuită până atunci de George Filiti, procuror la Curtea de Casaţie) şi locul viran din Calea Griviţei.

Vedere aeriană după 1926 a intersecţiei Căii Victoriei cu Calea Griviţei. În prim plan cele două case vechi, continuate pe Calea Griviţei de noul palat Ştirbey

În anul 1911, prinţul George comandă o reşedinţă amplă, proiectul fiind realizat de arh. Nicolae Ghika-Budeşti. În epocă, George a avut o carieră promiţătoare, fiind remarcat ca un bun orator şi un politician de viitor. Era de aşteptat ca şi reşedinţa sa să ilustreze prestigiul tânărului proprietar. Spre deosebire de palatul domnesc şi princiar de alături, casa sa părintească, stilul noului palat se ”rupea” de tradiţia neoclasică. Acesta prezenta o îmbinare romantică a mai multor elemente decorative, fiind mai apropiat curentului naţional ce luase amploare după Expoziţia de la 1906. Faţada a fost realizată din cărămidă aparentă, specifică stilului arhitectului. Anumite elemente de la ferestre, ancadramentele şi delimitări sunt tratate într-o piatră mai deschisă, rezultând un frumos joc cromatic. Palatul era format dintr-un corp central cu 2 etaje şi două corpuri laterale cu un etaj. Suprafaţa varia între 339, 72 m.p. şi 273, 75 m.p.

În spatele corpurilor de la Calea Griviţei se mai aflau diferite corpuri cu funcţii de dependinţe. La nivelul subsolului se aflau: camera portarului, spălătoria, anticameră şi birou, scări de serviciu, camera de servitor, depozitul de cărbuni, caloriferul, o bucătorie şi o toaletă şi alte spaţii nenumite – retrase către corpul semicircular al grajdului palatului Ştirbey de pe proprietatea lui Barbu A. Ştirbey.
 
Planul parterului ne indică următoarea dispunere: intrarea dădea printr-un coridor acoperit spre o curte interioară cu acces atât la palat cât şi la corpul retras spre curte. De la intrarea în palat se ajungea într-un vestibul, apoi într-un mare salon, dispus pe diagonală între palat şi corpul retras spre curte (format din sufragerie, serviciu şi alte mici camere neidentificate). Din vestibulul boltit se mai putea ajunge şi spre un coridor ce ducea spre un mare birou şi la seră. În birou se putea pătrunde direct, atât din Calea Griviţei, dar şi prin curtea posterioară. Ca de altfel şi în cazul marelui palat, rămas fratelui Barbu, spaţiile de la parter au fost destinate primirii şi exercitării diferitelor activităţi economico-politice.
 
Pe una dintre foile de la dosar a fost notat numărul de telefon al firmei inginerilor şi arhitecţilor Vignali-Gambara. Este posibil ca ei să fi fost antreprenorii palatului, familia Ştirbey reluând colaborarea cu ei şi după primul război mondial, construind Administraţia Întreprinderilor Ştirbey.

Faţada dinspre curte, proiect arh. Nicolae Ghika-Budeşti, 1911 (Sursa: ANDMB, fond PMB Tehnic, dosar 73/1911)

Faţada principală, proiect arh. Nicolae Ghika-Budeşti, 1911 (Sursa: ANDMB, fond PMB Tehnic, dosar 73/1911)

Ţinând cont de faptul că principele George A. Ştirbey îşi pierde viaţa relativ timpuriu, ca urmare a unei epidemii în 1917, nu credem că proprietatea din Bucureşti este locuită multă vreme de familia sa. Văduva Elisabeta Băleanu Ştirbey îşi creşte cele două fiice, pe Sanda şi Marina, la moşia Dărmăneşti, în conacul realizat între 1913-1914, se pare, tot după planurile arhitectului Ghika-Budeşti. 

Foto dreapta: arh. G. M. Cantacuzino şi soţia sa, Marina Ştirbey, fiica lui George A. Ştirbey

Cele două mari personalităţi ale arhitecturii, N. Ghika-Budeşti şi G. M. Cantacuzino, erau rude apropiate, veri primari. Merită amintit că părinţii arhitectului G.M. Cantacuzino, Marcela Bibescu şi Nino Cantacuzino, îşi odihnesc somnul de veci la Bellu în aceeaşi parcelă cu familia Ghika-Budeşti.
 
Nu cunoaştem soarta palatului de pe Calea Griviţei, dar presupunem că a dispărut după bombardamentele din al doilea război mondial ce au afectat şi vechile case şi fostul corp de gardă. Nu cunoaştem vreo referire la acest palat dispărut, nici în memorialistică, nici în istoria arhitecturii bucureştene.


Reconstituire digitală a caselor vechi şi a palatului lui George A. Ştirbey (Andrei Popescu, Idei Urbane)

Fragment din lucrarea ”Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară”, Editura ACS, Bucureşti, 2013