Interviu Viața secretă a Iranului, între chefuri de noapte și operații estetice. „Oamenii reușesc în privat să trăiască dincolo de restricții“
0Trecând de imaginea rigidă a unui stat teocratic, Iranul ascunde o societate plină de contraste și paradoxuri: o viață cotidiană surprinzător de complexă, unde modernitatea coexistă cu restricțiile și unde regulile oficiale sunt adesea ocolite în privat.
Unul dintre cele mai inedite aspecte ale vieții din Iran este contrastul dintre economia controlată de stat și aparența unui sector privat. Deși pare că există inițiativă privată, aceasta este, în realitate, dependentă de stat și de elitele religioase sau de Gărzile Revoluționare. Paradoxal, în această economie relativ închisă funcționează și investiții occidentale, precum o fabrică de Coca-Cola sau o fabrică Renault. Viața urbană, mai ales în Teheran, este definită de contraste puternice: zgârie-nori, cafenele moderne și mașini de lux coexistă cu cartiere unde „simți că timpul a stat în loc“.
În același timp, există o diferență majoră între viața publică și cea privată. Oficial, societatea este conservatoare, dar în realitate există o „viață underground foarte interesantă“, cu petreceri mixte, consum de alcool și o scenă culturală activă, deși multe dintre acestea sunt interzise. Viața de zi cu zi este însă dificilă: mulți bărbați au două joburi pentru a-și întreține familia, iar orașele mari se confruntă cu poluare severă și stres urban ridicat. Totuși, iranienii compensează printr-o viață socială activă, petrecând mult timp în parcuri sau la picnicuri.
Cercetătorul Ion Josan, membru al Centrului de Studii asupra Orientului Mijlociu și a Mediteranei (Universitatea „Babeș-Bolyai“) și doctorand la University of Oslo, unde cercetează elitele țării după Revoluția islamică, explică pentru „Weekend Adevărul“ viața în Iran dincolo de clișeele care circulă în spațiul public. În esență, Iranul descris de Ion Josan este o societate profund contradictorie: controlată politic, dar flexibilă social; conservatoare în aparență, dar surprinzător de modernă și adaptabilă în realitate.
„Weekend Adevărul“: Cum ați descrie statul Iran de dinainte de începerea războiului?
Ion Josan: Este un stat hiperbirocratizat. Statul e prea extins, are prea mulți angajați. Este un stat rentier, banii pe care îi face din petrol îi cheltuiește pe niște instituții în care sunt angajați oameni într-un mod artificial doar pentru a le asigura un loc de muncă. Sistemul privat, de fapt, e privat la prima vedere. Dacă te uiți mai atent, îți dai seama că toți cei care sunt implicați în sistemul economic privat sunt copiii unor figuri religioase sau sunt personaje legate de Gărzile Revoluționare. Practic, sistemul privat este dependent de stat. Există o clasă de mijloc creată tot pe baza vânzării de petrol și pe baza legăturilor cu statul. E similar cu ce a fost la noi după 1989, majoritatea oamenilor de afaceri români făceau afaceri cu statul. Așa este și în Iran, pentru că investițiile străine sunt minime: deși este un paradox, există o fabrică de Coca-Cola sau o fabrică Renault, unde se produce o variantă a Dacia Logan numită Tondar. În plus, Teheranul e plin de modelele puțin mai vechi de Dacii de la noi. Doar că nu le zice Dacia, le zice Tondar și sunt produse sub licență Renault. În general însă, economia este o extensie a statului.
Cenzura, ca în România comunistă
Când ați fost acolo, oamenii își aminteau de relațiile cu România?
România a ajutat Iranul să-și pună pe picioare fabrica de tractoare de la Tabriz. Când am fost în zona kurdă a Iranului, un domn mi-a povestit că singurul tractor care a făcut față în toată zona aceea muntoasă și cu care putea urca pe dealuri a fost unul românesc. Cam acestea sunt amintirile iranienilor legate de România.
Cum este viața în marile orașe? Putem face o comparație cu România din 1989?
E greu să facem analogii. Din punct de vedere al cenzurii, al prezenței aparatului represiv peste tot, da, putem compara. Viața în marile orașe este, însă, mult mai complexă: ai zone de zgârie-nori și cafenele care arată la fel ca în oricare oraș mare din Occident, în același timp ai și suburbii și cartiere mărginașe, unde simți că timpul a stat în loc; este o combinație foarte ciudată între modernitate și vechi. Clasa de mijloc, care e destul de mare în Iran, își dorește să trăiască după model occidental. Există o diferență foarte mare între viața din interiorul casei și cea din exterior. Tot timpul a existat diferența asta. În societate, te porți cum îți cere societatea, cum îți cer normele de la locul de muncă. Lucrurile pot să fie foarte diferite în viața privată. Dacă te duci în Teheran și reușești să-ți faci prieteni iranieni, poți fi invitat la chefuri, de exemplu, unde băieții și fetele stau împreună sau beau alcool, deși aceste lucruri sunt interzise. Iranul a interzis prin lege producția, comercializarea și consumul de alcool. Pe piața neagră, însă, se găsește alcool. Deși statul interzice multe lucruri, oamenii reușesc în viața lor privată să trăiască dincolo de restricții.
Moda nasului european și estetica banului
Există așadar o viață socială, o viață culturală dincolo de religie?
Există o viață underground foarte interesantă, se fac petreceri, concerte. Viața culturală în marile orașe e foarte dezvoltată; de exemplu, sunt galerii de artă, teatre etc. Probabil și arta este o modalitate de a scăpa din realitatea de zi cu zi. Statul vrea să impună un soi de asceză, de puritanism în spațiul public, însă tot mai puțin se simte acest lucru. În zona de nord, Teheranul este plin de zgârie-nori, cafenele și restaurante, case de oameni bogați, vezi pe stradă mașini Lamborghini și Ferrari. În plus, am observat că multe fete pe care le-am văzut în partea de nord a Teheranului au operații estetice. Un lucru foarte interesant este acela că, de-a lungul timpului, din cauza acestei cereri enorme pentru operații estetice, Iranul a devenit o destinație turistică pentru femeile care vor să-și facă astfel de intervenții.
Practic regimul a acceptat înființarea unor clinici estetice?
Da, n-a avut cum să le controleze. Majoritatea fetelor care provin din familii cu bani își fac operații estetice. Este o obsesie pentru fetele iraniene să-și opereze nasul, să-și facă un nas european. Într-un an, o vedetă de filme porno a fost adusă în Iran să-și facă operații estetice. A postat fotografii din Teheran pe o rețea de socializare și a ieșit mare scandal în Iran pe tema asta.
„Modernizarea sub presiunea protestelor“
Ceea ce spuneți contrastează foarte tare cu ce vedem, relativ recent, la știrile despre Iran, mai ales cazurile femeilor agresate pe stradă de Poliția moravurilor pentru că nu purtau vălul musulman...
Poliția moravurilor le lua pe fete de pe stradă și le ducea la poliție, unde li se făcea morală și erau amendate. De multe ori, femeile erau și bătute. Poliția moravurilor era foarte brutală, au fost mai multe cazuri de violență de-a lungul anilor. După protestele din 2022, când tânăra kurdă Mahsa Amini fusese arestată de Poliţia moravurilor pentru că nu purta în mod corespunzător vălul islamic și a murit ulterior în arestul poliției, Statul a lăsat-o foarte moale cu Poliția moravurilor. Anul trecut, dacă te uitai pe străzile Teheranului, vedeai tot mai multe femei fără hijab. Când am fost eu în Iran, lucrul acesta era foarte riscant. Acum se pare că acest lucru s-a generalizat și nimeni nu mai ține cont de Poliția moravurilor. A fost un semn că statul a acceptat ceea ce își dorește populația și că are o capacitate tot mai mică de a-și impune viziunea. Mulți intelectuali, oamenii educați văd în bombardarea Iranului un motiv de panică, deoarece, dacă sistemul nu va fi înlocuit, acesta va fi mult mai represiv după război. Asta în contextul în care, de fapt, societatea iraniană mergea oricum în direcția secularizării, a modernizării sub presiunea protestelor.
Totuși, este greu să pună oamenii presiune pe stat când statul însuși îi împușcă pe stradă...
Nu cred că statul și-ar mai permite să stea tot timpul cu pușca lângă oameni, așa că trebuie să le lase anumite grade de libertate în anumite medii. Sub presiunea mișcărilor civice, statul s-a modelat cumva după oameni. Dacă e război și presiunea e foarte mare, există teama să nu se militarizeze și mai mult sistemul opresiv.
Revoluția începe din bazar
Dar cele mai recente proteste, când statul a început să omoare civili, practic de la ce au pornit?
Cele mai recente proteste au avut legătură cu situația economică: inflația foarte mare. În mod paradoxal pentru Iran, aceste proteste au început în bazar. Cei care lucrează în bazar sunt, tradițional, cei care susțin economic clerul. În timpul Revoluției din 1979, cei mai importanți susținători ai Revoluţiei islamice au fost cei care deţin bazarurile. Practic, alianţa dintre cei care deţin bazarurile şi clericat a fost un factor pentru care Revoluția a reuşit. Or, acum, protestele au pornit din rândul celor care lucrează în bazar. La nivel simbolic, acest lucru înseamnă că nu se mai poate. Baza nemulțumirilor lor era legată de corupție, de inflație, de faptul că din cauza inflației vând în pierdere, puterea de cumpărare a populației a scăzut vertiginos în ultimii ani. Trebuie să înțelegem că nu toate protestele au legătură cu libertatea de exprimare, deși și aceasta este foarte importantă. Iranienii reproșează statului că a investit foarte mult în proiecte externe foarte fanteziste. Reproșează investiția în mișcări precum Hezbollah și nu în interiorul țării. De asemenea, se reproșează faptul că statul cheltuiește prea mulți bani pentru programe nucleare, pe arme, și nu în economia iraniană.
Aceste proteste din marile orașe reflectă o situație generalizată la nivelul societății iraniene?
E foarte ușor să vedem protestele unor tineri din Teheran și să credem că peste tot în Iran lumea vrea ce vor acei tineri. În aceeași măsură, este foarte greu de sondat opinia generală a unei populații atât de mari. Nu numai din cauză că e mare țara, dar e greu să ajungi acolo și să faci o anchetă sociologică. E greu să-ți dai seama cum pot reacționa oamenii sub presiune. E greu de spus câți oameni în condițiile date preferă regimul actual sau o realitate viitoare impusă de forțe străine.
Coarda sensibilă a exprimării libere
Cum se manifestă sistemul represiv în ceea ce privește dreptul la liberă exprimare? Sunt ziare, emisiuni de televiziune?
Există ziare, există o presă bine dezvoltată. Au și televiziuni. Problema este să nu depășești anumite linii roșii. Poți chiar să fii critic, dar trebuie să respecți anumite linii roșii. Aici e problematic, pentru că uneori nu îți dai seama când le-ai depășit. Și realizezi abia în momentul în care ți se bate la ușă. Adică poți să critici mai domol, poți critica figuri politice, dar trebuie să ai grijă ce spui despre liderul suprem și cum spui ceea ce spui. Există presă, reviste diverse, culturale, care practică o critică camuflată. Cam cum era la noi în comunism, când era criticat sistemul, tot așa, în limbaj codificat. În plus, ai internetul care e vast, și iranienii se descarcă atunci când au ocazia. Doar că și acolo trebuie să fii atent, să nu te expui prea tare, pentru că statul are și capacitatea aceasta de a monitoriza ce se întâmplă în mediul online.
Ce mi se pare foarte interesant este diferența față de societatea românească în comunism: acolo există o societate civilă puternică. Cum e posibil?
Regimul e stratificat, nu e monolitic. Toată diversitatea internă a regimului a făcut ca în societate să existe mai multe straturi. Trebuie înțeleasă puțin istoria post-revoluționară a Iranului după 1979.
O ZI DIN VIAȚA UNUI IRANIAN. Două joburi, rugăciune și timp liber în parc
Puteți să îmi descrieți pe scurt cum arată o zi din viața unui iranian?
Dacă este credincios, se trezește la prima oră a dimineții, la 4.30.
Sunt mulți credincioși?
Da și nu. Mulți zic că e cea mai secularizată societate din Orientul Mijlociu. Adică din cauza acestei religiozități impuse, multă lume a devenit obosită de treaba asta. Pe de altă parte, mi se pare că iranienii au o structură foarte spirituală. Spiritualitatea e foarte importantă pentru ei chiar dacă nu fac rugăciunile și chiar dacă moscheile nu sunt pline – există și problema asta a politizării moscheilor. În foarte multe moschei mari sunt puși oameni pe considerente politice și astfel oamenii au tendința de a nu merge foarte des la moschee. În timpul sărbătorilor religioase șiite cum e Muharramul sau Ashura – luna în care e comemorată moartea Imamului Hussein – străzile sunt pline de oameni. Sacrificiul imamului Hussein stă la bază identității șiite. În timpul acestei procesiuni, străzile sunt pline, oamenii participă – vezi că există o trăire autentică a șiismului. Mai există un fenomen al căutării spirituale în alte zone decât cele oficiale. Sunt tot felul de secte sufite și tot felul de alte experiențe mistice.
În undergroundul iranian se întâmplă foarte multe lucruri, dar e foarte greu să le cercetezi, pentru că trebuie să stai acolo foarte mult timp și, în plus, dacă faci asta, ești sub supraveghere. E destul de greu să faci cercetare, iar cele mai bune cercetări, evident, sunt făcute de iranieni, pentru că ei pot să circule nestingheriți prin toate restricțiile și limitările. Dacă atragi prea mult atenția ca străin, o să ai probleme cu Gărzile Revoluționare. Au fost destui cercetători străini care au ajuns în pușcăriile iraniene. E riscant să intri prea mult în detalii pe acolo.
După rugăciune dimineața, ce se întâmplă?
Mulți bărbați au un job de bază plus un job suplimentar. Majoritatea practică taximetria la negru, care le mai rotunjește veniturile. În Iran, bărbatul trebuie să asigure venitul familiei. Femeia este un soi de doamnă care ține casa, ea este adevărata șefă a căminului – femeile sunt foarte pretențioase din punct de vedere material în Iran. Aparent, ele au mai puține drepturi politice, dar în societate, femeia e foarte importantă. Pentru mulți bărbați, viața e foarte grea, în sensul în care e dificil să aducă bani în casă. Mulți bărbați au două joburi. De asta bărbații până la 40-50 de ani în Iran arată foarte îmbătrâniți.
Viața e foarte stresantă în Teheran, care e un oraș foarte aglomerat, foarte poluat. Sunt zile în care se închid școlile pentru că se lasă smog gros deasupra orașului din cauza combustibilului de proastă calitate pe care îl folosesc iranienii. Nu au capacitatea să aibă o benzină sau o motorină foarte pure și combustibilul mașinilor lasă particule în aer și se produce un smog dens deasupra capitalei. Există zile în care tot smogul stă și nu se mișcă deloc. Și atunci, în funcție de măsurători, când gradul de poluare e foarte, foarte mare, se închid școlile și instituțiile. Așadar, o zi tipică din viața unui iranian nu arată foarte bine, mai ales în Teheran.
Ce viață socială au?
Se iese la restaurante, la cafenele și, de obicei, când e foarte frumos afară, parcurile sunt pline de oameni. Au obiceiul de a merge la picnic în parcuri, vezi familii întregi care mănâncă împreună în aer liber. Seara, de obicei, parcurile sunt pline de oameni. Atunci îi vezi pe iranieni mai detensionați, mai relaxați. În toate marile orașe iraniene sunt parcuri mari, bine organizate.
După legea Shariei
Bărbații pot avea mai multe neveste?
Bărbații pot să-și ia mai multe neveste, dar se practică rar, nu e un obicei larg la nivelul societății. Cum ziceam, femeile au personalități puternice, sunt foarte pretențioase și nu acceptă așa ceva. Și în jurisprudența islamică, pentru mai mult de o soție trebuie să ai acordul primei soții. Deci fără acordul primei soții n-ai cum să îți iei încă una.
Există situații dese în care femeile sunt abuzate fizic?
Da, se întâmplă, dar se și poate divorța din acest motiv. Sunt foarte multe divorțuri în Iran. Nu e deloc neobișnuit, mai ales în orașele mari. Și femeia poate divorța, dar trebuie motive solide și trebuie să meargă la cleric, să expună cazul, și el spune dacă e valid sau nu. Un bărbat poate divorța mai ușor. Islamul este o religie juridică pentru că are la bază Sharia, legea religioasă. Rolul islamului este ca să lase o lume ordonată în absența Profetului, o lume în care aceste reguli islamice să se impună și să creeze o societate armonioasă.
Sunt și abuzuri ca în alte țări din Orient, se taie mâini, sunt spânzurați infractorii?
Nu prea am auzit de mutilări. În schimb, executări prin spânzurare se întâmplă. În Islam, teoretic, apostazia (n.e. – renunțarea oficială la o credință) se termină cu condamnare la moarte. În mod practic, se întâmplă foarte rar spre deloc. În zonele rurale, în orașele mai mici, în familiile mai conservatoare, domină viziunea patriarhală. Există cazuri în care fata care dezonorează familia e omorâtă. De obicei sunt fete care nu acceptă bărbatul propus spre căsătorie de părinți sau fete care fug de acasă cu băieți și-și pierd virginitatea. Atunci, familia interpretează ca fiind o chestiune dezonorantă și au fost cazuri de fete omorâte de propriii tați. Deci există și genul acesta de situații, dar sunt excepții.
A existat cazul unui influencer gay care a fost decapitat de verii lui. Apoi a existat un caz al unui celebru regizor iranian ucis de propriii părinți dezamăgiți de faptul că acesta nu se căsătorește și că are relații cu studentele lui. Părinții lui au simțit că nu trăiește o viață spirituală în islam și l-au omorât. Așadar, sunt și cazuri foarte șocante, dar asta nu înseamnă că la nivel general societatea e formată din astfel de dezaxați.
Căsătorii aranjate în zonele rurale
În Iran, căsătoriile sunt aranjate?
Tradiția era să fie aranjate și încă se mai întâmplă foarte multe căsătorii de acest fel. Acum depinde ce se înțelege prin aranjat. Sunt mai multe tipologii. De obicei, se întâmplă ca pețitorul să se ducă la casa fetei cu o rudă de-ale lui, stau la masă cu rudele fetei și vorbesc. Dacă se pare că între cei doi există o afinitate, ei vorbesc o perioadă să vadă dacă se potrivesc sau nu și abia apoi se căsătoresc. În zonele rurale se întâmplă să discute familiile și se decide fără a ține cont de ce vrea fata sau băiatul. În general, se ține cont de ce spun cei doi. În orașe, relațiile sunt similare cu situația noastră. Relațiile de concubinaj sunt teoretic ilegale, dar practic se întâmplă tot mai multe. Căsătoria aranjată este o chestiune ce ține de familie, nu are legătură cu statul. Și la noi era la fel, adică în satul românesc la fel se întâmplau lucrurile. Bunicii mei, dintr-o mică localitate din Satu Mare, s-au căsătorit pe baza unui aranjament care nu cred că a avut la bază iubirea. Anumite lucruri ni se par șocante, dar nu ne gândim că recent și noi am trecut prin fenomene similare.
Bărbații care își abuzează soțiile sunt pedepsiți de lege?
Bărbatul care își lovește soția poate să fie sancționat, pentru că există legi în acest sens. Depinde însă foarte mult de locul unde se întâmplă, cine judecă cazul. Există cazuri în care pot să fie absolviți de violență.
Se încarcă comentariile...
