Parcul Natural Comana, smaraldul din apropierea Capitalei: trasee de făcut la pas prin pădure, plimbări cu barca şi zbor cu motoparapanta

Parcul Natural Comana, smaraldul din apropierea Capitalei: trasee de făcut la pas prin pădure, plimbări cu barca şi zbor cu motoparapanta

„Delta“ Neajlovului este cea mai de preţ comoară din Comana FOTO Adevărul

La circa 30 de kilometri de Bucureşti se află o adevărată oază pentru cei s-au săturat de agitaţia din oraş şi de zgomotul claxoanelor de pe bulevardele aglomerate. „Adevărul“ vă prezintă în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ un loc cu adevărat spectaculos, unde vă puteţi relaxa, plimba şi bucura de o zi în natură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parcul Natural Comana este situat în sudul României şi se află la o distanţă aproximativ egală între Giurgiu şi Bucureşti. Bucureştenii care vor să scape de agitaţia din oraş şi să se relaxeze o zi, o pot face în Parcul Comana, aici unde se înghesuie oameni din toate colţurile ţări pentru o mică escapadă în natură.

Balta şi mănăstirea Comana

Bucureştenii ajung destul de repede la comoara verde de lângă Capitală. Dacă mergeţi cu maşina, trebuie să ieşiţi din oraş pe la Jilava şi să treceţi prin Adunaţii Copăceni, acesta fiind şi cel mai scurt drum. Odată ajunşi aici, aventura abia începe şi aveţi la dispoziţie mai multe zone din care să porniţi la pas prin natură.

În parcul natural se găseşte Balta Comana, a treia zonă umedă din ţară după Balta Mică a Brăilei şi Delta Dunării, fiind a doua ca biodiversitate după Deltă. Aceasta s-a transformat de-a lungul vremii în casa a 141 de specii de păsări şi a 13 specii de peşti, dintre care două - ţigănuşul şi cleanul de Comana – se găsesc doar în această zonă.

Peisajele sunt cu adevărat spectaculoase FOTO Arhivă

Cei care ajung în Comana şi vor să se bucure de apă, se pot plimba cu barca şi pot admira frumuseţea naturii. Peisajele sunt cu adevărat frumoase şi par desprinsele din cărţile de basm.O altă atracţie este Mănăstirea Comana, ridicată în timpul lui Radu Şerban (1588), care a fost construită pe ruinele unei mănăstiri ctitorite de celebrul Vlad Ţepeş.

Mănăstrirea Comana FOTO Bogdan Vladu

Turiştii se pot „pierde“ prin pădurea deasă

În cadrul Parcului Natural Coman, cei care vin să se bucure de superba zonă se pot plimba pe aleile care şerpuiesc prin pădure şi se pot bucura de linişte şi verdeaţă. Aici există şi o rezervaţie de ghimpe, aflată la limita nordică a arealului natural de răspândire, după cum se precizează pe site-ul parcului. O altă rezervaţie de aici este cea în care se află bujor românesc.

Tot aici există şi un parc de aventură care curpinde patru trasee pentru copii şi trei trasee pentru adulţi, toate de dificultăţi progresive. Intrarea în parcul de aventură costă 50 de lei pentru trei ore, timp în care vă puteţi bucura constra cost, printre altele, de pereţi pe care să-i esacaladaţi, terenuri de tenis şi zboruri cu motoparapanta.

Cei care aleg să treacă prin Parcul Natural Comana pot petrece o zi întreagă în natură FOTO Arhivă

Cazare şi masă la pensiune

Turiştii care aleg să îşi petreacă o noapte la Comana trebuie să scoată din buzunar în jur de 100-150 de lei, în funcţie de cerinţele pe care le au. Patronii pensiunilor din zonă vin şi cu oferte pentru cei dornici să mănânce şi să rămână peste noapte aici. Spre exemplu, un pachet pentru o cameră de două persoane costă în jur de 250 de lei. 

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook,125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Traseu de vacanţă pe două roţi, în Sălaj. Cum să-ţi încarci bateriile în miezul verii pe un tărâm fermecător

Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania

FOTO VIDEO Staţiune de lux, cu terenuri de golf şi spa, într-un sat din Sălaj

FOTO VIDEO Castrul roman de la Buciumi, primul sit arheologic din ţară la care turiştii vor ajunge cu liftul

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările