Tarabe cu tot felul de bucate de la cârnaţi la cozonaci, băuturi, murături, dulşeţ - vorba Coanei Chiriţa - preparate aburinde şi tone de mirosuri se înşiră de la un capăt la altul al acestei pieţe unde, până mai ieri, răsuna muzica Festivalului Enescu.

Carol se face şi el că nu vede, acum că s-a văzut reamplasat cu atâtea discuţii. Nimeni nu zice nimic. Târgul a pus stăpînire pe oraş. Ba se mai şi popularizează pe la unele televiziuni obiceiul mitocănesc de a-ţi întinde masa pe trotuar şi a sorbi în nasul trecătorilor. Vă place doamnă sarmaua? dar caltabosul? Vinul e fiert, ţuica bătrână. Dar gustul e amar. Am ieşit duminica la plimbare cu familia şi nu-ţi mai recunoşti oraşul. Se pare că fenomenul e general. Adică şi prin alte locuri afacerea târgurilor prosperă. Că trebuie să fie vreo afacere la mijloc.

Cine va fi fost cu ideea?! Vreun primar sugubăţ care mâine poimâine îşi va scrie numele pe vreo plăcuţă însemnându-şi teritoriul cum am văzut că se  practică ? Să ştie, cu alte cuvinte, alegătorii ce fac edilii pentru ei. Cum expunerea din târg nu e tocmai igienică ne întrebăm ce ştiu însă despre toate astea cei puşi să ne apere sănătatea. Şi mai grav e că bucurestenii în loc să protesteze împotriva transformării centrului Capitalei în chermeză participă cu sârg la petrecere. Nu e nimic pe gratis , dar e mai bun aşa poate, în văzul lumii, un mic neaoş, ca să afle şi europenii cazaţi la Hilton ce mult ţin românii la tradiţie.

Producătorii n-au nicio vină. Se duc şi ei unde sunt trimişi sau primiţi. Şi, cum prin pieţe n-au loc de samsari, îşi întind tarabele cât ai zice peşte în buricul oraşului. Se supără Eminescu?! Se indignează Enescu? Puţin le pasă. Afacerea prosperă? Se vinde fleica? Atunci e bine! Adevărul e că în spatele acestor manifestări, care n-au nicio legătură cu cultura gastronomică românescă şi nici cu meşteşugurile populare aduse în stradă sub formă de comerţ ambulant, stă o înţelegere nu doar greşită, ci de-a dreptul nocivă a ideii de specific naţional. Ca să nu mai vorbim de cultura urbană inexistentă la organizatori. Fiindcă dacă ne-am lăsa exprimaţi de aceste mentalităţi ar trebui să acceptăm o altă definiţie a poporului român, una descalificantă în faţa civilizatului occident şi chiar a rafinamentului oriental văzut nu doar la nivelul incriminatei epoci fanariote. Până una alta realitatea e asta! Cârnaţi şi sarmale pe Calea Victoriei!

O imagine pe care nu credeam să o apucăm după ce am repudiat excesele pseudofolclorice ale Cântării României din vremurile apuse. Se poate aşa dar şi mai rău, fiindcă această etalare agresivă a prostului gust tinde să acapareze spaţiul public inclusiv cel al centrului vechi din aceeaşi Capitală. Ei da! Micul Paris şi-a găsit naşul sub imperiul bunului plac şi al ignoranţei care generează haos şi confuzie de valori alungând regula sau înlocuind-o pe cea a bunului-simţ cu una nouă care sună la cei mai mulţi cam aşa: Lasă bă, că ştiu eu!

Şi uite aşa, din aproape în aproape explicaţiile ajung la educaţie, la şcoala decăzută între banii puţini şi indiferenţă, la familia pulverizată de griji, la spaţiul civic pe care nu doar maidanezii îl polueză ci şi nepăsarea cetăţenilor care acceptă la nesfârşit şi praful şi murdăria trotuarelor scâlciate şi decibelii din difuzoarele unor  concerte de zbierat (astă vară Piaţa Universităţii a fost gazda unor asemenea orori) şi iată , acum, şi fumurile… tradiţionale  şi mirosul de zer, poposite pe bulevardele Capitalei întru perenitate. Halal să ne fie!