Bucureşti: Romanian Boat Show 2010, la Băneasa

Cel mai mare târg de iahturi, ambarcaţiuni şi accesorii pentru sporturile nautice, Romanian Boat Show 2010, îşi deschide porţile pentru publicul larg mâine, la Băneasa Shopping City, de la ora 14.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei care vor trece pragul evenimentului Romanian Boat Show vor putea admira şi achiziţiona ambarcaţiuni cu sau fără motor sau cu vele, manufacturi sau accesorii pentru sporturi nautice extreme. De asemenea, vizitatorii vor putea admira, în cadrul expoziţiei, ambarcaţiuni de dimensiuni mici, medii şi mari, dar şi o diversitate de accesorii pentru pescuit şi scufundări.

Vizitatorii pasionaţi de domeniul nautic, care sunt neexperimentaţi, vor fi ajutaţi de dealeri cu oferte personalizate, în funcţie de nevoile şi de disponibilitatea financiară a fiecăruia. Pentru cei care nu se pot decide ce tip de ambarcaţiune li se potriveşte, organizatorii pregătesc şi o ediţie de vară a Romanian Boat Show, care va avea loc în Portul Tomis din Constanţa, în perioada 16 - 20 iunie.Romanian Boat Show se desfăşoară între 5 şi 9 mai. În zilele următoare, programul de vizitare va fi în intervalul orar 10.00 - 20.00, iar accesul se va face pe bază de bilet cu valoare fixă - 15 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările