Dosarul membrilor grupului criminal organizat, învinuiţi pentru punerea în circulaţie a 63.000 de euro falşi, trimis în judecată
0
FOTO simbol
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunţă despre încheierea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a dosarului celor trei membri ai grupului criminal organizat, învinuiţi pentru punerea în circulaţie a 63.000 de euro falşi.
Învinuiţii continuă să se afle în stare de arest, inclusiv o femeie, care se află în arest la domiciliu.
Membrii grupului au vârste cuprinse între 30 şi 47 de ani şi au fost anterior judecaţi pentru alt gen de infracţiuni.
Pentru fapta de care sunt învinuiţi, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.