VIDEO Avocatul Ion Dron: Maia Sandu a încălcat grav Constituţia când Guvernul şi-a asumat răspunerea pentru Legea Procuraturii

VIDEO Avocatul Ion Dron: Maia Sandu a încălcat grav Constituţia când Guvernul şi-a asumat răspunerea pentru Legea Procuraturii

Avocatul Ion Dron a prezentat mai multe argumente prin care a încercat să demonstreze că premierul Maia Sandu a încălcat grav Constituţia când Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, aşa încât prim-ministrul să poată selecta candidaţii pentru funcţia de procuror general. Ion Dron consideră că „Maia Sandu nu are de gând să lupte cu corupţia, dar să menţină sistemul construit de Plahotniuc”.

„Este o premieră pentru Republica Moldova, când un prim-ministru, la scenă deschisă, îşi asumă încălcarea Constituţiei şi nu-şi asumă o lege, aşa cum pretinde ea. Ştiţi care este ipocrizia momentului? Că prim-ministrul face uz de articolul 106 din Constituţie, care îi permite să-şi asume o lege, dar totodată încalcă un şir de articole din Constituţie pentru a-şi realiza acest ambâţ al ei. Această lege nu are nimic cu Constituţia”, a declarat Ion Dron în cadrul unui Live pe Facebook.

Avocatul a menţionat că Maia Sandu a intepretat într-un mod exagerat articolul 106 din Constituţie, care îi oferă dreptul Guvernului să-şi asume responsabilitatea pentru adoptarea legilor. Dron a precizat că acest drept poate fi aplicat doar în situaţii extreme şi urgente. În opinia sa, în cazul respectiv nu au existat condiţii pentru ca Guvernul să-şi asume responsabilitatea pentru adoptarea legii. 

Ion Dron s-a arătat indignat că Maia Sandu ar fi încălcat Constituţia în situaţia în care în primul rând premierul este obligat să respecte Legea Supremă. El susţine că premierul, potrivit Constituţiei, nu poate selecta candidaţii la funcţia de procuror general, pentru că această atribuţie îi revine Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Avocatul a amintit că, potrivit Constituţiei, în Republica Moldova puterea executivă, legislativă şi judecătorească sunt separate şi colaborează între ele, iar Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti. 

Ion Dron afirmă că Maia Sandu, prin modificările aduse la Legea Procuraturii, a substituit CSP.

„Articolul 125 din Constituţie spune în felul următor: Procurorul general este numit în funcţie de către preşedintele Republicii Moldova la propunerea CSP. CSP este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor. CSP asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie”, a declarat Dron.

Mai mult decât atât, Ion Dron susţine că, potrivit Legii propuse de Maia Sandu, ea va fi cea care va selecta doi candidaţi pentru funcţia de procuror general, însă în caz că CSP nu este de acord cu aceste candidaturi, de exemplu, CSP va considera că cei doi candidaţi nu sunt potriviţi pentru funcţia de procuror general, CSP nu are instrumente prin care să-i refuze. Cu alte cuvinte, Dron sugerează că procuror general poate ajunge doar candidatul înaintat de premier, iar CSP este lipsit de dreptul constituţional de a selecta şi desemna un procuror.

„Maia Sandu îşi supune ei CSP-ul şi îşi arogă atribuţii care nu-i sunt proprii potrivit Constituţiei. Ea, de fapt, impune preşedintelui ţării, prin CSP, o candidatură pe care o vrea ea”, a spus Dron.

Guvernul a anunţat că îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului de modificare a Legii Procuraturii, aşa încât premierul Maia Sandu să poată selecta cel puţin doi candidaţi la funcţia de procuror general, pe care îi va înainta Consiliului Superior al Procuraturii. Decizia Guvernului vine după ce ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a decis să anuleze rezultatele concursului pentru selectarea candidaţilor la funcţia de procuror.

Igor Dodon a anunţat că Guvernul Maiei Sandu ar putea cădea în următoarele 72 de ore, iar apoi să fie anunţate alegeri parlamentare anticipate. Acest scenariu a fost prezentat de preşedintele ţării în contextul deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii, aşa încât premierul să poată selecta candidaţii pentru funcţia de procuror general.

PSRM s-a declarat împotriva acestei iniţiative, subliniind că este inadmisibil ca Maia Sandu să selecteze candidaţii la funcţia de procuror general.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco, într-o postare pe Facebook, a încercat să explice ce înseamnă această situaţie: „Esenţa de bază a proiectului: Prim-ministrul va înainta lista scurtă de candidaţi la funcţia de Procuror General către CSP. Şi deja în continuare CSP va alege unul din cei pe care îi va înainta Prim-ministru şi va propune Preşedintelui Republicii Moldova candidatul la funcţia de Procuror General.”

Imediat după anularea rezultatelor concursului, fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor, cea care alături de fracţiunea PPDA şi PAS formează alianţa de guvernare, a solicitat demisia ministrei Justiţiei, Olesea Stamate. Aceştia au acuzat ministra că a anulat concursul pentru că în lista de candidaţi nu a ajuns favoritul Blocului ACUM.

Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, a anunţat că va semna un ordin prin care va anula rezultatele concursului de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror general, asta deşi comisia responsabilă de concursul respectiv, deja a selectat patru candidaţi, iar Consiliul Superior al Procurorilor urma să aleagă un candidat din cei patru.

Amintim că Igor Dodon a dat de înţeles că nu va accepta să fie modificată lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general, după ce premierul Maia Sandu a solicitat Comisiei de preselectare a candidaţilor să verifice de urgenţă informaţia publicată în presă şi să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste în contextul apariţiei unor informaţii noi despre integritatea unui candidat din lista preselectată.

Pe 29 octombrie, Comisia de preselectare a candidaţilor la funcţia de procuror general a ales patru candidaţi, din 20 care s-au înscris în concurs. Această listă urma să fie trimisă Consiliului Superior al Procurorilor care va trebui să aleagă un singur candidat, pe care îl va propune preşedintelui ţării spre numire în funcţie.

Comisia a decis, prin consens, înaintarea către Consiliul Superior al Procurorilor lista următorilor candidaţi: Crîşmaru Oleg; Gribincea Vladislav; Soltan Veaceslav; Stoianoglo Alexandr.

De menţionat că noua guvernare a mai anulat anterior un concurs, când Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi a selectat, pe 24 iulie, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului, însă rezultatul a fost anulat, fiind numiţi în funcţii alţi doi judecători, fără concurs, Domnica Manole şi Vladimir Ţurcan.  

Igor Dodon a avut o întrevedere marţi, 5 noiembrie, cu deputaţii din fracţiunea PSRM. Şeful statului şi-a expus îngrijorările legate de „lipsa de eficienţă a Guvernului” Maiei Sandu şi „percepţia tot mai negativă pe care o au cetăţenii privind activitatea acestuia”. Socialiştii au anunţat că vor propune schimbări la şefia unor ministere, precizând că nu sunt satisfăcuţi de activitatea Ministerului de Interne şi a Ministerului Economiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: