PSRM îşi declară susţinerea la prezidenţiale pentru Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor îşi declară susţinerea pentru Igor Dodon, care candidează independent la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. „Igor Dodon este un economist profesionist şi competent, familiarizat pe deplin cu nevoile şi cerinţele economiei naţionale a ţării”, menţionează formaţiunea într-o declaraţie, citat de IPN.

PSRM precizează că susţine toate iniţiativele înaintate de Igor Dodon în programul său electoral: protecţia socială a populaţiei, dezvoltarea şi modernizarea sistemului de sănătate, politica demografică, consolidarea şi îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt, reabilitarea zonelor rurale etc.

„Partidul Socialiştilor a pledat întotdeauna pentru statalitatea moldovenească, identitatea, neutralitatea şi unificarea paşnică a ţării. Considerăm extrem de importantă o nouă reformă constituţională în domeniul justiţiei şi interzicerea „turismului politic”. Pentru a consolida pacea civilă şi interetnică, considerăm că este necesară adoptarea unei noi Legi cu privire la funcţionarea limbilor, în care limba moldovenească să păstreze statutul de limbă de stat unică pe teritoriul ţării, iar limba rusa să devină limba oficială a comunicării interetnice”, se spune în declaraţie.

Formaţiunea susţine cursul către o politică externă echilibrată, către consolidarea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, precum şi cu România şi Ucraina. PSRM optează pentru păstrarea şi consolidarea statutului neutru al Republicii Moldova.

„Partidul Socialiştilor este convins că doar Igor Dodon este capabil să realizeze acest program şi să finalizeze reformele iniţiate. Experienţa, caracterul şi poziţia sa în viaţă sunt astăzi solicitate, în contextul crizei globale cauzate de pandemia de COVID-19, ameninţările interne şi externe la adresa statalităţii ţării noastre”, se mai spune în declaraţia socialiştilor.

În cursa prezidenţială sunt înregistraţi opt concurenţi electorali: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent, susţinut de PSRM), Violeta Ivanov (Partidul Şor), Maia Sandu (Partidul Acţiune şi Solidaritate), Octavian Ţîcu (Partidul Unităţii Naţionale) şi Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite